Când vorbeşte Dumnezeu prin noi?

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Nimic nu este acoperit care să nu se descopere şi nimic ascuns care să nu se cunoască. De aceea, câte aţi spus la întuneric se vor auzi la lumină; şi ceea ce aţi vorbit la ureche, în odăi, se va vesti de pe acoperişuri. Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de Acela care, după moarte, are putere să vă arunce în gheena; da, vă zic vouă, de Acela să vă temeţi. Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Şi nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu; ci şi perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. Şi zic vouă: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu. Oricui va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta; dar celui ce va huli împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta. Iar când vă vor duce în sinagogi şi la dregători şi la stăpâniri, nu vă îngrijiţi cum sau ce veţi răspunde, sau ce veţi zice, că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce trebuie să spuneţi.” (Luca 12, 2-12)

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXIII, IV, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti (1994)

„Duşmanii îi aveau în puterea lor, iar ei erau doisprezece oameni: simpli, înlănţuiţi, biciuiţi, purtaţi de colo-colo; dar nu li s-a putut închide gura; ci după cum nu-i cu putinţă să înlănţuieşti raza de soare, tot aşa şi limba acelora. Pricina? Nu erau ei cei care vorbeau, ci puterea Duhului! Aşa a învins şi Pavel pe Agripa (Faptele Apostolilor 25, 23-26, 32) şi pe Neron, care a întrecut pe toţi oamenii în răutate. Domnul, spune Pavel, mi-a stat în ajutor şi m-a izbăvit din gura leului (II Timotei 4, 17). Tu, însă, minunează-te de ucenicii Domnului, că îndată ce au auzit pe Domnul spunându-le: Nu vă îngrijiţi, au crezut, au ascultat şi nimic din cele înfricoşătoare nu i-a spăimântat. Iar dacă spui că Domnul le-a dat destulă mângâiere prin cuvintele: Duhul Tatălui nostru va fi Cel Ce grăieşte, apoi, tocmai pentru aceasta mai cu seamă mă minunez de ei că nu s-au îndoit, nici n-au cerut Domnului să-i scape de chinuri şi de suferinţe. Şi aveau să le sufere nu doi sau trei ani, ci toată viaţa lor. Că asta a vrut să spună Domnul, când le-a zis: Iar cel care va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 10, 22). Domnul vrea ca faptele mari săvârşite de apostoli să nu fie numai opera Lui, ci şi a ucenicilor Săi.”

(Pr. Narcis Stupcanu)