Atât Sfântul Vasile cel Mare, cât și Atanasie al Alexandriei au constatat că Biserica nu dispunea de o opinie oficială cu privire la natura și lucrarea Duhului Sfânt. Pe lângă misiunea de demonstrare a deoființimii Tatălui și a Fiului, au fost preocupați de afirmarea bazelor pnevmatologiei ortodoxe. La început, acest lucru a fost efectuat prin scrierea de epistole pentru diverși credincioși sau episcopi care doreau să afle poziția Bisericii în privința dumnezeirii Duhului Sfânt. În cele din urmă, însă, Sfântul Vasile cel Mare a desăvârșit opera începută de Sfântul Atanasie cel Mare prin notarea tratatului Despre Sfântul Duh.
Înainte de apariția acestui tratat, Sfântul Vasile cel Mare scrisese, așa cum am afirmat, câteva epistole în care preciza opinia sa privind natura și lucrarea Sfântului Duh. În anul 375, atunci când a fost notat acest tratat, a apărut un moment prielnic pentru discuțiile în acest sens. Deși disputele cu arienii existau în continuare, conflictul se mai calmase în cei 50 de ani care trecuseră de la încheierea lucrărilor primului Sinod Ecumenic. Cu toate acestea, cu doar câteva luni înainte de începerea lucrului la această operă, Sfântul Vasile refuzase să afirme deschis consubstanțialitatea Sfântului Duh cu Tatăl și cu Fiul, deoarece considera că acest fapt nu fusese încă proclamat ca dogmă. Prin urmare, declararea unei afirmații ca dogmă, înainte ca aceasta să fie ratificată de un Sinod Ecumenic, s-ar fi dovedit drept o eroare, deși, în esență, putea fi considerată drept adevărată. Claudio Moreschinni, de altfel, consideră că Sfântul Vasile cel Mare se ferește chiar și în cadrul acestei opere să afirme deschis deoființimea Sfântului Duh cu celelalte Persoane ale Sfintei Treimi: „Sfântul Vasile vrea să dea un răspuns afirmativ în problema dumnezeirii Duhului, dar ajunge aici în mod indirect, deoarece, în loc să susțină explicit pe baza afirmațiilor din Scriptură (ceea ce nu ar fi putut să facă, dat fiind că asemenea afirmații lipsesc), o deduce din faptul că Duhul participă împreună cu Tatăl și cu Fiul, de care este indisolubil legat, la particularitățile naturii divine, la demnitatea și acțiunile ei. Nici măcar în acest tratat nu se afirmă explicit că Duhul este Dumnezeu, întrucât Vasile preferă să se țină de datul pur al Scripturii, chiar dacă nu ezită să admită că fără Duh nu există Treimea divină și că Duhul este totdeauna prezent alături de celelalte două Persoane în opera de creație și de sfințire. Pe lângă aceasta, Sfântul Vasile schițează pentru început doctrina, care va fi dezvoltată mai apoi de ceilalți doi Capadocieni și va deveni tradițională în Orientul bizantin, a Duhului care provine din Tatăl, prin Fiul” (Claudio Moreschinni, Enrico Norelli, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. II/1, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 121-122).
Motivul scrierii
Cât despre motivul scrierii acestei opere, acesta este dezvăluit chiar în debutul lucrării de autor: „Nu de mult, pe când mă rugam cu poporul, slăvind pe Dumnezeu Tatăl în două feluri: când cu Fiul, împreună cu Duhul Sfânt, când prin Fiul în Duhul Sfânt, ne-au acuzat unii dintre cei de față că folosim cuvinte străine și, în același timp, contradictorii. Tu, mai ales pentru folosul acelora – iar dacă boala lor este fără remediu, pentru a feri pe cei cu care întrețin relații -, ai cerut să fie formulată clar învățătura despre sensul acestor expresii. Se cuvine, deci, să vorbesc concis, pornind de la un fapt recunoscut de toți” (Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în: col. PSB, vol. 12, trad. de pr. Constantin Cornițescu și pr. Teodor Bodogae, EIBMBOR, 1988, p.19). Este clar că, în perioada respectivă, existau suficienți oameni care nu recunoșteau natura dumnezeiască a Duhului Sfânt. Cel care a cerut ca această operă să fie notată a fost și el un reprezentant important al timpului, și anume: Sfântul Amfilohie de Iconiu. Acesta era preocupat ca, atât în cult, cât și în dogmă, lucrurile să fie determinate clar și să nu existe dubii cu privire la credința dreaptă, aspecte pe care Sfântul Vasile le-a lămurit explicit în scrierea sa.
