La un vin de rodii în necunoscuta Vinărie Areni

Știați că există Vinăria Areni? Nu e un banc de la Radio Erevan, ci adevărul gol-goluț. Numai că, nu încercați să dați de această vinărie în zona stadionului pentru că nu aveți șanse să intrați în ea. De ce? Pentru simplul fapt că nu e în Suceava, ci la aproape 2.000 de km, în Armenia. Ei, acum ați înțeles și legătura cu Radio Erevan, glumele cu acest post inexistent fiind foarte la modă în perioada comunistă.

Pentru că tot am vorbit de Vinăria Areni, ciudată coincidență, aceasta există la câteva zeci de kilometri de Erevan. Dacă ajungeți acolo puteți încerca un vin de rodii, o raritate pe meleagurile noastre. Nu știu dacă o să vă convingă, dar merită degustat.

Dar Armenia oferă și alte surprize, iar pentru că tot sunt la capitolul băuturi alcoolice, nu ratați un coniac Ararat. Îl găsiți și acasă, dar parcă în patria lui are alt gust.

Ararat nu este doar o marcă de coniac, ci esența Armeniei. Culmea este că muntele Ararat, celebru pentru că acolo ar fi ajuns Arca lui Noe, nu se află în Armenia, ci în țara vecină, Turcia. Iar pentru că între armeni și turci nu există legături diplomatice, din cauza genocidului din Primul Război Mondial, armenii pot admira muntele Ararat doar de la distanță. Chiar și așa își etalează mândru întreaga măreție. Cel mai bine poate fi admirat de la Mănăstirea Khor Virap, un loc sacru pentru armeni. Aici este locul unde Sfântul Grigore Luminatorul a stat întemnițat timp de 13 ani într-o fântână. A fost eliberat doar după ce regele de atunci al Armeniei a fost vindecat de o boală grea, iar ca drept răsplată, în anul 301, s-a convertit la creștinism împreună cu întreaga țară.

Bisericile Armeniei

Din punct de vedere al lăcașurilor de cult, Armenia are o ofertă extrem de bogată. Capitala religioasă a țării este la Ecimiadzin, locul unde se află Scaunul Catolicosului Bisericii Armene. E un mic furnicar, în care credincioși din toate colțurile Armeniei, dar și din diaspora, vin pentru a ridica rugăciuni către Cel de Sus.

Noravank este un alt locaș religios cu încărcătură. Construit într-o zonă montană, complexul este încărcat de spiritualitate și istorie.

Armenia este gazdă bună și pentru alte religii. Exemplul cel mai bun îl constituie Templul de la Garni, amplasat și el într-o zonă splendidă, la capătul unui promontoriu. Deși datează din perioada romană, templul este destul de bine conservat, în ciuda faptului că Armenia este cunoscută drept o zonă unde pământul se mișcă destul de abrupt în cutremure ce pot fi devastatoare.

Muzeul Manuscriselor din Erevan

Pentru că Armenia nu este o țară prea mare, capitala Erevan este un punct de plecare înspre toate direcțiile. Construit într-o depresiune intramontană, orașul este unul destul de tern, asta poate și pentru că majoritatea clădirilor sunt construite din tuf de o culoare nu tocmai veselă.

Ca să fiu sincer, Erevanul nu este prea ofertant din punct de vedere turistic. Un obiectiv m-a impresionat în mod aparte și vi-l recomand cu plăcere. Este vorba de Muzeul Manuscriselor ”Matenadaran”. Fascinanta lume a acestor manuscrise te plimbă în secole diferite, în perioade în care la telefoanele mobile nici măcar nu-și permitea nimeni să viseze.

Din cele aproximativ 18.000 de manuscrise sunt expuse cele mai importante, care provin din Veneția, Ierusalim sau Viena, dar și documente valoroase, inclusiv din Țările Române.

Iar dacă această excursie virtuală va fi pe placul vostru, nu e rău să reveniți cu picioarele pe pământ pentru o scurtă vizită în centrul Erevanului sau în Moscheea Albastră a orașului.

