Google
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
TOYOTA - Programul Rabla 2020
 
joi, 22 ian 2015 - Anul XX, nr. 16 (5828)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8419 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3293 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Timflow

Istorie şi legendă

Albinele care au salvat Mănăstirea Humorului de la pârjol, pictate cu aur pe scutul comunei

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Fiecare blazon are o poveste, fiecare stemă are în spate o legendă care ascunde semnificaţii şi întâmplări pe care de regulă puţini le mai ştiu şi le pot spune mai departe. Când vezi pe o stemă trei albine de aur, gândul te duce la munca organizată şi disciplină, extinse probabil la localnici. Dar dacă albinele sunt cele de pe stema comunei sucevene Mănăstirea Humorului, sensul este cu totul altul. Aici legenda spune că demult, departe în istorie, albinele au salvat inima satului – mănăstirea - de pârjolul cazacilor.

 

Semnele vremurilor trecute sunt prezente în oameni, în arborii seculari şi în casele vechi

Blazonul comunei Mănăstirea Humorului condensează istoria de cel puţin 600 de ani a acestor meleaguri: în centrul unui scut albastru tronează un semn lapidar, roșu, flancat de trei albine de aur – de una pe dreapta și de două pe stânga. Deasupra scutului este o coroană murală cu un turn de argint. Osul semnifică strămoşii, albinele amintesc de momentul în care acestea au salvat aşezarea de un incendiu pus de cazaci, iar crucea vorbeşte de adâncul spirit religios care îi caracterizează pe localnici. Turnul arată stabilitatea şi dorinţa de înălţare a celor de aici.

La Mănăstirea Humorului istoria şi poveştile se împletesc cu viaţa de zi cu zi. Dacă te opreşti la oricare dintre casele vechi de lemn nu se poate să nu găseşti un bătrân care să aibă tot timpul din lume ca să-ţi istorisească despre oameni, copaci şi ziduri.

Cu Vasile Buburuzan stăm de vorbă în faţa casei bătrâneşti, care trece de suta de ani. A fost a mamei lui, care a trăit până la 103 ani şi pe care a serbat-o toată comuna, cu mare fast. Vasile Buburuzan are 72 de ani, este mai tânăr decât teiul de la poartă, care „atinge suta”. „Este de pe vremea directorului de şcoală Cîrdei. El a plantat copaci în sat. La stejarul din parc a fost îngropată o sticlă cu un mesaj, atunci când l-au plantat”, ne spune el.

Copacii au păstrat, la fel ca şi oamenii şi casele lor, semnele vremurilor trecute. „În al Doilea Război Mondial, după turn (n.r. - Turnul lui Vasile Lupu) era bucătăria comandamentului nemţesc, la Mihalache Corlăţean şi la Boca Octavian. Ruşii au bătut cu Katiuşele de pe linia ferată de la Todireşti şi primul proiectil a nimerit în stejar. Uite acolo, se vede cum l-au sfârtecat. Apoi a ieşit copchiliţ (n.r. - ramură nouă) din el. La noi era o şură mare, în care erau doi cai grei Pinzgau, ai nemţilor. Al doilea proiectil a retezat un frasin. A pălit în el şi l-o retezat. Schijele au omorât amândoi caii, dar nu i-o aruncat, i-o băgat în bucătăria nemţească. Al treilea proiectil a nimerit în turn, în contrafortul din spate. Altul în colţul casei lui Mihalache Corlăţean. Pe urmă toate proiectilele au ajuns în râpă la Manio. O umplut râpa de proiectile”, ne povesteşte nea Vasile, arătându-ne locurile.

Apoi ne conduce în casa păstrată ca pe vremea copilăriei lui. Construită „din lemn de brad tăiat la lună nouă”, casa este un veritabil minimuzeu. Cămăşi vechi de 150-200 de ani, cusute cu migală cu motive tradiţionale, sau ii abia ieşite din mâinile pricepute ale cusătoreselor din sat, catrinţe, sumane şi năframe, lăzi de zestre, icoane vechi şi podoabe pot fi admirate sau cumpărate de cei pe care paşii îi duc pe aceste meleaguri.

 

„Ne invadează chinezăriile, cine mai cumpără cămăşi sau papuci făcuţi de mână?”

Ne întoarcem pe banca din faţa casei şi o cunoaştem pe Vera Andronic. Din cusut şi tricotat suplimentează lunar venitul modest al familiei. Vera coase de la 12 ani: „un cămeşoi care se poartă la lucru”. I-au ieşit din mână sute de cămăşi, ciorapi şi căciuli. Bate târgurile din ţară, ba şi peste hotare, îndeosebi pe unde sunt comunităţi de români, care cumpără cu drag ceva care să le amintească de acasă. Nici boala n-o domoleşte. Ne spune că de curând a fost „operată de fiere”, dar asta n-o face să stea acasă.

