Cuvântul naș provine din limba latină (nonnus – nunaș, prin asimilație nănaș, prescurtat naș) și înseamnă protector, ispravnic, tutore, reprezentant, persoană în vârstă. Interesant este că același cuvânt, în limba greacă - νόννος (sinonim cu πατήρ), se traduce prin tată, părinte. Așadar, nașul este un adevărat părinte pentru cel botezat, un părinte duhovnicesc. Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) arăta că „obișnuim să-i numim pe nași părinți duhovnicești, ca ei să afle din însăși realitatea faptelor de câtă dragoste părintească trebuie să dea dovadă în învățătura duhovnicească ce o dau (fiilor duhovnicești, adică finilor lor). Căci, dacă este bine să îndrumăm spre râvnirea virtuții pe cei care nu ne-au fost încredințați, cu atât mai mult datori suntem să ne împlinim sarcina față de cel pe care l-am primit ca fiu duhovnicesc. Învățați și voi, nașilor, că dacă veți fi delăsători, nu mică va fi primejdia” (Cateheze baptismale, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 17).
Părintele profesor Ene Braniște, un mare dascăl al Teologiei românești, afirma în scrierile sale: „Nașii trebuie să fie credincioși ortodocși în vârstă, care asistă pe cel ce vine la botez, rostesc răspunsurile și fac dreapta mărturisire de credință în locul și în numele celui ce se botează. Esențial, nașii rostesc Crezul (Simbolul de credință niceo-constantinopolitan). Ei sunt garanți ai celui ce se botează, asumându-și făgăduința solemnă că pruncul (finul sau fina de botez) va fi crescut și educat ca un adevărat creștin și că va fi un bun credincios al Bisericii, care este Trupul lui Hristos. Nașul trebuie să fie creștin ortodox și bun credincios, în vârstă (adică nu prunc sau copil) și de același sex cu cel ce se botează. Monahii nu pot fi nași pentru că ei, trăind în comunitățile monahale, nu pot să se îngrijească de fini. Nu pot fi nași părinții copilului. De regulă, pentru fiecare candidat la botez, se cere un singur naș; el poate lipsi atunci când se săvârșește în condiții anormale sau excepționale”. Referitor la timpul săvârșirii, reținem că „botezul se face la șapte zile după nașterea pruncului (sau între 7 și 70 de zile). Vechile pravile interziceau în general amânarea botezului după 40 de zile de la naștere” (Liturgica specială pentru facultățile de Teologie, Ediția a IV-a, Editura Lumea Credinței, București, pp. 291-292).
Precizăm că, în mod obligatoriu, slujba botezului trebuie să fie oficiată în biserică: „Cu nici un chip să nu se săvârșească botezul în paraclisul care se găsește înlăuntrul unei case, ci aceia care doresc să se învrednicească de luminarea cea neprihănită (de Sfântul Botez) să meargă la bisericile cele obștești și acolo să se facă părtași de acest dar. Iar de s-ar prinde cineva nepăzind cele orânduite de noi, dacă ar fi cleric, să se caterisească, iar dacă ar fi laic, să se afurisească” (canonul 59 al Sinodului Trulan). Derogări de la acest canon se pot face doar „în cazuri de mare nevoie (frig grozav, pericol de moarte pentru prunc), sau în împrejurări excepționale (vreme de război, lipsă de preoți)”. De remarcat că, atunci când slujesc mai mulți preoți, lepădările le face clericul mai tânăr (Liturgica specială, pp. 293 și 296).
Hotărârea Sfântului Sinod cu nr. 311 din 28 februarie 2013 stipulează în mod foarte clar: „Clericul care va oficia Taina Cununiei sau a Botezului (cu excepția botezului de necesitate) în afara locașului de cult va fi trimis în judecata Consistoriului eparhial, pentru neascultare canonică”. Apoi, „în situația în care Taina Cununiei sau Taina Botezului se oficiază în altă parohie decât în cea de care aparțin mirii, la oficiere va participa și preotul de la parohia de unde provine unul dintre miri”.
