TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
TOYOTA - Noul Yaris electric hybrid
 
sâmbătă, 28 nov 2020 - Anul XXV, nr. 281 (7586)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,8745 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,0209 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

„Bogăţia e făcută să slujească, nu să conducă“

 „În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Ştii poruncile: «Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta». Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu.” (Luca 18, 18-27)

 

O exegeză a pericopei evanghelice a acestei duminici trebuie plasată în contextul evenimentelor româneşti recente, cu impact asupra vieţii noastre creştine, bisericeşti. Evanghelia tânărului bogat ne duce imediat cu gândul la tânărul creştin de astăzi, tânăr care poate este preocupat mai puţin de moştenirea vieţii veşnice, nu atât din raţiuni de refuz al viziunii creştine despre lume şi viaţă, despre existenţa şi scopul vieţii omului în general, cât mai ales de impactul mediatic la care este expus, de grijile multiple din cotidian, de o anumită insecuritate personală dată de o dinamică socială care nu se mai raportează esenţial la probleme religioase, morale, ci la cele economice, financiare, consumiste, de imagine personală în societate. Or, tânărul bogat din Evanghelie, tânăr care cu siguranţă îşi împlinea, potrivit Legii Vechi, obligaţiile sale religioase faţă de templu, dar se şi conforma reglementărilor morale prevăzute şi consacrate comunitar, fiind un drept s-ar putea spune al poporului evreu, vine la Iisus pentru că aflase că există un nivel superior de viaţă, fără constrângerile pe care le implică grija pentru gestionarea, administrarea bunurilor pământeşti. Mai mult, Îl numeşte pe Hristos „Bunule Învăţător“, fiind la curent desigur cu activitatea Mântuitorului Hristos în Israelul vremii, pe de o parte, dar şi cu conştiinţa că s-a apropiat de o personalitate cu adevărat bună, ce în bunătatea ei nu poate fi asociată decât cu Dumnezeu cel bun. Cu alte cuvinte, recunoaşte în Hristos o Persoană deosebită de celelalte, de ce nu un mare profet, chiar pe Mesia, trimisul bun al lui Dumnezeu cel Bun! Acest aspect este cu totul valabil, pentru că bun nu este decât Dumnezeu şi Legea Sa dumnezeiască în viziunea religioasă a poporului biblic.

O bogăţie de care nu te poţi detaşa determină pierderea libertăţii

Venirea tânărului la Hristos este de aceea cu atât mai mult de apreciat pentru că el se recunoaşte ca un membru adevărat, cinstitor de Dumnezeu şi împlinitor al poruncilor Legii Vechi ce nu este satisfăcut de nivelul său spiritual. De aceea, caută ceva superior care să-i împlinească aspiraţiile şi vine la Hristos. Voind să fie desăvârşit, află de la Hristos, Care apreciază efortul de a plini cele ale Legii, datoriile faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, în contextul convorbirii sincere şi deschise dintre cei doi, că are în faţa proiectului, a dorinţei sale de desăvârşire un impediment... Bogăţia! Bogăţie despre care nu aminteşte el, dar de care îi aduce aminte Hristos în calitate de Dumnezeu şi Fiu al lui Dumnezeu Care este atotştiutor, atributul atotştiinţei fiind unul divin într-o metafizică sau filosofie religioasă, cu atât mai mult când este vorba despre revelaţia scripturistică. O bogăţie care implică evident grija pentru o judicioasă administrare şi creştere a acesteia, pentru că creşterea bogăţiei este o lege economică... O bogăţie de care te poţi ataşa de o manieră lacomă, pătimaşă, păcătoasă, determinând dependenţa ce duce la pierderea libertăţii interioare spirituale, la o atitudine dispreţuitoare faţă de cei din jur şi la diminuarea sau pierderea simţului fraternităţii ce antrenează în cele din urmă dezechilibre comunitare. Cu toate acestea, în această epocă materialistă în care auzim des vorbindu-se despre creştere economică ca ideal al unei bunăstări generale, Îl auzim pe Hristos Care sfidează această direcţie prin transcenderea logicii economice şi o invitaţie indirectă de convertire de la logica terestră la cea spirituală, a Împărăţiei divine unde bogăţia este una spirituală, a bucuriei, a păcii, a dreptăţii. Şi cu toate acestea, pe pământ există atâtea bogăţii care atrag pe om, apoi munca lui, evident dublată de un anume context, dar şi de şansă şi bună chiverniseală, poate să-i aducă bogăţie materială, satisfacţii pentru un succes în acest domeniu, cu crearea unei micro sau macrocomunităţi productive ce absoarbe forţă de muncă şi care aduce prosperitate, un echilibru social şi o decenţă a nivelului de trai de care este nevoie în familie, în comunitate, în contextul civilizaţiei actuale care, trebuie să o recunoaştem, este costisitoare şi cere mult efort şi energie, inclusiv constrângeri şi limitări pentru înscrierea în făgaşul rezonabil al unei existenţe normale.