Ca nu cumva să avem vreun dubiu asupra vorbelor ei, scoate din geanta mare piatra pe care i-au extras-o doctorii din vezica biliară şi ne-o arată despăturind cu grijă celofanul în care o ţine împachetată. „Mi-o fost drag de cusut şi de croşetat. Fac căciuli, ciorapi, cămăşi de femei şi bărbaţi. Înainte se mai vindea, acum tare greu, dar ce să fac, să stau degeaba? Am fost şi în Germania, în Ulm, am vândut la români. Merg la toate târgurile. Ne convine că nu plătim trenul, că tata e veteran de război. Unii ne dau cazare şi mâncare, alţii nu, dar tot mă duc”, afirmă femeia cu hotărâre.

Vera este una dintre puţinele cusătorese care au mai rămas în Mănăstirea Humorului. Meseria se pierde şi ne explică de ce chiar una dintre gospodinele care vând obiecte tradiţionale la tarabele din faţa casei lui moş Vasile Buburuzan. Pe de o parte, spune ea, costurile de producţie sunt ridicate - „costă 10 milioane de lei (n.r. vechi) de cusut o cămaşă, fără material”, iar pe de altă parte, concurenţa mărfurilor ieftine, de serie şi scăderea interesului localnicilor pentru păstrarea tradiţiilor populare: „Ne invadează chinezăriile, cine mai cumpără cămăşi sau papuci făcuţi de mână? Doar turiştii, în sezon. În câţiva ani nici nu o să mai aibă cine să mai coasă. Mai sunt vreo trei femei în sat care ştiu şi au 50-70 de ani. Astea tinere lucrează la baruri, la pensiuni, se duc la căpşuni, nu vrea nici una să coase. Uitaţi-vă şi voi, pentru cine să coşi? Parcarea e goală, nu-i nici un turist”.

Astăzi, în comună încă mai poţi găsi cusătorese, ţesătoare, opincari şi pictori de icoane care îşi vând munca la tarabele din parcarea de lângă mănăstire. La Pleşa, un sat mai izolat al comunei, locuit exclusiv de poloni, mai sunt încă renumiţii meşteri dogari. Dar mâine?

 

Viaţa comunei gravitează în jurul Mănăstirii Humor

Indiferent dacă sunt români sau poloni, ortodocşi sau catolici, dacă trăiesc în centrul comunei sau în celelalte două sate componente, cei peste 3.500 de localnici sunt ancoraţi cu mii de fire invizibile de Mănăstirea Humor. Şi asta pentru că de lăcaşul de cult se leagă prima atestare documentară a comunităţii, acum 600 de ani, la 13 aprilie 1415. Pe la începutul secolului al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun, "panul Ivan vornicul care era la Humor" a înălțat o biserică de piatră pe malul unui pârâiaș, în apropiere de confluența acestuia cu Humorul. Aici exista un schit de călugări care avea anterior o biserică de lemn. În cursul secolului al XV-lea, în jurul bisericii noi s-a dezvoltat un așezământ monahal cunoscut ca Mănăstirea Humor.

Printr-un uric din 13 aprilie 1415, domnitorul Alexandru cel Bun a dăruit „mănăstirii panului Ivan vornic (...) care este la Humor” moșia Pârteștenilor care cuprindea Solonețul (actualul sat Pârteștii de Sus), adică „un sat la obârșia Solonțului, unde au fost Tatomir și Pârtea”, și Pârteștii de Jos, adică „seliștea Dioniș”. În primele decenii ale secolului al XVI-lea, biserica zidită de vornicul Ivan s-a prăbușit din cauze necunoscute. Ruinele vechii mănăstiri se pot vedea și astăzi, la vreo 500 m de actuala biserică.

În anul 1530, aproape de ruinele vechii biserici, marele logofăt Toader Bubuiog a început construirea unei noi biserici de piatră. În 1535, ctitorul a adus o echipă de meșteri zugravi care să picteze noua biserică. Printre ei, și Toma din Suceava, care se intitula „zugrav de biserici și curtean al Măriei sale Petru, voevodul Moldovei”. Potrivit obiceiului, ctitorul a clădit odată cu biserica și chilii pentru călugări și ziduri înconjurătoare.