Raționamentele greșite ale arienilor
„Minuțiozitatea cu care acești oameni cercetează silabele și cuvintele nu este întâmplătoare cum s-ar putea crede, nici nu conduce la un rău neglijabil; ea ascunde un plan bine conturat și ascuns, îndreptat împotriva dreptei credințe. Aceștia încearcă să demonstreze că felul în care ne exprimăm despre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh este diferit, pentru ca din această demonstrație să scoată o dovadă ușoară a deosebirii după fire a persoanelor. Așadar folosesc un vechi sofism, inventat de Aetius, șeful acestei erezii, care a scris undeva în epistolele sale așa: „Cele deosebite după fire sunt numite diferit și invers: cele numite diferit sunt deosebite după fire.” În sprijinul afirmației sale invocă pe Sfântul Apostol Pavel care zice: „Unul este Dumnezeu și Tatăl, de la Care sunt toate, și unul este Domnul Iisus Hristos, prin Care sunt toate” (I Cor. 8:6). Astfel, zice Aetius, „raportul în care se află cuvintele între ele va fi și raportul dintre firile desemnate de aceste cuvinte. Or, deosebite fiind expresiile „din care” și „prin care”, deosebit este și Fiul de Tatăl” (pp.19-20). Ceea ce Sfântul Vasile a încercat să facă în acest tratat ține de o foarte mare atenție în privința detaliilor. El a observat cu rigurozitate tehnica utilizată de eretici pentru a-și susține propriile opinii și a încercat să o combată printr-o modalitate apropiată. Dacă ereticii se folosesc de diverse prepoziții sau amănunte, la prima vedere insignifiante, pentru a-și argumenta poziția, Sfântul Vasile cel Mare consideră oportună o demonstrație ortodoxă a acelorași pasaje. Să nu uităm că tratatul pornește de la două doxologii scurte închinate Sfintei Treimi, pe care Sfântul Vasile le interpretează corect. Claudio Moreschinni observă: „Punctul de plecare al considerațiilor Sfântului Vasile cel Mare a fost o doxologie cântată în biserica din Cezareea: „Mărire Tatălui prin Fiul, în Duhul Sfânt” sau „Mărire Tatălui și Fiului dimpreună cu Duhul Sfânt”. Trebuia deci să precizeze valoarea acelor prepoziții” (Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, p.122). De la cele mai mici cuvinte au pornit demonstrarea pnevmatologiei ortodoxe și critica ereziei ariene în acest tratat. Este foarte adevărat că Sfântul Vasile cel Mare a intuit profund câteva argumente strălucitoare în acest sens.
Instituirea Botezului și deoființimea Persoanelor Treimii
Egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi era atestată, în opinia sa, încă din finalul Evangheliei după Matei, atunci când Mântuitorul îi trimite pe Apostoli în lume pentru a învăța și a boteza „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt. 28:19). Astfel își începe Sfântul Vasile argumentarea în favoarea dumnezeirii Duhului Sfânt: „Dacă Domnul, la instituirea Botezului mântuitor, a poruncit clar ucenicilor să boteze toate neamurile în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh – fără să considere dezonorantă comuniunea cu Duhul – zicând aceștia că nu trebuie să fie pus Duhul pe aceeași treaptă cu Tatăl și cu Fiul, nu se opun vădit poruncii lui Dumnezeu? Dacă o astfel de așezare la un loc a celor trei Persoane nu desemnează – după cum spun ei – o comuniune și o unitate – să spună ei cum înțeleg această frază? Ce alt mod mai adecvat au pentru a desemna unitatea? În tot cazul, dacă Domnul L-a pus la botez pe Duhul alături de Sine și de Tatăl să nu ni se impute nouă că am făcut aceasta. Pentru că noi nu gândim și nu spunem ceva deosebit. Dacă acolo Duhul este pus pe aceeași treaptă cu Tatăl și cu Fiul, nimeni să nu fie atât de nerușinat încât să susțină altceva și să nu ne mai acuze dacă urmăm Scripturilor” (p.40). Vom observa în materialul următor că Sfântul Vasile cel Mare nu a folosit în demersul său de apărare a dreptei credințe doar fragmente din Sfânta Scriptură, ci a precizat o serie de înaintași care au avut aceleași opinii. Din nou reamintim că toată munca de precizare și dezvoltare a conținutului Crezului a fost rodul unei întregi Tradiții anterioare, lucru care devine cu atât mai transparent în tratatul Sfântului Vasile cel Mare Despre Sfântul Duh.
(Pr. Adrian Agachi, Ziarul Lumina)