Maica Domnului – Prodromiţa (I)

Lui Dumnezeu, ca izvor al existenţei, i se cuvine cea mai înaltă formă de cinstire. Spunem în teologie că Îl adorăm. Pe sfinţi îi venerăm ca cei care sunt prietenii lui Dumnezeu, iar Maicii Domnului i se cuvine o cinstire deosebită întrucât este Născătoare de Dumnezeu, fiind astfel cea mai sfântă persoană dintre toţi sfinţii. Însuşi Dumnezeu a cinstit-o când a ales-o să-L poarte în pântece pe Fiul Său cel întrupat. Maica Domnului mărturiseşte acest adevăr prin cuvintele Sfintei Scripturi: ”Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui.” (Luca 1, 48-49) Pe Cruce fiind, Mântuitorul Hristos a purtat grijă de Maica Sa. I-a văzut sufletul sfâşiat de durere şi a dat-o în grija ucenicului iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul, zicându-i: „Fiule, iată mama ta!”, iar Maicii Sale i-a zis: ”Iată fiul tău!” (Ioan 19, 26-27). Din acel moment toţi ucenicii iubiţi ai Mântuitorului Hristos au devenit fiii Maicii Domnului, iar Sfânta Fecioară Maria a devenit Maica noastră a tuturor celor care Îl iubim pe Fiul ei. Ce privilegiu, Maica lui Dumnezeu să fie şi Maica noastră!

Ce scumpă este fotografia mamei dragi atunci când nu este aproape de noi! Câtă emoţie, câtă lumină şi linişte se revarsă în suflet privind-o! Cu atât mai mult ne este drag chipul Maicii Domnului din sfintele ei icoane. Prin icoană, cele nevăzute şi neperceptibile prin simţuri devin văzute şi astfel Maica Domnului devine o prezenţă plină de har care acoperă neputincioasa noastră fire umană.

Prin Hristos, harul sfinţitor al lui Dumnezeu se revarsă în lume asupra oamenilor, asupra timpului şi spaţiului, asupra obiectelor şi toate devin purtătoare de sfinţenie. Aşa se întâmplă şi în cazul icoanelor Maicii Domnului. E plin pământul de icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi nu puţine au fost înzestrate cu puterea facerii de minuni. Printre acestea se află una deosebit de dragă sufletului românesc, icoana nefăcută de mână omenească numită Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea. Aceasta se află, unde altundeva decât în grădina Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos. Pelerinii care trec pragul Schitului românesc Prodromu au bucuria de a vedea şi de a se închina înaintea acestei icoane despre care se spune că îi înfăţişează pe Maica Domnului şi pe Pruncul Sfânt aşa cum erau în realitate. Există o descriere rămasă de la Sfinţii Epifanie şi Nichifor despre chipul trupesc al Prea Curatei Fecioare Maria: “Încă de când vieţuia pe pământ era faţa ei ca vederea bobului de grâu, părul galben, ochii ascuţiţi la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate şi ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, faţa nu rotundă, nici scurtă, ci puţin alungită, mâinile şi degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple şi puţin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaş, având părul bine şi cu multă cuviinţă legat“.

Mulţi pot întreba cum este cu putinţă aşa ceva de vreme ce icoana datează abia din anul 1863. Dacă vom cerceta cu atenţie istoria acestei sfinte icoane vom vedea că nu om, ci însăşi Maica Domnului a fost cea care a pictat această icoană.

Refacerea schitului Prodromu s-a făcut între anii 1852-1866, de ieroschimonahii Nifon şi Nectarie. Aceştia erau de metanie de la mănăstirea nemţeană Horaiţa. Cu ajutoare aduse din ţară, ei au ridicat noua biserică şi trei corpuri de chilii. Arhimandritul Antipa Dinescu menţionează că, în timpul lucrărilor, stareţul Nifon căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, ”care să fie spre mângâierea confrăţimii şi a vizitatorilor şi totodată protectoare şi de grijă purtătoare acestei sfinte noi mănăstiri precum se află şi la celelalte sfinte mari locaşuri din Sfântul Munte”.

Prin pronia lui Dumnezeu, în anul 1863, mergând în România, Părintele Ni­fon, înso­ţit de Părintele Nectarie Ieroschimonahul, ajun­gând în Iaşi, a aflat un bătrân şi bun zugrav român, anume Iordache Nicolau, căruia i-a arătat condiţiile următoare: să zu­­grăvească Icoana Maicii Domnului, cu Dom­nul Iisus Hristos Prunc în braţe în partea stângă, cât va putea mai bine şi mai frumos, în mărime de 1 m şi 10 cm, pe scân­dură de lemn de tei. În tot timpul cât va lucra, să fa­că ru­gă­ciu­ne către Maica Domnului, citind Acatistul sau Paraclisul în toate zilele şi să nu mănânce, nici să bea mai înainte de lu­cru, iar după mâncare să nu mai lucreze şi să se păzească în curăţenie trupească până la terminare, să fie mărturisit la duhovnic şi să nu aibă ceartă şi mânie cu nimeni.

Evla­viosul zugrav primi cu bucurie condiţiile. Iconarul a început lucrarea la mănăstirea Bucium din Iaşi. După un timp a ter­mi­nat veşmin­tele şi ce­lelalte părţi ale icoanei, lăsând ca Sfin­te­le Feţe să le fa­că pe urmă, după cum este sistemul artei zugrăvirii. Începând să picteze Sfintele Feţe, bătrânul iconar s-a mâhnit pentru că în nici un chip nu reuşea să facă acest lucru, de parcă icoana nu se lăsa a fi pictată.