 

Turnul lui Vasile Lupu a fost pavăză mănăstirii

În anul 1641, domnitorul Vasile Lupu a înconjurat ctitoria logofătului Toader Bubuiog cu ziduri durabile de piatră și a construit un turn masiv, cu un plan pătrat cu latura de 8 m, un parter și trei etaje. Încăperile au bolți semicilindrice așezate alternativ pe direcții opuse: nord-sud, vest-est, nord-sud și vest-est. În încăperea de la parter se intră pe o ușă dispusă pe latura de sud. La primul etaj se ajunge de pe o scară exterioară cu trepte de lemn, susținute de console încadrate în zidărie. Scara se află pe latura de est și duce către o intrare aflată tot pe latura sudică. De la primul etaj se urcă la etajele superioare pe scări cu trepte de piatră înguste, cuprinse în grosimea zidăriei. Încăperile de la etaj sunt luminate prin ferestre mici cu cadre de piatră. La ultimul etaj se află un balcon de lemn așezat pe grinzi puternice, sprijinite pe console de lemn. Acoperișul turnului este înalt și în patru ape, cu o rupere în pantă foarte pronunțată. El are învelitoare din șiță și se prelungește peste galeriile balconului.

Turnul avea un rol defensiv, în încăperile de la etaj putându-se refugia apărătorii mănăstirii, împreună cu odoarele de preț ale lăcaşului. Scara care ducea la etaj putea fi distrusă pentru a-i împiedica pe invadatori să pătrundă în acele încăperi.

În anul 1653, cazacii lui Timuș Hmelnițki au jefuit și incendiat lăcașul de cult, dar n-au reuşit să-l distrugă pentru că roiurile de albine de la stupii mănăstireşti şi ai localnicilor, înfuriate de fum, i-au atacat şi i-au pus pe fugă pe năvălitori. Aşa au ajuns albinele peste sute de ani să fie pictate cu aur pe blazonul comunei.

Din 1775, după anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, localitatea Mănăstirea Humorului a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de austrieci. Autoritățile habsburgice au desființat Mănăstirea Humor, trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților "sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri". După desființarea mănăstirii, chiliile s-au ruinat aproape complet. Biserica a fost transformată în biserică parohială. În clădirile din fostul ansamblu monahal a funcționat o școală pentru copiii localnicilor, iar din 1850 acestea au fost folosite ca depozit pentru materialele autorităților austriece. După Unirea Bucovinei cu România, în 1918, biserica fostei Mănăstiri Humor a continuat să funcționeze ca biserică de parohie, iar datorită frumuseții a fost integrată circuitului turistic.

În anii '60-'70 ai secolului al XX-lea, s-au efectuat importante lucrări de restaurare a ansamblului Mănăstirii Humor. Ansamblul pictural din pronaos și gropniță au fost restaurate în anii 1971-1972 cu sprijinul financiar și de specialitate al UNESCO. Cu acest prilej, s-a refăcut acoperișul bisericii prin lărgirea streșinilor pentru a proteja picturile exterioare, s-a restaurat turnul construit de Vasile Lupu, prin refacerea zidurilor și bolților prăbușite, înlocuirea pardoselilor de piatră, s-au consolidat scările și s-au reconstituit balconul de lemn și acoperișul, astfel că astăzi turnul cu trei niveluri este punct de belvedere, asigurându-se de aici o panoramă splendidă asupra întregii zone.

 

Biserica mănăstirii a fost inclusă în patrimoniul UNESCO

Ca aşezământ monahal, Mănăstirea Humor a fost reactivată în 1991. În prezent, aici sunt zece maici care își împart timpul între îndatoririle bisericești și lucrul în atelierele de pictură și de croitorie pentru veșmintele preoțești, obştea fiind condusă de către stareţa Parascheva Sorohan. Din anul 1993, Biserica "Adormirea Maicii Domnului” și "Sf. Gheorghe" a Mănăstirii Humor, împreună cu bisericile Arbore, Pătrăuți, Moldovița, Probota, Sf. Ioan cel Nou Suceava și Voroneț, a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei.

Ansamblul monahal cuprinde Biserica "Adormirea Maicii Domnului” și "Sf. Gheorghe" - construită în 1530, ruinele caselor mănăstirești - datând din sec. XVI-XVIII, Turnul clopotniță - din sec. XIX şi Turnul lui Vasile Lupu - construit în 1641. Domnitorii secolului al XV-lea au înzestrat mănăstirea cu obiecte prețioase și manuscrise. Dintre manuscrise, se mai păstrează și astăzi Tetraevangheliarul de la Humor, dăruit mănăstirii în anul 1473 de Ștefan cel Mare. În prezent, Tetraevangheliarul este păstrat în muzeul Mănăstirii Putna. Pe una din filele acestei cărți religioase se află o miniatură de o rară frumusețe care o înfățișează pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus. În partea de jos a miniaturii este pictat Ștefan cel Mare, în genunchi, oferindu-i Tetraevangheliarul Fecioarei Maria. Maicile de la mănăstire spun că acesta ar fi "adevăratul și autenticul portret al marelui Ștefan".