 

Fiii Brâncoveanului, modele de tineri care au renunţat la tot pentru mântuirea lor

Hristos şi învăţătura Bisericii sunt realişti în această privinţă. Omul este chemat să lucreze în această lume, iar lucrarea lui e una ce sporeşte şi vocaţia, talentul său personal, dar şi talanţii care, firesc, se acumulează şi care pot deveni atunci când sunt folosiţi spre binele tuturor o valoare spirituală. Istoria creştină ne oferă o paletă largă de astfel de situaţii. Marii Părinţi ai Bisericii, Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan cel Milostiv, au pus la dispoziţia comunităţii creştine averile pentru a se elibera de povara lor prin grija de bună chivernisire ce o implică, intrinsec, bogăţia materială, dând atribuţii altor

membri ai comunităţii pentru folosirea şi creşterea ei spre binele comun. Viaţa tinerilor noştri creştini este expusă astăzi, mai mult ca altădată, derapajelor de la ordinea morală, de la iubirea lui Hristos, de la viaţa Bisericii, ce este viaţa în Hristos. Anul 2014 este şi un an al tinerilor creştini, prin faptul că fiii voievodului martir Sfântul Constantin Brâncoveanu, tineri bogaţi în cele materiale, au preferat să se lipsească de cele efemere şi pământeşti pentru a se învrednici de cele cereşti şi veşnice prin mărturisirea lui Hristos, prin sângele lor vărsat pentru dreapta credinţă mântuitoare. Nu s-au întristat că au pierdut cele trecătoare pentru că, oricum, în faţa morţii rămânem doar cu ceea ce am agonisit spiritual, cu Hristos viaţa noastră ce pătrunde toată fiinţa făcându-ne în iubire una cu El prin dăruire reciprocă.

 

Şcoala, locul unde tinerii trebuie să înveţe despre Hristos

Tinerii noştri care muncesc pentru a-şi găsi un rost în viaţa din lume nu trebuie să uite că sunt ai lui Hristos, Care este iubirea lui Dumnezeu răstignită pentru ei şi pentru fiecare dintre noi, iar experienţa acestei relaţii ontologice cu Hristos este în viaţa Bisericii, a parohiei, călăuzite şi păstorite de preot, care săvârşeşte Sfintele Taine prin care primim harul lui Hristos, iubirea Sa dumnezeiască, şi ne predică Evanghelia Sa, cuvântul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu prin Hristos pentru rostul etern şi soteriologic al existenţei umane. De aceea, şi ora de religie din şcoala noastră este o oră de formare spirituală, de îmbogăţire în Hristos, de cunoaştere prin informaţii în logica metodologiei şcolare a istoriei mântuirii şi a mântuirii proprii în ordinea etnică, a poporului creştin mărturisitor, al adevărului divin ce include toată ordinea cosmică şi umană. A renunţa la acesta este un act de nerecunoştinţă faţă de Dumnezeu, faţă de sfinţii şi martirii neamului românesc, faţă de strămoşii şi părinţii noştri. Or, altoirea personală pe acest trunchi este ordinea mântuitoare pentru om şi comunitate, care fără Dumnezeu şi Biserica în care El vorbeşte lumii şi o sfinţeşte este goală, lipsită de sens, fără ideal, ceea ce se şi observă atunci când manipulări oculte din raţiuni străine de etosul creştin se ridică împotriva înţelepciunii evanghelice şi luminătoare pe care tinerii au şansa să o primească în spaţiul public al şcolii, care este segment de bază al comunităţii.

