Pentru a descoperi începuturile rugăciunii trebuie să plecăm de la ce înseamnă a ne ruga. După cum ne învață Biserica noastră, rugăciunea este modul în care noi comunicăm cu Dumnezeu: „Înălțarea noastră spre Dumnezeu și intrarea în legătură strânsă cu El se fac prin rugăciune. Ea este și vorbirea noastră cu Părintele ceresc” (Cartea de învățătură creștină ortodoxă).
Pornind de la această definire, trebuie să căutăm începuturile rugăciunii în primele zile ale creației, când omul trăia în grădina din Eden făcută de Dumnezeu pentru el. Omul în Rai vorbea cu Dumnezeu, deci era în comuniune cu El. Atunci când prin neascultarea izvorâtă din mândrie omul a pierdut Raiul, el a căutat comuniunea cu Creatorul său prin rugăciune. Despre plânsul primului om, Adam, după izgonirea din Rai, în căutarea comuniunii pierdute cu Dumnezeu, Cuviosul Siluan Athonitul spune: „Lacrimile lui Adam erau mari și ele udau ca niște pârâiașe fața, pieptul și pământul de sub picioarele lui, și suspinele lui erau adânci și puternice ca foalele unei fierării: Doamne, Doamne – se tânguia el -, ridică-mă iarăși în Rai!” Tânguirea lui este o rugăciune către Dumnezeu prin care dorește să fie din nou în comuniune cu Dumnezeu ca în Rai. Despre această tânguire sub formă de rugăciune a lui Adam pentru Raiul pierdut vorbește și imnografia ortodoxă, mai ales cea din Triod, de la Duminica izgonirii lui Adam din Rai: „Văzând Adam pe înger alungându-l și încuind ușa dumnezeieștii grădini, tare a oftat și a zis: Îndurate, miluiește-mă pe mine cel căzut”.
De la căderea lui Adam rugăciunea devine mijlocul prin care cel puțin în chip spiritual omul vrea să fie în Rai, adică în comuniunea edenică cu Dumnezeu. De aceea, „rugăciunea este temelia vieții și creșterii spirituale a omului, este mântuitoare și sfințitoare, deoarece ne umple de prezența lui Dumnezeu Cel Atotmilostiv”, după cum subliniază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Cuvântul-înainte la calendarul creștin-ortodox 2022.
Prezența edenică a lui Dumnezeu pe care omul a trăit-o în Rai este scopul stăruinței noastre prin rugăciune de la căderea lui Adam. Prin rugăciune putem trăi în mod spiritual bucuria pe care a experiat-o Adam în Rai. Pentru că acest loc în care omul a fost creat și unde dorește să se întoarcă este „podoaba cea frumoasă, lăcașul cel de Dumnezeu zidit, veselia cea nesfârșită și desfătarea, mărirea drepților, frumusețea profeților și sălășluirea sfinților” și ne rugăm „Ziditorului tuturor să ne deschidă ușile pe care cu neascultare le-am închis și să ne învrednicească a ne împărtăși de pomul vieții și al bucuriei, cu care mai înainte întru Tine ne-am desfătat”, după cum cântăm la Vecernia Duminicii izgonirii lui Adam din Rai.
Rugăciunea ne duce la pomul vieții veșnice pe care Adam l-a pierdut prin neascultare de porunca lui Dumnezeu, iar noi, fiind ascultători de Tatăl Ceresc, rugându-ne, ajungem să trăim bucuria prezenței divine și a comuniunii cu sfinții din Împărăția cea nepieritoare zidită pentru noi de la întemeierea lumii de Creatorul celor văzute și nevăzute.
(Pr. Ciprian Florin Apetrei , Ziarul Lumina)