Menționăm că, în cazul în care trebuie botezați mai mulți prunci, în același timp, „după practica generală a preoțimii noastre, ei se botează toți deodată, în aceeași apă sfințită, așa cum de altfel se și făcea în vechime, când botezul se săvârșea în masă, în aceleași baptisterii, la numite date fixe din cursul anului. Uzul acesta a fost confirmat și prin unele hotărâri ale patriarhilor de la Constantinopol. Le fel se procedeză când e vorba de gemeni; însă, ei trebuie să aibă fiecare câte un naș” (Litugica specială, p. 295).
Prin urmare, înțelegem că nașul nu poate fi de altă confesiune decât cea ortodoxă, căci se spune foarte clar: „Un Domn, o credință, un botez” (Efeseni 4, 5).
De asemenea, este indicat ca să nu fie chemați ca nași acei care trăiesc fără cununie bisericească, cei îndepărtați de la Sfânta Împărtășanie și cei care s-au îndepărtat ei înșiși de Biserică.
Ar fi bine ca, înainte de a purta pe brațe un prunc înaintea lui Hristos, spre a fi botezat, nașii care își asumă această bucurie și responsabilitate să se pregătească prin spovedanie, pentru a fi împăcați cu Dumnezeu înainte de a primi pruncul ieșit din apa sfințită, plin de strălucire cerească.
Pe măsură ce copilul crește, nașii sunt datori, împreună cu părinții trupești, să-l deprindă să-și facă cruce, să-l învețe rugăciunile Bisericii și să-i dea mereu sfaturi și îndrumări bune: cum să-și cinstească părinții, cum să se poarte creștinește, cum să împlinească poruncile dumnezeiești și cum să iubească Biserica. Din ziua botezului, nașii și părinții se vor îngriji ca pruncul să se împărtășească cu Sfântul Trup și Sânge a lui Hristos cât se poate de des, recomandabil în fiecare duminică și sărbătoare.
De regulă, pentru fiecare candidat la botez se cere un singur naș. El poate „lipsi” atunci când rânduiala bisericească se oficiază în condiții „excepționale”, în cazul botezului de necesitate sau de urgență. În Molitfelnicul tipărit la Chișinău, în anul 1820, foaia 10 verso, se precizează: „Cade-se a ști că la Sfântul Botez destul este un naș, de va fi de parte bărbătească cel ce se botează, iară de va fi parte femeiască, numai nașă. Iară la nevoia morții, poate să se săvârșească botezul și fără naș” (vezi și Pr. Prof. Liviu Stan, „Legături ale Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă din Grecia”, în Mitropolia Olteniei, nr. 3-4/1962, p. 255). Nu este bine să fie mai mulți nași de botez.
Sfinții Părinți afirmă că mai importante decât toate sunt credința și viața morală a nașilor. Primează exemplul pe care îl vor da finilor lor, în duhul și adevărul Evangheliei Mântuitorului Hristos. Aspectul financiar nu ar trebui să fie atât de important.
Câteva precizări canonice referitoare la instituția bisericească a nășiei
De obicei, în Biserica primară, aceia care îi catehizau pe candidații la botez asistau și ca nași, respectiv diaconii pentru bărbați și diaconițele pentru femei (conform Constituțiile Apostolice 3, 15, 2; 3, 16, 4), dar puteau să fie asistați și de alți creștini, fie apropiați ai celor ce se botezau, fie desemnați în acest scop de către Biserică. Regula generală stipula ca nașul/nașa să fie de același gen cu cel botezat.
Începând cu secolul al V-lea, putea fi naș la botez și cel care nu era de același sex cu cel botezat, astfel că femeile puteau fi nașe la botezul băieților, iar bărbații puteau năși fete.
Ca impediment la căsătorie, nășia la botez a cunoscut consacrarea juridică abia la 1 octombrie 530, prin Constituția imperială a împăratului Iustinian I (527-565), care oprea căsătoria dintre naș și fin (grad I).
