Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel

Luni, 12 iunie 2023, începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Sfințenia și lucrarea misionară în răspândirea Evangheliei în lume a celor doi Apostoli au fost recunoscute de Biserică și prin rânduirea în fiecare an a unei perioade speciale de pregătire, adică printr‑o primenire trupească și duhovnicească a creștinilor. Spre deosebire de celelalte posturi care au o durată fixă, postul închinat Sfinților Apostoli Petru și Pavel are durată schimbătoare de la an la an, în funcție de data variabilă a Sfintelor Paști. Postul începe de obicei în ziua de luni de după Duminica Tuturor Sfinților.
Această perioadă de pregătire ne oferă prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au înfăptuit-o pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos și asupra jertfelor pe care ei, dar și ceilalți Apostoli le‑au făcut. Postul presupune ferirea de pofte și plăceri, sporirea rugăciunii, pentru ca astfel să înmulțim fapta cea bună, gândindu-ne la suferințele aproapelui, iar Biserica să înmulțească lucrarea ei misionară, urmând zelului misionar al celor doi Apostoli.
Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel este un post ușor. Sâmbătă și duminică este dezlegare la pește, vin și ulei, precum și de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (24 iunie). Dezlegarea la pește, vin și ulei se dă și luni, marți și joi, dacă atunci cade sărbătoarea vreunui sfânt cu Doxologie mare și cu cruce neagră în calendar, așa cum este anul acesta sărbătoarea Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești, care se prăznuiește marți, 22 iunie. Când o astfel de sărbătoare cade miercuri sau vineri, se dezleagă la untdelemn și vin.
Învățătura pentru posturi din Ceaslovul Mare arată că în zilele de luni, miercuri și vineri de rând ale postului se mănâncă legume fără ulei, marți și joi aceleași, cu untdelemn și vin. Dacă însăși sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel (29 iunie) cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la pește, vin și ulei.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii

100 de preoţi din ţară şi din străinătate, 100 de voluntari și mii de pelerini, la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica

Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul de la Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din București vor ajunge la Mănăstirea Hagigadar

„Dați-le voi să mănânce!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a VIII-a după Rusalii