Un sucevean, fost combatant în Legiunea Străină, este pictor oficial al Armatei Franceze

Ce legătură este între Legiunea Franceză şi pictură? Aparent, absolut niciuna. Un sucevean a demonstrat că acest paradox este perfect posibil. Paul Anastasiu s-a născut acum 45 de ani, în municipiul Suceava, şi-a petrecut 15 ani şi jumătate în Legiunea Străină drept combatant activ, iar din 2005 a devenit unul dintre pictorii oficiali ai Armatei Franceze. Aceasta este, pe foarte scurt, viaţa lui Paul Anastasiu, un sucevean care a dat mitraliera pe un penel fermecat.

Aptitudinile artistice l-au urmărit pe Paul Anastasiu încă din copilărie. Îşi aduce aminte că împreună cu tatăl său, profesor de arte plastice la Liceul Pedagogic din Suceava, sculpta în atelier şi confecţiona embleme matricole pentru cele mai multe şcoli din municipiu şi judeţ. La finalul studiilor liceale a activat timp de un an ca învăţător, dar „am simţit că intram în rutină”. În acel moment a luat o decizie radicală, una pe care nu o regretă deloc. A plecat în Franţa, unde dorea să ajungă pictor. Numai că, la acea vreme avea două opţiuni: „Ori Legiunea, ori stânga-mprejur. Am ales prima variantă”. Se întâmpla în 1991, iar experienţa pe diferite teatre de lupte din lume avea să se încheie în 2006.

„Despre ceea ce am trăit în Legiunea Străină aş putea scrie o carte, iar poate că într-o bună zi o voi şi scrie. Sunt o grămadă de lucruri marcante şi inedite, iar viaţa fiecărui legionar e diferită şi toţi au istoriile şi anecdotele proprii. Practic, fiecăruia îi corespunde câte o carte”, a mărturisit Paul Anastasiu.

Experienţe marcante din Legiunea Străină

În timpul celor mai bine de 15 ani de serviciu militar, cele mai multe misiuni le-a derulat în Africa. A făcut 2 ani la Djibouti, 2 ani la Mayotte, iar ca operaţiuni exterioare de 4 sau de 6 luni a ajuns de două ori în Somalia, în Republica Centraficană, dar şi în fosta Iugoslavie, în Eritreea şi Etiopia.

„Cele două acţiuni în Somalia au fost mai marcante, mai autentice. Am văzut aici copii care mor de foame, iar asta nu poate să nu lase urme, să nu te marcheze. De multe ori, aceeaşi copii aruncă în tine cu pietre, lucru care, de asemenea, nu poate fi uitat. Să vezi cum se vinde Coca-Cola într-o colibă de crengi, în locuri unde nici apă nu există, e ceva ce te lasă fără cuvinte. Când am văzut primele oraşe distruse mi-am spus că uite ce s-a ales din creaţiile unor oameni şi mă gândeam, oare aceeaşi soartă va avea şi arta produsă de mine?”, s-a întrebat retoric Paul Anastasiu.

Suceveanul mulţumeşte divinităţii că a reuşit să scape teafăr din toate încercările prin care a trecut, noroc pe care unii dintre foştii colegi nu l-au avut.

La Djibouti, de exemplu, grupul în care se afla în camion a trecut razant pe lângă moarte după ce maşina a fost aruncată de explozia unei mine. Karma i-a fost favorabilă şi în Somalia, unde un obuz care a căzut în apropierea sa „a refuzat” să explodeze.

Revelaţia care l-a marcat pe viaţă

În ciuda ororilor pe care le-a văzut ca legionar, nu a uitat nici un moment de prima sa dragoste. „Am o imagine vizuală de când eram mic copil, pe la 4-5 ani cred, când tata m-a dus la primul său atelier: lumina soarelui ce mângâia sculpturile de marmură şi busturile în ghips. E cea mai veche imagine vizuală din viaţa mea. M-a marcat cu siguranţă, iar pe la vârsta de 14 ani am avut ca un fel de revelaţie. După realizarea unei picturi, seara târziu, eram în faţa ferestrei deschise şi priveam cerul înstelat. Nu pot să explic de ce, dar din acel moment am ştiut că pictura cu mine va fi un legământ pe viaţă. De altfel, nici în Legiune nu m-am oprit niciodată, dar aveam timp mai puţin”, a rememorat Paul Anastasiu.