 

Roşul de Humor, la fel de impresionant ca albastrul de Voroneţ

În patrimoniul Mănăstirii Humor se află mai multe obiecte cu valoare documentară și artistică, printre care sunt de menționat catapeteasma sculptată artistic și aurită, un jilț domnesc din lemn, datând din secolul al XVI-lea, care are pe montanții spetezei câte un cap de bour, un analoghion pe care se află inscripția "L-au făcut Toma Fântânaru și soția sa Boghina la anul 7053 luna septembrie" (1545), o cruce mică de lemn, cu o inscripție în care se arată că a fost confecționată în anul 1623, şi şase icoane de dimensiuni mari, pictate în secolele XV-XVI. În două este reprezentat Iisus Hristos, în două Fecioara Maria, în una Adormirea Maicii Domnului și alta îl reprezintă pe Sfântul Arhanghel Mihail.

De mare valoare este şi pictura în frescă a bisericii Mănăstirii Humor. Pictată atât în interior, cât şi în exterior, la fel ca și bisericile Voroneț, Moldovița, Arbore și Sucevița, ceea ce are în plus Mănăstirea Humor este unitatea de tonalitate cromatică, datorată predominanței diferitelor nuanțe de roșu cărămiziu, culoare specifică acestei biserici. De asemenea, are mai multe tablouri votive. Pe peretele vestic al naosului este zugrăvit domnitorul Petru Rareș împreună cu familia sa, în încăperea mormintelor, deasupra nișei unde a fost înmormântat logofătul Toader Bubuiog, este reprezentat ctitorul bisericii oferind biserica Mântuitorului, prin mijlocirea Fecioarei Maria, iar pe peretele nordic al aceleiași încăperi este pictată Anastasia, soția ctitorului, îngenuncheată în fața Maicii Domnului. În colțul de sud-est al pronaosului se află un alt tablou în care sunt reprezentați hatmanul și pârcălabul Daniil de Suceava și soția sa, Teodosia, în fața tronului domnesc pe care stă Fecioara cu Pruncul.

 

Un primar atipic pentru o comună plină de comori

Comuna Mănăstirea Humorului este dependentă în proporție destul de mare de turism, pensiunile de aici înregistrând un grad de ocupare de sută la sută numai de Paşte, Crăciun, Revelion şi la Sfânta Maria.

Situată la 5-6 km de Gura Humorului, comuna este ideală pentru cei care vor să regăsească tradiţia la ea acasă, la numai doi paşi de oraş. Principala activitate economică este agroturismul, care aduce la bugetul local între 7 şi 10 la sută din venituri. Oficial, există doar 27 de pensiuni înregistrate, clasificate între două şi patru margarete, dar în realitate turiştii sunt bine primiţi la orice gospodărie mai acătării. Şi nu sunt deloc puţine, în cele trei sate care alcătuiesc comuna - Mănăstirea Humorului, Poiana Micului şi Pleşa, fiecare cu farmecul lui.

Ghid în comuna Mănăstirea Humorului ne-a fost primarul profesor Constantin Moldovan. Este la al doilea mandat de primar, iar în 2012 a ales să candideze independent, la concurenţă cu coaliţii politice puternice. Le-a învins fără să-şi facă o zi campanie electorală. „N-am dat şpagă, n-am dat de băut, n-am pus afişe”, ne-a spus. A candidat direct de la şcoală, din postura de profesor de istorie care a avut elevi olimpici. De poet publicat în reviste literare şi cu premii naţionale importante. De iniţiator al parteneriatului cu Primăria Gura Humorului în organizarea Festivalului Internaţional Humor la Gura Humorului, pentru secţiunea de literatură umoristică, dar şi de sportiv pasionat de tenis, fotbal şi violei, şi de iubitor şi promotor al culturii şi tradiţiilor populare. În primul mandat, a finalizat un proiect început de predecesorul lui - reţeaua de canalizare în valoare de 1 milion de euro, achitată din fonduri europene. Un alt proiect pe care l-a pus în practică, tot de un milion de euro, a însemnat betonarea a opt km de drumuri forestiere şi apărări de maluri, apoi a obţinut bani de la Guvern pentru construirea unui pod şi a 14 podeţe, pentru modernizarea şi extinderea şcolii, modernizarea parcării de la mănăstire şi pentru reabilitarea şi modernizarea drumurilor afectate de inundaţii. În al doilea mandat, a finalizat proiectul înfiinţării centrului de informare turistică, necesar în orice comunitate care vrea să dezvolte acest segment şi începe reabilitarea sediului primăriei şi al căminului cultural. Un primar care îşi respectă mandatul, într-o comună care merită văzută şi revăzută.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Albinele care au salvat Mănăstirea Humorului de la pârjol, pictate cu aur pe scutul comunei.
 Vizualizări articol: 5558 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.64/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.6 din 14 voturi
Albinele care au salvat Mănăstirea Humorului de la pârjol, pictate cu aur pe scutul comunei4.6514

Shopping City Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Programul Rabla 2020
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei