Managerul interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, invită primarii să facă o ”plimbare” cu ambulanța prin orașele pe care le conduc, dar nu așezați pe scaun în mașină, ci imobilizați pe targă, așa cum vin pacienții la spital. Motivația invitației este aceea că șeful Ambulanței își dorește ca primarii să experimenteze pe propria piele ce simte un pacient imobilizat pe targă atunci când mașina de salvare trece peste denivelări sau peste gropile din șosea. ”Un bolnav cu fractură de coloană poate fi transformat într-un paralitic pe viață”, a declarat medicul ieri, în cadrul unei conferințe de presă.
Dr. Lăzăreanu a afirmat că i-a semnalat, ieri, primarului de Suceava, Ion Lungu, problema străzii denivelate din fața Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou”, precum și starea străzii Scurte, pe unde se intră pe poarta B a unității spitalicești.
Un alt aspect asupra căruia a discutat cu primarul Lungu a fost acela al indicatorului ”obligatoriu la dreapta” de la ieșirea pe poarta principală a spitalului, care face să se piardă timp în cazul transportului pacienților de la spitalul nou la spitalul vechi. ”Nu poți trece strada cu bolnavul de la spitalul nou la spitalul vechi deoarece este indicator obligatoriu la dreapta”, a spus Lăzăreanu, care a amintit că șoferul unei ambulanțe care a virat la stânga pentru a duce bolnavul imediat la spitalul vechi a fost avertizat de un polițist local că nu respectă regulile de circulație.
Transportul bolnavilor între spitalul nou și spitalul vechi, încurcat de regulile de circulație
”Se pierd timp și bani pentru că spitalul plătește din banii bolnavilor acest serviciu de transport pe care îl face ambulanța și noi dăm banii mai departe la bugetul de stat. Problema asta trebuie rezolvată cumva”, consideră medicul.
În opinia lui, în astfel de cazuri fie ar trebui chemat medicul din spitalul vechi la Unitatea de Primire Urgențe să consulte pacientul, fie apar servicii private de transport nemedicalizat, care să poată semna contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate și să se ocupe de transportul bolnavilor. Deocamdată, acest serviciu este posibil doar pentru bolnavii dializați, deși există solicitări și din partea bolnavilor de cancer care fac ședințe de radioterapie în centrele universitare.
Teoretic, pentru această categorie de pacienți transportul ar putea fi efectuat cu ambulanța, dar din cauza lipsei mașinilor SAJ Suceava nu a făcut contract cu Casa Asigurărilor de Sănătate. ”Bolnavii care fac radioterapie au cure de câte 10 zile. Nu avem o mașină disponibilă care să ducă și să aducă zilnic de la Iași, de exemplu, timp de 10 zile, un astfel de pacient”, a mai spus dr. Lăzăreanu.
Propunere
Dr. Lăzăreanu invită primarii la o ”plimbare” legați pe targa din ambulanță
