Cum se poate obține, după Biblie, iertarea păcatelor

Cuvântul „iertare” este exprimat în cărțile Scripturii Vechiului Testament prin următoarele; șalah â a ierta, a absolvi de o vină, de o greșeală; nasa â a ridica, a înălța și kipper â (forma Piel, formă ce exprimă o acțiune insistentă, repetată) cu sensul de a acoperi și a uita ceva de care nu vrei să-ți mai amintești.
Din Scriptură aflăm că izvorul oricărei iertări este singur Dumnezeu care este cel mai îndreptățit să considere păcatele creaturilor Sale ca pe o ofensă contra puterii, a dreptății și a iubirii Sale. Biblia celor două Testamente și Sfânta Biserică ne învață că iertarea păcatelor se poate obține în șapte feluri sau pe șapte căi, după cum urmează:
Șapte căi de obținere a iertării
Cea dintâi iertare se realizează în momentul intrării în Biserică prin primirea Tainei Sf. Botez, în numele Sfintei Treimi, și prin mărturisirea credinței în Hristos-Dumnezeu, conform poruncii date de Hristos ucenicilor: Mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh (Matei 28, 19).
O a doua iertare a păcatelor au obținut-o și o mai obțin încă martirii adică cei care au dat sau dau mărturie despre Hristos, adică îl propovăduiesc pe El lumii, prin cuvânt și fapte. De precizat că termenul martir nu înseamnă exclusiv a suferi moarte martirică pentru credința în Hristos, ci a-L propovădui până la jertfa supremă, dacă este cazul.
Cea de-a treia iertare a păcatelor o dă Dumnezeu omului care face milostenie, după cum ne-a asigurat Mântuitorul când a zis: Dați încă milostenie din cele pe care le aveți, și iată, toate vă sunt curate (Luca 11, 41), adică vă veți curăți de păcate. Învățătura despre binefacerile milosteniei o găsim și în cartea Tobit care zice: Dă milostenie din cele ce ai și de la nici un sărac să nu-ți întorci fața ta, și atunci nici de la tine nu se va întoarce fața lui Dumnezeu. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puțin, dă mai puțin, dar nu pregeta să faci milostenie. Și îți vei adăuga prin aceasta vistierie bogată pentru zile grele. Că milostenia izbăvește de la moarte și nu te lasă să te cobori în întuneric (cap. 4, 7-10).
O a patra iertare a păcatelor o poate obține omul când este dispus să ierte și el greșelile confraților săi. De aceasta ne asigură Însuși Domnul Hristos când zice: Dacă veți ierta fraților voștri din inimă păcatele lor, și vouă vă va ierta Tatăl vostru păcatele voastre. Iar dacă nu veți ierta fraților voștri din inimă, nici vouă nu vă va ierta Tatăl vostru (Matei 6, 14-15). Așadar se impune să facem după cum Dumnezeu ne-a învățat să spunem în rugăciune: Ne iartă nouă greșelile noastre (datoriile noastre), precum și noi iertăm datornicilor noștri (Matei 6, 12). Se poate observa că numai în două fraze cu o structură paralelă apare de patru ori cuvântul iertare, și respectiv a ierta. Prin urmare, buna relație cu Dumnezeu este implicit legată de buna relație cu oamenii, iar iertarea de la Dumnezeu devine cu evidență dependentă de iertarea pe care suntem dispuși s-o acordăm noi înșine. Subliniem că anumite traduceri au redat după unele manuscrise mai vechi care zic: Si ne iartă nouă greșelile noastre, după cum și noi am iertat celor ce ne-au greșit nouă. Prin urmare, nu-i suficient să-i promiți lui Dumnezeu că vei ierta și tu, ci trebuie să-i dovedești prin fapte că ai făcut-o deja.
Ca unul care era crescut în cultura și tradiția iudaică, Apostolul Petru era bine informat cu privire la iertarea aproapelui, dar nu foarte lămurit până unde se poate merge cu iertarea. Când a întrebat dacă într-adevăr se cuvine să ierți de șapte ori proba fără nici un dubiu că era la curent cu învățătura Sfintei Scripturi, dar voia totuși să primească o confirmare oficială din partea Domnului Hristos. Cifra șapte în antichitatea iudaică exprima plenitudinea, desăvârșirea, dar pentru a ilustra și mai bine infinita dispoziție a lui Dumnezeu de a ierta, Hristos îi recomandă să fie dispus a ierta de șaptezeci de ori câte șapte și rostește apoi înaintea ucenicilor pilda cu datornicul nemilostiv (Matei 18, 21-35).
