Simboluri și credințe populare din Bucovina, în Săptămâna Mare, prin ochiul experimentat al etnografului

Sărbătoarea Învierii Domnului este așteptată cu mare bucurie de toți creștinii, fiind considerată o sărbătoare a biruinței asupra morții. Drumul până la Duminica Sfintelor Paști (24 aprilie) este însă unul presărat cu multă suferință, de aceea, această săptămână (18-23 aprilie) se mai numește și Săptămâna Patimilor. Astăzi pășim în Săptămâna Mare (a Patimilor), o perioadă plină de simboluri și credințe populare.

Am stat de vorbă cu Eutasia Rusu, expert etnografla Centrul Cultural„Bucovina”, de la care am aflat că săptămâna care precede sărbătoarea Învierii Domnului este marcată de două momente speciale: Joia Mare și Vinerea Seacă.

„Conform credințelor populare și a celor creștine, în Joia Mare se deschid mormintele, cerul și porțile raiului, fiind un moment ritual în care abundă pomenirile. Acum, femeile obișnuiau să împartă colaci, plăcinte, vase din lut sau ceramice, împodobite cu verdeață și umplute cu apă, vin sau mâncare, însoțite de lumânări aprinse. Toate acestea se făceau în amintirea celor dragi, care nu mai sunt printre noi”,  ne-a spus expertul etnograf Eutasia Rusu.

În Joia Mare, femeile din Bucovina obișnuiau să umple borș, în credința că acesta nu se va altera

Riturile premergătoare Învierii săvârșite în societatea tradițională lăsau să se întrevadă scenarii străvechi de început de anotimp, îmbinate apoi cu rituri creștine, ce marchează trecerea către o perioadă de înnoire și de pregătire a omului în vederea purificării ce urmează.

Joia Mare (Joia Patimilor), ultima dintre joile Postului Mare, acumulează multiple simboluri și practici magice cu specific sezonier. „În trecut, exista credința că <Joimârila>, o zeitate, o reprezentare fantastică a morții din Panteonul popular românesc, apare în această zi drept un personaj justițiar, controlând pe la toate casele și dând pedepse femeilor care nu au terminat până la această dată anumite îndeletniciri legate de industria textilă casnică”, spune Eutasia Rusu.

Joia Mare este și începutul „Joilor periculoase” ce urmează de acum și până la Ispas (Înălțarea Domnului), zile în care erau interdicții de muncă, pentru ca lumea să fie ferită de secetă sau de grindină. În dimineața acestei zile, femeile din Bucovina obișnuiau să umple borș, în credința că acesta nu se va altera.

Vinerea Mare, ziua când sacrul se contopește cu profanul

Ultima zi din Săptămâna Patimilor este una cu speranța înnoirii, a renașterii trupești și spirituale, pentru a intra curat în zilele sărbătorilor pascale și sănătos trupește în anotimpul de intensă activitate fizică.

Această ultimă zi din Postul Mare, spune expertul etnograf, este cunoscută sub mai multe denumiri: Vinerea Mare, deoarece aparține ciclului pascal al Săptămânii Mari; Vinerea Seacă, deoarece acum se ține post negru; Vinerea Patimilor, fiindcă Iisus a fost răstignit într-o vineri; Vinerea Paștilor, pentru că precede marea sărbătoare a Învierii Domnului, Paștile.

„În calendarul spiritualității populare românești, această zi era și este plină cu acte ritualice de purificare săvârșite spre binele omului. Este ziua când sacrul se contopește cu profanul. În societățile tradiționale se manifesta acum o stare generală de smerenie, de așteptare, lumea fiind mai bună și mai comunicativă. Vinerea Seacă este și o zi a purificării, momentul având drept suport evenimentele religioase petrecute în urmă cu peste 2.000 de ani, când se făceau băi de curățire fizică a timpului, dar sunt prevăzute și severe interdicții, ziua fiind ținută pentru sănătatea omului și contra dușmanilor acestuia”, ne-a mai spus Eutasia Rusu.

Paști, trecere de la moarte la viață

Numele de Paști, spun specialiștii etnografi, derivă din limba ebraică și înseamnă „trecere”, amintind de exodul evreilor în drumul lor spre eliberare din robia egipteană, eveniment petrecut în anul 1.250 Înainte de Hristos. În limba latină, termenul de Paști este cunoscut sub numele de Paschae, iar în greacă Paskha. Pentru creștini, Paștile semnifică Învierea lui Hristos, deci o trecere de la moarte la viață, fiind și cel mai mare miracol de pe pământ săvârșit acum peste 2.000 de ani.

Pentru această sărbătoare, pasca și ouăle roșii sunt simboluri și emblemele sacre, ele având o semnificație aparte. „Fie rotundă (în amintirea scutecelor lui Iisus), fie pătrată (mormântul Mântuitorului având forma de pătrat), pasca ocupă un loc privilegiat în cadrul ceremonialului slujbei de Înviere - sfințirea păștii. Alături de pască, încă se obișnuiește să se ducă pentru sfințire și alte produse alimentare sau obiecte de uz casnic: ouă roșii, unt, pască, cozonac, sare, brânză, zahăr, busuioc, o lumânare, toate căpătând o semnificație și o simbolistică aparte în comuniunea omului cu divinitatea. Aceste produse pascale sunt consumate parțial la masa festivă de Paști sau se păstrează cu sfințenie în casă, pentru a fi folosite peste an în medicina populară, în farmece, pentru grăbirea căsătoriilor sau în caz de furtună cu trăsnete”, povestește specialistul etnograf.