Marea Armeniei și Elveția Armeniei

Și dacă tot au inventat Radio Erevan, armenii au inventat și propria mare, asta în ciuda faptului că nu au ieșire la nici o mare. Este vorba de Lacul Sevan, cunoscut și sub denumirea de Marea Armeniei. Este amplasat la o altitudine de circa 1.900 de metri, în apropierea graniței cu Iranul. Nu e de mirare că în Bazarul improvizat în apropierea unui lăcaș de cult de pe malul Lacului Sevan am întâlnit iranieni care făceau comerț. Și ghici ce vindeau? Vodcă ucraineană. Să mai spună cineva că mărfurile nu circulă.

Iar după ce admirați apele Lacului Sevan nu ar fi rău să vizitați un cimitir medieval situat în satul Noratus. O parte din monumentele funerare au fost distruse în luptele dintre armeni și azeri pentru zona Nagorno-Karabah, dar chiar și așa trebuie vizitat pentru a citi o altă pagină a istoriei locului.

Iar dacă am vorbit de Marea Armeniei, nu e rău să amintesc și de Elveția Armeniei. Este vorba de Dilijan, o zonă destul de mică, dar cu care armenii se mândresc mult. Sincer? Diferența dintre Elveția și Dilijan e precum cea dintre Bentley și Dacie.

Acasă la tatăl MiG-urilor

În Caucaz, în drumul dintre Erevan și Tbilisi, capitala Georgiei, am avut ocazia nu doar de a admira ce a plăsmuit mama natură, ci și de a ajunge la locul de baştină al celui considerat tatăl celebrelor avioane MiG. În Caucaz totul este diferit, iar spectacolul munţilor nu se poate să nu-ți dea fiori. Poate aceleaşi gânduri le-a avut şi Artem Mikoian, omul de care se leagă o pagină importantă din istoria aviaţiei moderne.

În drumul nostru am întâlnit și un viaduct construit în urmă cu aproximativ 150 de ani de ţarul Alexandru al II-lea pentru a-şi putea transporta trupele cât mai rapid spre graniţa cu Imperiul Otoman. Între timp, în paralel a fost construit un alt viaduct, dar în caz de necesitate se foloseşte şi cel din secolul al XIX-lea.

Urmând drumul şerpuit prin defileul săpat de ape prin neprietenosul Caucaz ajungem într-un oraş cenuşiu, aşa cum am văzut prin toată Armenia. De aici, urcăm spre un sătuc uitat de lume, dar de unde se deschid privelişti de vis.

Ascuns undeva în laterala şcolii din Lori, muzeul dedicat fraţilor Mikoian nu poate fi totuşi ratat. Pe o platformă betonată este instalat un MiG 21 alături de bustul lui Artem Mikoian, omul fără de care avionul care le-a creat ani buni nopţi albe americanilor.

Din greşeală intrăm pentru început pe poarta şcolii, dar imediat auzim glasul unei femei care ne dă de înţeles prin semne că trebuie să mai urcăm niţel dacă avem de gând să vizităm muzeul.

În afara acestuia este amplasată o Volga din anii 1950, maşină folosită destul de mult de Anastas Mikoian, fratele lui Artem. Comparativ cu tatăl MiG-urilor, Anastas a fost un nomenclaturist de vază, fiind ani la rând membru în Politbiro, biroul politic cel mai înalt din URSS, locul unde se luau toate deciziile importante.

Tatăl MiG-urilor nu a zburat niciodată

Muzeul în sine este unul foarte sărăcăcios, iar explicaţia aveam s-o aflăm de la ghid. Ghid care, trebuie spus, este o rudă a fraţilor Mikoian şi care prin eforturi proprii şi cu ajutorul celor care i-au cunoscut pe cei doi au reuşit să pună pe picioare muzeul. Altfel, cel mai probabil, despre tatăl MiG-urilor s-ar fi ştiut doar din cărţi.

Pentru armeni ar trebui să fie un punct de referinţă al istoriei, dar Artem Mikoian mi se pare tratat cu o totală indiferenţă. Ca un fapt divers, Artem Mikoian nu a zburat niciodată, iar costumul „său” aflat în muzeu a fost purtat de unul dintre numeroşii piloţi sovietici care au urcat la manşa MiG-urilor.

La ieşire am privit semeţii munţi şi mi-am dat seama că din Caucaz poţi zbura odată cu ideile tale și o poți face în cel mai plăcut mod. Trebuie doar să crezi.