Tinerii au nevoie apoi de o viaţă virtuoasă, morală, sănătoasă, care nu poate veni decât din instituţia familiei aşezate pe temelii morale solide, creştine, la care se conformează şi împlinesc responsabil şi conştient legile morale, iubirea evanghelică a lui Hristos. „Prin ce îşi va îndrepta tânărul calea sa? Prin păzirea cuvintelor Tale“ (Psalm 118, 9). Iar cuvintele vin de la Dumnezeu, Care a dat profetului Moise Legea dumnezeiască, chintesenţa legii morale, model al relaţiei, comuniunii omului cu Unicul şi adevăratul Dumnezeu făcut cunoscut deplin de Hristos Care plineşte această Lege, făcând din ea una a iubirii, a iubirii de Dumnezeu şi de semeni. Mai mult, Legea divină, cuvintele lui Dumnezeu trebuie să devină şi pentru tinerii de astăzi, iubiţi de El în Hristos şi Biserica Sa, ceea ce spune Psalmistul despre cuvintele şi Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos în care locuieşte trupeşte plinătatea dumnezeirii: „Bună-mi este mie legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur şi de argint“ (Psalmul 118, 72). Cum se poate face aceasta? Prin educaţie teologică, experienţă a rugăciunii, reflecţie la frumuseţea cosmică şi umană în care transpare şi străluceşte frumuseţea lui Dumnezeu când stăruim în viaţă morală, evanghelică, în curăţia trupului, care este templu al Duhului Sfânt şi în virtuţile teologale, credinţa, nădejdea şi iubirea, care rodesc darurile spirituale, aşa cum afirma Sfântul Pavel, „dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, înfrânare, curăţie“ (Galateni 5, 22-23). Reversul nu poate fi decât întunericul, iadul pe care cei ce se fac instrumente ale răului, bine deghizaţi uneori în formatori de opinie, civism umanist, ce depărtează de Hristos le pot promova inconştient prin forţe ostile ce pot scăpa controlului şi care pot irupe oricând în lumea fragilizată de riscul necredinţei şi al lepădării de Hristos. Sfântul Pavel vorbeşte şi ne avertizează despre faptele trupului, evident ale omului păcătos şi pătimaş, care sunt „adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri“ (Galateni 5, 19-21), acte evidente şi promovate chiar de o aşa-numită civilizaţie de consum ce prin reducţionismul la efemer şi exterior este înşelătoare, perfidă, deviantă de la idealul uman al omeniei, bunătăţii, desăvârşirii spirituale prin darul sfinţeniei iluminatorii şi îndumnezeitoare ce vine de la Hristos şi comuniunea eclesială harică, sacramentală, căi spre Împărăţia cea veşnică şi fericită.

 

„De vei întinde mâna ta în mâinile săracilor, vei atinge cu ea bolta cerului…“

Paginile filocalice, patristice, dar şi filosofice şi teologice ne oferă multiple şi sugestive moduri pentru a urma calea lui Hristos spre desăvârşire. Astfel, Sfântul Isaia Pustnicul ne sfătuieşte: „Deci deoarece avem, fraţilor, o astfel de milă a Lui şi bogăţia îndurărilor Lui, să ne ostenim din toată inima până suntem în trup – şi e scurt timpul vieţii noastre - şi să luptăm ca să moştenim bucuria veşnică şi negrăită. Căci de ne vom întoarce la cele dinapoi, vom fi ca tânărul care L-a întrebat pe Domnul Iisus Hristos cum se poate mântui şi căruia i-a răspuns El: «Vinde toate câte le ai şi le dă săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie» (Luca 18, 22), arătându-ne prin aceasta că mântuirea constă în a ne tăia voia proprie. Dar acela, auzind acestea, s-a întristat foarte şi a plecat. Căci a aflat că nu este o osteneală atât de mare a da ale sale săracilor, ca a purta crucea. Pentru că a împărţi ale sale săracilor este una din virtuţi şi o face omul pentru a purta crucea. Dar crucea este desfiinţarea a tot păcatul şi naşte iubirea. Şi fără iubire nu este nici cruce“. Sensul spiritual al crucii prin asumarea dăruirii pentru celălalt, pentru semenul nostru, este evident în mesajul Evangheliei şi are valoare luminoasă, de frumuseţe spirituală care singură sesizează, surprinde înţelegător pe celălalt din proximitatea mea întru care mă pot reflecta, oglindi prin actul de iubire şi milostenie sufletească sau trupească.

