Divorţul şi responsabilitatea bărbatului

„În vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-şi lase femeia. Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărţire şi să o lase. Şi, răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre v-a scris porunca aceasta; dar, de la începutul făpturii, «bărbat şi femeie i-a făcut» Dumnezeu. «De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi
de femeia sa şi vor fi amândoi un trup»; aşa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăşi despre aceasta. Şi El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, adulter săvârşeşte.” (Marcu 10, 2–12)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1994), vol. 23, pp. 224-225

„Cel care-şi lasă pe femeia lui, spune Hristos, o face să săvâr­şească adulter, iar cel care ia pe cea lăsată face adulter. Bărbatul care-şi lasă femeia se face pe sine însuşi vinovat de păcat, chiar dacă nu ia altă femeie, tocmai pentru că a făcut-o să săvârşească adulter; iar cel care-şi ia altă femeie săvârşeşte şi el adulter. Să nu-mi spui că a lăsat-o acela! Chiar dacă a lăsat-o, rămâne totuşi femeia celui care a lăsat-o. Apoi, ca să nu facă pe femeie mai obraznică, pentru că toată vina a fost aruncată pe bărbatul care a lăsat-o, Hristos îi închide şi ei uşa unei noi căsătorii, spunând: Iar cel care ia pe cea lăsată face adulter. Prin aceste cuvinte Hristos duce pe femeie pe drumul cel bun, chiar fără voia ei: o opreşte de a se mai căsători şi nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de micime sufletească. Într-adevăr, dacă femeia ştie că vrând nevrând trebuie sau să trăiască cu bărbatul pe care l-a avut de la început, sau, dacă pleacă din casa bărbatului ei, să nu mai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fără voia ei, să-şi iubească soţul. Să nu te miri, dar, că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeia este mai slabă. De aceea o şi lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, amenin­ţând pe bărbat. Hristos a făcut ceea ce face un tată care are un copil rău. Tatăl lasă la o parte pe copilul său şi mustră pe cei care i-au stricat copilul, interzi­cân­du-le să mai aibă legături cu el, să se mai apropie de el. Dacă ţi se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ţi aminte de poruncile date de El mai înainte, în care a fericit pe ascultătorii Săi, şi vei vedea că şi această poruncă este cu putinţă de îndeplinit, fiind uşoară. Da, cum să-ţi alungi femeia din casă când eşti blând, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerţi cu soţia ta când tu împaci pe alţii?”

(Pr. Narcis Stupcanu, Ziarul Lumina)