Cuviosul Misail Ieroschimonahul, egumen al Mănăstirii Voroneț (secolul XV)

Ieroschimonahul Misail era ucenic apropiat al Sfântului Daniil Sihastrul, încă din anii 1450-1460, pe când se nevoia în chilia de la Putna. Urmând dascălului său, s-a nevoit și el un timp la liniște, sihăstrind pe valea Putnei. Apoi, cu binecuvântarea Cuviosului Daniil, s-a stabilit cu mai mulți ucenici în Mănăstirea Voroneț și acolo se smerea în fața tuturor în nădejde și ascultare.
Învrednicindu-se de darul preoției, Cuviosul Misail a fost ales egumen de obștea mănăstirii, prin anul 1470, și era iubit de toți pentru blândețea și înțelepciunea cu care povățuia sufletele către Hristos. În anul 1471, văzând egumenul Misail că Sfântul Daniil Sihastrul este înconjurat de prea multă lume și nu mai are liniște la Putna, l-a adus în taină la Mănăstirea Voroneț. Apoi i-a făcut o chilie de piatră pe stânca Corbului din apropiere, după dorința cuviosului. Deci, rânduindu-i ucenici, purta mare grijă de dânsul și niciodată nu ieșea din cuvântul său.
Povățuind Mănăstirea Voroneț mai mult de zece ani, egumenul Misail a făcut din obștea sa cea mai vestită sihăstrie din Moldova. Numeroși monahi și schimonahi iubitori de liniște, care doreau să petreacă alături de Sfântul Daniil, se stabileau în obștea de la Voroneț, sub ascultarea Cuviosului Misail. Între anii 1470-1480 se nevoiau în această sihăstrie peste 60 de monahi, la care se mai adăugau alți 50 de sihaștri ce trăiau în pădurile seculare din munții Voronețului. Pe toți aceștia îi supraveghea egumenul Misail, cu rugăciunea și binecuvântarea Sfântului Daniil. Unii dintre ei erau aleși lucrători ai rugăciunii lui Iisus, alții erau desăvârșiți ascultători și postitori, iar alții erau buni caligrafi, dascăli în școala mănăstirii și smeriți slujitori în obște, odihnind cu dragoste pe credincioșii care veneau la Sfântul Daniil.
După anul 1480, primind schima monahală, Cuviosul Misail s-a retras la liniște, lăudând pe Dumnezeu ziua și noaptea. Apoi, mai trăind puțin, s-a săvârșit cu pace și s-a numărat în ceata cuvioșilor părinți.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 118-119)