Ritualul spălării pe față cu apă, un ou roșu și o monedă de argint

După slujba de Înviere, în trecut, oamenii se îndreptau spre case având în mâini lumânările aprinse și, ajunși la domiciliu, marcau cu acestea semnul crucii pe grinda sculptată din „casa cea mare”, „casa cea bună”. Acasă, după câteva ore de odihnă, întreaga familie se scula, se spăla pe față cu apă, unde se punea un ou roșu, o monedă de argint, ritual ce se făcea și înainte de plecare la biserică, în noaptea precedentă.

Semnificația acestui ceremonial consta în aceea că omul se asigura că va fi sănătos precum oul, că va avea peste an fața îmbujorată precum culoarea roșie a oului, că va fi curat ca argintul și norocos. „Oricum, aceste obiecte (produse) rituale aveau în acest moment o importanță deosebită pentru omul de altă dată”, precizează Eutasia Rusu.

Ouăle împistrite se mai numesc și „muncite” sau „necăjite”

Momentele de seamă din viața creștinătății sunt marcate de o serie de manifestări și datini specifice, „care vin să întărească și să individualizeze aceste clipe, în final, să amplifice aspectul sărbătoresc”.

Legat de marea sărbătoare a Învierii, știm cu toții că pasca, ouăle roșii, încondeiate sau închistrite (împistrite) special cu această ocazie unică sunt simboluri tradiționale cu o profundă semnificație. „Trebuie să precizăm de la început că ouăle încondeiate nu sunt aceleași cu cele închistrite (împistrite), deosebirea constând în tehnica de ornamentare. Ouăle împistrite se mai numesc și <muncite> sau <necăjite>, deoarece presupun multă răbdare, atenție și mai ales pricepere, ele fiind lucrate cu chișița. Cele încondeiate se lucrează întotdeauna calde, pentru a permite o uscare rapidă a tușului, pe când cele împistrite se ornamentează reci, în acest caz, numai baia de culoare este caldă, iar când sunt gata de ornamentat, ele sunt puse în preajma unei surse de căldură pentru topirea cerii. În cazul încondeiatului, se folosesc pensula și penița, pe când la împistrit ceara este elementul de bază, care se transpune pe suprafața oului, operație urmată de îmbăierea succesivă în culori”, ne-a explicat expertul etnograf de la Centrul Cultural „Bucovina”.

Culori naturale extrase din plante

La noi, în Bucovina, ouăle încondeiate și cele împistrite completează bogatul patrimoniu artistic local, alături de vestitele monumente de artă medievală, de cele ce aparțin arhitecturii populare, de minunatele costume populare, covoare, ștergare, ceramică etc.

„Este destul de greu să fixăm un moment absolut sau chiar relativ privind începutul datinii încondeierii sau a împistririi ouălor. Ouăle frumos ornamentate apar ceva mai târziu pe scara istorică față de cele înroșite. Se pare că prima știre scrisă referitoare la acest aspect o avem din timpul lui Constantin Brâncoveanu (1689-1714)”, spune Eutasia Rusu.

Pregătirea ouălor pentru încondeiere (împistrire) se face din timp, încă de la începutul Postului Mare, când gospodinele încep să-și rezerve ouă suficiente, de obicei selectându-le pe cele „fără de bănuț”. Operația de încondeiere începe cu mult timp înaintea Învierii Domnului, deoarece necesită mult timp și migală, uneori aceasta continuându-se până la Înălțare Domnului sau până la Duminica Mare.

Tradițional, încondeierea și împistrirea ouălor se făceau cu culori naturale, obținute prin extragerea acestora prin fierbere din plante sau anumite părți ale acestora (frunze, flori, scoarță, rădăcini). În zilele noastre, puține creatoare se mai „aventurează” în obținerea culorilor în această formă, „marea lor majoritate recurgând la coloranții chimici oferiți destul de lesnicios de către comercianți”.

Culoarea roșie se obținea din sovârf, scoarță de arin roșu, corn; galbenul extrăgându-se din frunze sau scoarță de pădureț acru, laptele câinelui, răchițică, mușețel, plantele fiind culese fie din vara sau toamna precedentă sau chiar imediat din flora locală. Albastrul se extrăgea din dediță, floarea-soarelui, iar verdele din brândușa de primăvară, urzică, rujă, pentru negru folosindu-se scoarța de arin negru, scoarța de nuc, în combinație cu rădăcinile de ștevie sau fructe coapte de boz.

Expertul etnograf sucevean ne-a mai povestit că pentru împistrire se folosesc două instrumente simple și destul de arhaice, chișița și „feleșteul” (motocul). Chișița este folosită pentru trasarea liniilor cu ceară și constă într-un bețișor lung, care la un capăt are o gaură prin care se introduce un tub de calibru foarte mic, având și un fir de păr de porc. „Feleșteul” este întrebuințat pentru marcarea punctelor. Este un băț, având în vârf puțin bumbac. În Bucovina sunt multe mâini iscusite care folosesc aceste instrumente și realizează ouă închistrite vestite în toată lumea. Bucovina este bogată în meșteri populari încondeietori, care duc faima acestui ținut departe, peste hotare, prin participarea la târguri și expoziții internaționale.