Clement Alexandrinul, interpretând acest episod evanghelic, spune că „Domnului şi Mântuitorului nostru I s-a pus cu drag o întrebare potrivită Lui. A fost întrebată Viaţa despre viaţă, Mântuitorul despre mântuire, Învăţătorul despre cea mai importantă din învăţăturile date de El, Adevărul despre adevărata nemurire, Cuvântul despre Cuvântul Tatălui, Desăvârşirea despre odihna cea desăvârşită, Nemurirea despre singura nemurire. A fost întrebat despre acelea pentru care S-a şi pogorât din cer, despre acelea pe care le-a propovăduit, pe care le-a învăţat, pe care le-a dat, ca să arate temeiul Evangheliei; că Evanghelia este dare a vieţii veşnice“. Cu alte cuvinte, ceea ce ne învaţă Hristos şi Biserica Sa este ceva pentru noi toţi, nu ceva care nu ne priveşte sau ne este contrar firii şi voinţei noastre, dorinţei noastre de afirmare şi împlinire umană multidimensională. Dimpotrivă, prin şi cu Hristos devenim, ne facem ceea ce trebuie să fim cu adevărat, oameni ce reflectăm în lume lumina şi iubirea divină. Tot Clement Alexandrinul cu privire la sensul îndemnului Mântuitorului „Vinde toate câte ai“, într-o veritabilă lecţie de economie de care ar trebui să se ţină astăzi seama în contextul acumulării bogăţiei în mâna a puţini dintre semenii noştri doar de dragul bogăţiei şi dorinţei de afişare a luxului, de narcisism financiar, adică bani de dragul banilor fără legătura cu economia şi viaţa reală a omului, spune că „Hristos nu-i porunceşte, aşa cum cu uşurinţă interpretează unii, să se lepede de averea pe care o avea, să se despartă de bani, ci să izgonească din sufletul său gândurile lui despre avuţii, dragostea sa de avuţii, excesiva sa poftă de bani, admiraţia şi boala lui după avuţii, grijile, spinii din viaţa de aici, care înăbuşă sămânţa vieţii veşnice... Nu trebuie, dar, aruncate averile, pentru că ele pot fi de folos semenilor noştri. Averile sunt bunuri pe care le agoniseşti pentru tine, iar banii sunt bunuri ce îţi sunt de folos; dar şi averile, şi banii sunt daţi de Dumnezeu spre folosul oamenilor. Şi averile, şi banii stau la dispoziţia omului, ca un material, ca o unealtă, pentru cei care ştiu să le folosească bine. Unealta, dacă o foloseşti pentru meseria pentru care e făcută, este o unealtă de meseriaş; dar dacă n-o întrebuinţezi în meseria ei, atunci are parte de neştiinţa ta şi n-are nici o vină dacă nu-i folosită unde trebuie. Tot aşa şi bogăţia: este o unealtă. Poţi să te foloseşti de ea în chip drept şi atunci slujeşte dreptăţii; te foloseşti de ea în chip nedrept, atunci slujeşte nedreptăţii. Da, bogăţia e făcută să slujească, nu să conducă“.

Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, cu darul său oratoric unic ce l-a făcut marele avocat al Bisericii lui Hristos, afirma că „nu prin ridicarea mâinilor suntem auziţi. Întinde-ţi mâinile tale nu spre cer, ci spre mâinile săracilor. De vei întinde mâna ta în mâinile săracilor, vei atinge cu ea bolta cerului, şi Cel ce şade acolo va primi milostenia ta; iar de ai întins-o fără roadă, nimic n-ai câştigat“. Tot el afirmă în cuvintele sale memorabile că „de socotim comoară bogăţiile pământeşti, stricătoare, ne lipim inima de ele şi când ele s-au pierdut, am rămas cu inima goală. De aceea Iisus cere în diferite rânduri să ne dezlipim de bunurile pământeşti pentru mărgăritarul nepieritor sau pentru comoara Împărăţiei cerurilor (Matei 13, 41-46). Dar dezlipirea de aceste bogăţii e de cel mai mare folos când le vindem şi facem cu preţul lor milostenie.

 

Cine urmează lui Hristos renunţă la sine şi la slava lumii

Cu cât dăm mai mult, cu atât ne adunăm mai multe bunuri în Împărăţie, până ajung o mare comoară. Dar nu a inimii în izolare, ci a inimii mereu inundate de undele dragostei celor cărora le-am arătat dragostea şi mila“. Aceste cuvinte sunt deosebit de actuale astăzi în contextul polarizării excesive a bogăţiei şi sărăciei şi al pericolului mondial a ceea ce se numeşte „revoluţia săracilor“. Aceasta o exprimă Iisus prin sfatul pe care îl dă dregătorului bogat, căruia îi spune că va intra în viaţa veşnică de va păzi poruncile, dar comoară în ceruri îşi va câştiga de va vinde averea sa şi o va împărţi săracilor şi va urma Lui, imitându-L şi propovăduindu-L pe El. Nu se poate urma lui Hristos fără să se facă milostenie cu săracii, nici milă faţă de cei săraci nu poate avea cineva dacă nu ia putere pentru aceasta din dorinţa de a urma lui Hristos. Şi numai urmând lui Hristos se dobândeşte Împărăţia, sau Împărăţia e una cu Hristos. El este comoara nepieritoare pentru că e izvorul iubirii către noi şi a iubirii noastre către oameni. Şi ca atare, este însăşi viaţa sufletului. De aceea, cine nu-I urmează Lui îşi pierde sufletul (Matei 16, 24-27). „Trebuie să părăsim totul ca să Îl dobândim pe El: dacă iubim încă altceva, sau chiar pe noi prea mult, nu-L putem câştiga pe El prin iubirea totală şi deci nici viaţa noastră veşnică.“ (Pr. prof. Dumitru Stăniloae, Chipul evanghelic al lui Iisus Hristos, Sibiu, 1991, p. 111).

Sunt de luat în consideraţie şi reflecţiile lui Michel Henry: „Dacă Hristos Se înscrie în relaţia interioară a omului cu Dumnezeu până acolo încât să Se identifice cu ea, definind astfel calea care duce spre Împărăţie, înseamnă că fiecare din cei care caută această Împărăţie trebuie să-L urmeze. Aceştia trebuie să-L urmeze şi să renunţe pentru aceasta la viaţa lor, la plăcerile şi slava lumii, să accepte suferinţa inclusă în această renunţare - suferinţă al cărei misterios exemplu îl oferă însăşi existenţa lui Hristos“.

Concluzia evidentă a evenimentului întâlnirii şi convorbirii lui Hristos cu tânărul bogat este aceea ca prin cele din lume folosite rezonabil şi raţional să ne ridicăm eliberaţi de grija lumii spre Dumnezeu prin agonisirea comorii nestricate pentru veşnicia cea fericită a Împărăţiei cerurilor.

(Pr. Prof. Dr. Gheorghe Petraru, Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Bogăţia e făcută să slujească, nu să conducă“.
 Vizualizări articol: 1097 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Bogăţia e făcută să slujească, nu să conducă“0.05

Facos Suceava
Iulius Mall Suceava
MedClinic
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Toyota - Noul Yaris Hybrid
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Religie

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei