Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Numărul sucevenilor care au ajuns în acest an la Spitalul de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava din cauza muşcăturilor de căpuşe este de 243, marea majoritate în lunile mai şi iunie. Directorul medical al spitalului, dr. Tiberius Brădăţan, ne-a declarat că în unul dintre cazuri a fost confirmată şi prezenţa bolii Lyme şi că la această oră mai sunt în lucru alte câteva probe. Cei care au venit la UPU din cauza căpuşelor provin atât din mediul urban, cât şi din mediul rural şi sunt din toate categoriile de vârstă. Toţi pacienţii au primit vaccin antitetanic şi asistenţa medicală specifică.
Dezvoltarea căpuşelor este favorizată pe de o parte de vreme, iar pe de altă parte de faptul că până acum, din cauza ploilor, administraţia locală din municipiul Suceava nu a efectuat acţiuni de dezinsecţie în spaţiile verzi din oraş. Directorul Direcţiei Domeniului Public din Primăria Suceava, Marian Andronache, ne-a declarat că, deşi există un contract semnat pentru dezinsecţie, ploile au împiedicat această acţiune. „Trebuie să fie 48-72 de ore cel puţin fără ploaie, altfel dăm degeaba cu substanţe”, a spus Andronache. El a precizat că în noaptea de 16 iunie este planificată să înceapă această acţiune, în toate parcurile, locurile de joacă şi de agrement din oraş.
Situaţia ideală pentru o luptă eficientă împotriva periculoaselor insecte ar fi ca şi asociaţiile de locatari să procedeze la fel cu spaţiile verzi din jurul blocurilor, iar soluţiile de dezinsecţie să fie schimbate periodic pentru că după folosire repetată căpuşele dezvoltă rezistenţă.
Precizăm că nu toate căpuşele sunt purtătoare ale bacteriei Borrelia burgdorferi, care provoacă boala Lyme, după cum nici toate căpuşele purtătoare nu transmit obligatoriu boala prin înţepătură.
Traseul bacteriei răspunzătoare de apariţia temutei boli Lyme este următorul: căpuşele care trăiesc în iarba înaltă, pe frunzele copacilor din păduri, parcuri sau pe pajişti se infectează când se hrănesc cu sângele animalelor şi păsărilor sălbatice contaminate. Ulterior, o astfel de căpuşă infectată poate muşca omul şi transmite în acest fel bacteria.
Muşcăturile de căpuşe sunt nedureroase şi greu de observat
Muşcăturile sunt nedureroase, nu lasă semne particulare, iar căpuşele sunt deseori greu de observat. Căpuşele tinere, care produc majoritatea infecţiilor la om, au dimensiuni de numai 1-2 mm, iar cele adulte de 3-6 mm, ceva mai mult când îşi măresc volumul după hrănire. În acest fel, simptomele care eventual vor apărea sunt greu legate de înţepătura de căpuşă. Mai mult, din cauza marii varietăţi de simptome pe care le poate dezvolta şi care pot duce la confundarea sa cu alte maladii,
boala Lyme este denumită şi „boala cu 1.000 de feţe”. Perioada de incubare de la momentul infectării până la apariţia simptomelor este de obicei de 1-2 săptămâni, dar poate fi şi de doar câteva zile ori, la capătul opus, de luni sau, în unele cazuri, chiar ani.
În zona muşcăturii, cam după 3-30 de zile, apare o înroşire a pielii, o leziune tegumentară care se extinde treptat. Forma tipică este aceea de „bull’s eye”, ca o ţintă – un inel în jurul unui punct central mai gros şi mai ferm. La atingere, pacientul simte căldură, dar nu mâncărime sau durere. Acest „eritem migrator în ochi de bou” apare la 60-80% dintre persoanele infectate. Pacienţii se simt slăbiţi şi obosiţi, au dureri de încheieturi, gâtul înţepenit, li se inflamează glandele limfatice sau prezintă simptome de gripă (febră, transpiraţii, dureri musculare şi de cap).
După aproximativ 4-6 săptămâni de la infectare, când bacteriile încep să se răspândească în tot corpul prin sânge, limfă sau lichidul cefalo-rahidian, pot apărea simptome care nu au legătură cu zona în care a apărut muşcătura. Printre acestea, dureri ale muşchilor, încheieturilor şi tendoanelor, palpitaţii şi ameţeală. La pacienţii din Europa apar uneori umflături roşiatice pe lobul urechii, sfârc sau scrot. Simptomele mai severe includ pareze parţiale, poliartrită, pericardită şi nevrite, meningită, care se manifestă prin dureri mari de cap, rigiditate a gâtului, sensibilitate la lumină etc. Simptome de reper în această fază a bolii mai sunt şi paralizia unui nerv al feţei (paralizie facială) sau durerile radiculare.
Pacienţii cu Lyme netrataţi pot dezvolta modificări ale creierului asemănătoare celor din sifilis sau scleroza multiplă
După câteva luni sau chiar ani de la momentul infectării, pacienţii care nu s-au tratat ori s-au tratat incorect pot dezvolta simptome severe şi cronice care afectează mai multe părţi ale corpului, inclusiv creierul, nervii, ochii, încheieturile şi inima. În cazuri extreme se poate instala paraplegia. Unii pacienţi trec prin episoade de pierderi de memorie, au dificultăţi de concentrare etc. Encefalomelita cronică, care poate fi progresivă, provoacă slăbiciuni ale membrelor inferioare, dificultăţi de mers, paralizie facială, probleme la vezică, vertigo, dureri de spate. Simptome neurologice cronice apar la 5% dintre pacienţii netrataţi. Au loc modificări ale creierului asemănătoare celor ce însoţesc boli precum sifilisul sau scleroza multiplă. Pot apărea atacuri de panică, tulburări de comportament, depersonalizare, senzaţia pacientului că se simte detaşat de el şi de realitate. Artrita Lyme afectează de obicei genunchii, dar şi umerii, gleznele, şoldurile etc.
În cazul în care observaţi unul sau mai multe simptome descrise anterior, indiferent dacă ştiţi că aţi fost muşcaţi la un moment dat de o căpuşă sau nu, sfatul medicilor este să faceţi, în cel mai scurt timp posibil, un test pentru diagnosticarea bolii Lyme. În eventualitatea în care testele dovedesc faptul că este vorba despre o infecţie cu agenţii patogeni ai bolii Lyme, cu cât începeţi mai repede tratamentul corespunzător, cu atât aveţi şanse mai mari de recuperare. Tratamentul tipic include antibiotice şi antiinflamatorii.
Este important de reţinut că boala nu se transmite de la om la om, nu se transmite prin aer, apă sau hrană şi nu se transmite de la animale la om (dar animalele pot fi purtătoarele căpuşelor infectate) şi nici prin ţânţari, purici, păduchi sau muşte. În schimb, se poate transmite de la mamă la făt, putând duce la moartea fătului, dar nu şi în cazul în care gravida este diagnosticată şi tratată cu antibiotice. Nu se transmite prin laptele matern.