Sfinții Părinți de la Sinodul Trulan (Constantinopol 691-692), în canonul 53, au analizat acest raport de rudenie și au extins impedimentul până la gradul al II-lea inclusiv, interzicând astfel căsătoria nașului cu mama văduvă a finului: „De vreme ce rudenia cea după suflet este mai mare decât legătura trupurilor, iar noi am aflat că în unele locuri unii primesc copiii din sfântul și dătătorul de mântuire botez, iar după aceea încheiau însoțire de nuntă cu mamele văduve ale acelora, orânduim ca, de la [canonul] de față, nimeni să nu mai facă un lucru ca acesta. Iar dacă oarecare ar fi prinși făcând acest lucru, după canonul de față, unii ca aceștia să se lase [depărteze] mai întâi de la această însoțire nelegiuită, iar apoi să fie supuși pedepselor celor pentru desfrânați”.
În Pravila Mică (1640), rudenia spirituală din botez era impediment la căsătorie până în gradul al III-lea inclusiv, fiind oprită căsătoria dintre naș și fină (grad I), dintre naș și mama finei (grad III), dintre naș și sora finei (grad III), dintre fiul nașului și fină (grad II).
În Biserica Ortodoxă Română, acest tip de rudenie trebuie considerat ca impediment până în gradul al III-lea inclusiv, socotită pe linie directă între descendenții și ascendenții nașului și cei ai finului, permițându-se ca pentru gradul al III-lea episcopul locului să poată dispensa, dar în niciun caz pentru gradele I și II. Prin urmare, ținând cont de modul în care această rudenie a fost tratată de-a lungul istoriei și, de asemenea, luând în considerare cum este reglementată în momentul de față în alte Biserici ortodoxe locale, căsătoriile care trebuie oprite sunt următoarele: căsătoria nașului cu fina (gr. I), căsătoria nașului cu mama finului (gr. II), căsătoria nașului cu fiica finei (gr. II), căsătoria fiului nașului cu fina (gr. II), căsătoria fiului nașului cu mama finei (gr. III), căsătoria mamei finului cu soțul fiicei nașului (gr. III), căsătoria fiului nașului cu fiica finei (gr. III), căsătoria tatălui nașului cu fina fiului (gr. II), căsătoria tatălui nașului cu soția finului fiului (gr. II), căsătoria tatălui nașului cu fiica finei fiului (gr. III), căsătoria tatălui nașului cu mama finei fiului (gr. III), căsătoria tatălui nașului cu soția fiului finului (gr. II), căsătoria nașului cu soția finului (gr. I), căsătoria fiului nașului cu soția finului (gr. II), căsătoria soției fiului nașului cu soțul finei (gr. II), căsătoria fiului nașului cu soția fiului finului (gr. III), căsătoria soției fiului nașului cu fiul finului (gr. III). De asemenea, nu este indicat ca un tânăr și o tânără, înainte de cununia religioasă, să fie nași pentru ascelași prunc, deoarece s-ar statornici între ei o rudenie spirituală în grad II, ceea ce reprezintă un impediment la căsătorie.
În privința celor ce pot fi nași la botez, precum și a funcției pe care aceștia o îndeplinesc la săvârșirea botezului, preoții trebuie să aibă în vedere următoarele:
- Nu pot îndeplini funcția de naș: copiii (minorii), cei cu boli psihice, părinții firești, monahii, eterodocșii;
- La botez iau parte în calitate de naș o singură persoană sau cel mult două (soț și soție);
- Nu este indicat să fie mai mulți nași la botez. Trebuie mare atenție la acest aspect, deoarece, prin Taina Botezului, aceștia se înrudesc, iar copiii lor nu mai au voie să se căsătorească unii cu alții.
- În cazul botezului de necesitate, dacă pruncul trăiește și este dus apoi la preot pentru a se continua rânduiala, atunci i se va face toată slujba, fără însă să se mai repete afundarea sau mirungerea. De reținut că botezul prin stropire este acceptat doar în caz de nevoie stringentă și cu titlu de excepție, mai ales pentru bolnavi.
- În cazul botezului de necesitate, nu se naște niciun raport de rudenie între cel ce-l săvârșește (mirean) și cel botezat;
- Preotul săvârșitor nu poate fi în același timp și naș la botez.
(Pr. Laurențiu Nicolae Stamatin,Inspector bisericesc, Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților)
