Lupta dintre bine și rău se dă pentru sufletul fiecărui om

Asupra omului lucrează tot timpul două puteri nevăzute: cea bună și cea rea; puterea lui Dumnezeu, puterea harului, și puterea diavolului, puterea vicleană și atotpierzătoare. Omul este pus în această lume ca între două focuri, dintre care unul e făcător de viață, și despre care Domnul spune: „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12, 49), iar celălalt este foc arzător și pârjelitor. Omul este dator să întrebuințeze toată silința de sine ca să aprindă în el însuși focul dumnezeiesc, focul credinței și dragostei de Dumnezeu și de aproapele.
Omul și-a pierdut vrednicia dumnezeiască dintâi, dreptatea, sfințenia, bunătatea, blândețea dintâi, și și-a umplut sufletul de toate păcatele. Iată, nu ai curăție a inimii – aceasta e o mare pierdere, trebuie să dobândești curăția inimii; nu ai întotdeauna împreună-pătimire față de aproapele în necazul, nevoia, sărăcia, boala lui – schimbă-te, fii împreună-pătimitorul; nu ai râvnă în rugăciunea către Dumnezeu, nu ai gust duhovnicesc pentru rugăciune, nu ai auz duhovnicesc pentru auzirea Cuvântului lui Dumnezeu – preschimbă-te, dezvoltă-ți duhul, gustul și auzul duhovnicesc, ca să asculți cu dragoste Cuvântul lui Dumnezeu, ca să simți dulceața rugăciunii și dulceața faptelor bune. Răul îl luptă cu putere pe om și-l silește la rău, iar binele îl atrage la sine prin frumusețea sa morală; binele atrage la sine prin făgăduințele vieții veșnice, ca încununare a birunței împotriva patimilor: „Celui ce biruiește voi da lui sa șadă cu Mine pe Tronul Meu” (Apocalipsa 3,21).
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Spicul Viu – Gânduri despre calea mântuitoare, ediția a II-a, revizuită, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2009, pp. 81-82, Sursa: Doxologia.ro)