Iar visul de a deveni pictor nu l-a mai părăsit niciodată. Nici măcar în Legiunea Străină, unde a pictat pe pereţi scene cu legionari, dar şi nuduri. Apoi, a imortalizat scene văzute prin Somalia, la Sarajevo sau în Insulele Glorioase, precum şi icoane (à Rajlovac-Sarajevo) sau scene de Crăciun cu Nașterea Domnului, sub formă de machete (face parte şi din tradiţia legionară din toate regimentele).

„Colegii au fost tot timpul impresionaţi, iar ca urmare m-am ales şi cu porecle de tipul Rembrandt sau Van Gogh, dar în acelaşi timp mulţi mă întrebau ce caut în Legiune”, a povestit Paul Anastasiu.

Prima expoziţie, emoţii ca un şcolar

Trecerea de la cariera de militar cu sânge rece la cea de artist plastic s-a produs aproape firesc. În cursul anului 2000 a expus pentru prima dată, iar emoţiile au fost enorme.

„Am expus într-un salon artistic demn de acest nume, şi anume Salonul Societăţii Artiştilor Francezi, societate de care aparţin şi care organizează cel mai vechi salon artistic din Franţa, ce are loc la Marele Palat din Paris. Eram încă în Legiune, iar colonelul ce comanda regimentul nostru mi-a făcut cadou două săptămâni de vacanţă pentru a putea fi prezent la expoziţie. Condiţia a fost aceea de a îmbrăca ţinuta de legionar. M-am simţit precum elevii la şcoală sau la olimpiade. Uau, nişte emoţii uriaşe. Cu acel prilej am fost medaliat de Societatea Artiştilor Francezi şi premiat de Institutul Franţei, de Academia de Arte Frumoase”, şi-a amintit Paul Anastasiu.

Primul premiu în pictură i-a fost acordat la Salonul Pictorilor Oficiali ai Armatei

Odată învinse tracul şi temerile debutului, suceveanul a făcut paşi mici, dar siguri spre afirmare. Una dintre cele mai mari reuşite a venit în 2005, când a devenit pictor oficial al Armatei Franceze.

„Câştigasem primul premiu în pictură la Salonul Pictorilor Oficiali ai Armatei, ce are loc o dată la doi ani la Hotelul Naţional al Invalizilor la Paris (unde este şi muzeul armatei, precum şi mormântul lui Napoleon), un premiu foarte important care mi-a deschis multe uşi în cariera de artist plastic. Şi ca să vă daţi seama cine acordă acest premiu, trebuie spus că din juriu fac parte personalităţi militare şi din lumea artistică, iar la propunerea acestui juriu ministrul Apărării (la acea dată era Michèle Alliot-Marie) acordă titlul de pictor oficial al Armatei Franceze”, a declarat Anastasiu.

Primii nouă ani sunt pictori agreaţi ai armatei, cu gradul onorific de căpitan (trei mandate de trei ani reînnoite), iar după pictorii devin titulari pe viaţă, cu gradul de comandant (maior în echivalenţă). Printre cei din urmă se numără şi Paul Anastasiu, iar obligaţia „titularilor” este salonul de la Domul Invalizilor. Nu este singurul loc unde ajung picturile, şi asta pentru că participări mai sunt şi la alte saloane, precum şi misiuni în regimentele din Franţa, dar şi în alte zone ale lumii.

Ca semn distinctiv, pictorii oficiali ai Armatei Franceze semnează cu două săbii ce se încrucişează lângă numele artistului.

„Cred că am cea mai frumoasă meserie din lume”

Legionarul de ieri spune că drumul în lumea artistică e unul foarte greu, dar satisfacţiile sunt imense.

„Nu văd decât satisfacţii şi cred că am cea mai frumoasă meserie din lume. Precum zicea scriitorul şi poetul Ioan T. Morar, e ceva deosebit să faci parte dintr-un grup restrâns de privilegiaţi, al celor ce-şi permit să facă doar ce-şi doresc”, a arătat Paul Anastasiu.