„Cel ce va întoarce un păcătos de la greșeala căii sale își va acoperi mulțime de păcate”
Ce de-a cincea iertare a păcatelor se obține de către om atunci când reușește să-l întoarcă pe cel păcătos pe calea cea dreaptă de pe căile păcătoase pe care a apucat-o, după cum ni se făgăduiește de Dumnezeu Însuși, prin dumnezeiasca Scriptură: Cel ce va întoarce un păcătos de la greșeala căii sale, izbăvește sufletul de moarte și își va acoperi mulțime de păcate (Iacob 5, 20).
A șasea iertare de păcate se obține de către omul păcătos, dar credincios care totuși îl iubește pe Dumnezeu din toată inima sa, în pofida tuturor slăbiciunilor și a scăderilor sale morale. De aceasta ne asigură Hristos care a zis despre femeia cea păcătoasă: Amin (adică adevărat) îți spun că i se iartă ei toate păcatele sale cele multe, pentru că mult a iubit pe Dumnezeu (Luca 7, 47). De altfel și Sf. Petru grăiește la fel: iubirea acoperă mulțime de păcate (I Petru 4, 8).
În final ce de-a șaptea și probabil cea mai la îndemâna oricărui om este iertarea ce se obține prin pocăință, numită și al doilea botez (Ps. 6, 7; 41, 4), când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David plângându-și până la lacrimi păcatele, și nici atunci nu se va rușina a se mărturisi lui Hristos-Dumnezeu, prin mijlocirea preotului, așa cum grăiește psalmistul: Am zis: „Voi rosti împotriva mea nedreptatea mea Domnului” și Tu ai iertat păgânătatea inimii mele (Ps. 31, 5). Este vorba aici de regele David care prin păcat este conștient că a devenit vinovat de osânda lui Dumnezeu și și-a propus în sine să mărturisească păcatul săvârșit și îndată mărturisindu-se a zis: am greșit înaintea Domnului (II Regi 21, 13). Ca urmare a mărturisirii făcute înaintea profetului Natan, David a primit iertarea. Prin cuvintele psalmistului David: Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul (credinciosul) la vreme potrivită (vers. 7) suntem asigurați că orice om care își va mărturisi înaintea lui Dumnezeu păcatul său va fi iertat. Sfinții Părinți mai observă un lucru minunat în cazul acestui fost mare păcătos, David, și anume că în calitate de prooroc vestește ca din partea Domnului pentru toți acei creștini, care în vreme cuviincioasă, adică în aceea de după venirea lui Hristos, și după propovăduirea Evangheliei, vor primi prin mărturisire izbăvirea de păcate. Când cel care a păcătuit îl va imita pe regele David spălându-și așternutul său cu lacrimi, adică plângându-și în fiecare noapte greșeala sa, sau măcar ziua, va fi iertat.
Scriptura Sfântă ne mai spune de nenumărate ori că Dumnezeu nu a refuzat pe nici unul dintre oameni, oricât de mari păcătoși ar fi fost, dacă au venit la El cu pocăință smerită cerând iertarea păcatelor. Observăm din toată Scriptura că Dumnezeu îl iubește pe păcătosul care se căiește din toată inima de păcatele sale, dar îl și ceartă uneori pentru ele în ideea de a-l determina să conștientizeze cât mai mult vinovăția față de Domnul și să nu se mai întoarcă la păcat. O aflăm de la profetul Iezechiel care zice, ca din partea Domnului: Dreptatea dreptului nu-l va scăpa în ziua păcătuirii lui, iar nelegiuitul nu va cădea pentru nelegiuirea sa în ziua întoarcerii sale de la nelegiuirea sa, precum nici dreptul în ziua nelegiuirii sale nu va putea rămâne cu viață pentru dreptatea sa (cap. 33, 12).
(Ziarul Lumina)