Nou

Pacienții care refuză ambulanța vor semna electronic și vor fi fotografiați

Fiecare autospecială din dotarea Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Suceava va fi dotată, de la 1 mai a.c., cu o tabletă conectată la internet, sistemul având rolul de a îmbunătăți timpii de răspuns la intervenții și a ușura activitatea echipajului. Managerul SAJ Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a prezentat, ieri, într-o conferință de presă, modul de funcționare a sistemului. ”Fiecare medic și asistent de pe ambulanță va avea parolă pentru a intra în sistem. Când sună 112, medicul sau asistentul primește pe tabletă toate datele pacientului: nume, prenume, adresă, puncte de reper unde se află etc. În momentul în care pleacă la caz, apasă pe o pictogramă și asta înseamnă că ești în drum spre pacient. Când ai ajuns, apeși din nou. Toate datele medicale se înregistrează în format electronic în timp real și nu pot fi modificate. Când mergi cu pacientul spre spital transmiți toate informațiile către unitatea de primiri urgențe, astfel că cei din UPU vor avea datele despre caz înainte să ajungi cu pacientul la ei”, a explicat dr. Lăzăreanu.
Pentru cazurile în care pacientul refuză să fie transportat la spital există opțiunea pentru semnătură în format electronic, prin care acesta își asumă consecințele refuzului. La refuz poate fi atașată și fotografia celui în cauză. În acest fel, se elimină posibilitatea reclamațiilor ulterioare, cu care echipajele de pe ambulanță se confruntă nu de puține ori, că ar fi refuzat să preia un pacient. Dr. Lăzăreanu a explicat: ”De exemplu, sună cineva la 112 că a văzut un bolnav căzut pe stradă, ajungi acolo și vrei să vezi ce e cu omul și te trezești că te ia la întrebări, cine te-a chemat și-ți spune că el nu merge la nici un spital. Doamne ferește dacă i se întâmplă ceva pe urmă, spune că tu l-ai lăsat în stradă și ești vinovat”.
Dr. Lăzăreanu a spus că proiectul cu tablete al Ministerului Sănătății este implementat de Serviciul de Telecomunicații Speciale, care ”garantează siguranță maximă”.
Șeful serviciului de ambulanță a mai precizat că a considerat util să dea aceste explicații pentru ca cei care apelează la salvare să nu creadă că echipajele folosesc tabletele pentru jocuri sau pentru rețelele de socializare.

Recomandări

Din lipsa fondurilor alocate de stat, angajații de la Ambulanță fac cursuri și ateliere practice de pregătire profesională pe banii lor