Ambiţiile şi planurile sale de viitor sunt foarte mari. Spune că are o concepţie a artei de tip „Meşterul Manole” şi este convins că destinul îi va hărăzi ceva foarte important în viitorul nu foarte îndepărtat.

Zilele trecute, Paul Anastasiu a terminat un tablou de 8 metri, cu numele „La Marseillaise”, destinat unui fort de la intrarea Vechiului Port din Marsilia.

„Mă gândesc deja la viitorul tablou şi sper ca acesta să fie, de ce nu, de 18 metri şi, bineînţeles, mai frumos şi mai puternic ca mesaj”, este visul lui Paul Anastasiu.

La frontiera dintre figuraţie şi abstracţie

Paul Anastasiu spune că nu are preferinţe în ceea ce priveşte curentele după care se ghidează. Se declară un bun cunoscător al fenomenului după ce a studiat istoria artei de la Peştera din Lascaux şi până în prezent.

„Am fost inspirat de antichitate în tinereţe, precum şi de Renaştere, dar mai mulţi pictori din epoci diferite m-au fascinat la un moment dat, cum ar fi Michelangelo, Merisi da Caravaggio, Rembrandt, Vélasquez, Goya, Élisabeth Vigée Le Brun, Cézanne, Turner, Klimt etc. Ceva mi-a plăcut cu siguranţă şi în neoclasicism, romantism, impresionism sau suprarealism”, a opinat fostul legionar.

Spune că a ajuns la un nivel în care o operă pe care o vede în faţa sa o disecă într-un timp foarte scurt. 

„Eu caut să fac un fel de sinteză a artei de-a lungul timpurilor. De asemenea, încerc să mă menţin undeva la frontiera dintre figuraţie şi abstracţie. Lucrez cu materie, din cuţit (dar nu a fost tot timpul cazul) şi lucrez numai cu ulei şi numai pe pânze de in (în ziua de azi)”, a detaliat suceveanul.

A dat foc la 30 de tablouri pictate de mâna sa

Fostul legionar se consideră un autocritic foarte dur. Aşa se face că într-una din zile a dat foc la 30 de tablouri pe care tot el le pictase în acrylice pe bumbac.

„Nu fac nici o schiţă prealabilă, nu trasez nimic pe pânză, nu măsor nimic. Atac direct pânza şi mă duc la aventură. Un tablou îl vizualizez în 5 secunde în general în mintea mea, după care rezultatul final poate corespunde ideii iniţiale, precum poate fi cu totul altceva. Uneori cred că operele mele sunt de fapt un fel de sculpturi pe pânză. Lucrez în mod dinamic şi caut des un rezultat dinamic, iar dacă mă gândesc bine, arta mea o pot defini cu două cuvinte: intuitivă şi evolutivă”, a concluzionat Paul Anastasiu.

Speră să expună şi în România într-o bună zi

Paul Anastasiu nu şi-a uitat nici un moment locul de baştină şi prietenii de aici. Spune că are mulţi prieteni, dar trei deosebiţi, câte unul din fiecare epocă de viaţă: din şcoala primară şi gimnaziu pe Ovidiu Ciocan, tot din Suceava, azi în Irlanda, din perioada liceului pe Puiu (Mihai Ştreangă), avocat în Suceava şi Rădăuţi, iar din perioada petrecută în Legiunea Străină pe Nicolae Cristea, un ardelean stabilit acum la Strasbourg.

„Casa mea e, cu siguranţă, aici, în Franţa, dar niciodată nu se ştie. Suceava a fost şi rămâne un oraş legat de sufletul meu, locul unde am avut o copilărie frumoasă, în ciuda timpurilor dificile ale anilor ‘80, ‘90, şi o tinereţe deosebită în care ne hrăneam cu visuri. În faţa casei de aici, din sudul Franţei, am făcut pe vremuri şi un mozaic stilizat se reprezintă stema principatului Moldovei, dar am făcut şi portretul lui Ştefan cel Mare, pe care probabil îl voi reface mai mare şi mai impunător. Împreună cu soţia mea, Solange, care e şi cel mai exigent critic de artă, avem nişte proiecte sau idei pentru mai târziu, iar unul dintre acestea este de a expune şi în România, de ce nu şi la Suceava”, a concluzionat Paul Anastasiu.