Iată ce mărturiseşte arhimandritul Antipa Dinescu: ”a doua zi, plin de zel, se apu­că de di­mi­neaţă a lu­cra cu toată silinţa, că doar ar pu­tea reuşi să îndrepte Sfintele Feţe şi să le termine; căci ardea cu su­fletul de dragostea duhovnicească pe care avea să vadă Sfân­ta Icoană făcută aşa precum doreau şi Pă­rinţii. Cu toată punerea lui şi cu tot zelul ce avea, lucrul ie­şea din contra; că nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci şi mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe şi urâte, ieşite din cuviincioasele măsuri, având o înfăţişare întru totul neplăcută.”

Această nereuşită a iconarului aduce în sufletul său gânduri de deznădejde, crezând chiar că şi-a uitat meşteşugul. Mai mult decât atât, cei doi părinţi trec în acea zi să vadă icoana şi întristaţi fiind îl încurajează pe bătrânul zugrav să mai încerce o dată a îndrepta Sfintele Feţe. I-au promis ca-i vor da plata cu care se înţeleseseră la început, iar icoana o vor dona la o biserică săracă din Iaşi.

Zu­gra­­vul a acoperit icoana cu o pânză curată şi, încuind cu che­ia uşa camerei unde lucra, s-a retras foarte scâr­bit, ne­mân­când nimic în ziua aceea, ci tot închinân­du‑se să-i lu­mi­neze Dumnezeu mintea şi rugându-se să-i ajute a ter­mi­na frumos Feţele Sfintei Icoane.

A doua zi, sculându-se mai de dimineaţă şi luând che­ia, a deschis uşa camerei unde lucra Sfânta Icoa­nă şi a în­ceput a găti cele trebuincioase pentru zu­grăvit, având mul­­tă dorinţă şi râvnă să se apuce de lucru. Şi, făcând câ­te­va metanii, se închină şi se rugă Maicii Domnului să-i ajute ca să nu pătimească precum ieri. Mergând să înceapă lucrul, a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană şi a rămas uimit că icoana era desăvârşită, fără să înţeleagă cum se petrecuse această minune. Pentru a da mai multă credibilitate minunii, iconarul a lăsat şi o mărturie scrisă. La schitul Prodromu se găseşte un document datat 29 iunie 1863 care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache şi iscălită cu propria sa mână:

“Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iaşi, am zugrăvit această sfântă icoană a Maici Domnului cu însăşi mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veşmintele, după meşteşugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez feţele Maicii Domnului şi a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieşit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meşteşugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârşit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deşi o greşeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea aces­tei Sfin­te Icoane. Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iaşi”.

Chipul Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanţa de galben a grâului. Există mărturii cum că Sfintele Feţe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. O altă caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credinţa cum că Sfintele Feţe au fost pictate miraculos de mână nepământească.

Minunea aceasta s-a întâmplat noaptea, spre 28 iu­nie. Însă pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoa­­ne se sărbătoreşte la 12 iulie, chiar înainte de Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, îngerul binevestitor al Născătoarei de Dumnezeu, devenind al doilea hram al Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos. Pe lângă aceasta, era cu greu să se pu­nă două praznice cu privegheri de toată noaptea unul du­pă altul, adică la 28 şi 29 iunie, când se prăznuiesc Sfin­ţii Apostoli Petru şi Pavel.

Părinţii Nifon şi Nectarie cu ceilalţi, fiind la Me­to­cul Mănăstirii din oraşul Iaşi, îngrijoraţi şi întristaţi, ne­şti­ind nimic de această minune, fără de veste văd că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede, zicând în gura ma­re: „Să trimiteţi curând să ia Sfânta Icoană, fiindcă în noaptea a­ceasta singură s-a zugrăvit, şi s-a adunat lume mul­tă, în­cât nu mai încape, privind la minunea Sfintei Icoane!”. Venind însuşi Prea Sfinţitul Mi­tro­po­lit Calinic Miclescu, cu câţiva clerici, au văzut cu toţii Sfânta Icoană şi crezând s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se şi zi­când: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Dom­nului prin această minunată şi proslăvită Icoană a Sa!”. Apoi Mitropolitul a dat bi­necuvântare ca să se sfinţească apa cerând a se citi acatiste cu evlavie. Şi îndată a în­ce­put darul Maicii lui Dum­ne­zeu a lu­cra prin Sfânta Icoană şi a face minuni.

Copii ale Sfintei Icoane

De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.

Din mila lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și prin purtarea de grija a părintelui Vasile Baltag, o copie a Sfintei Icoane Prodromița se află și în municipiul Suceava, la Biserica ”Sfânta Cruce” din cartierul Obcini. Ea a fost pictată la dorința unor credincioși evlavioși chiar în Sfântul Munte, la Schitul românesc Prodromu, fiind sfințită în ziua hramului Bisericii Sfânta Cruce de Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, în Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare, în data de 3 aprilie 2016. Biserica Sfânta Cruce are ca al doilea hram Acoperământul Maicii Domnului și Sfânta Fecioară a rânduit prezența ei prin această Sfântă Icoană.

Monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt, spunea în volumul ”Dăruind vei dobândi” că Maica Domnului și Sfânta Cruce sunt ”cele două evlavii pe care creștinii nu se cuvine să le părăsească”, cuvinte care se transpun în fapte la biserica Sfânta Cruce din Suceava. Pentru a trăi această duhovnicească întâlnire, vă invităm cu dragoste să participăm împreună la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, închinându-ne cu evlavie înaintea icoanei Maicii Domnului Prodromița în ziua de 12 iulie 2017 în biserica Sfânta Cruce din cartierul sucevean Obcini. În această zi ne vom aduce aminte de zugrăvirea minunată a sfintei icoane întâmplată în târgul Iașilor în 1863. Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și cu puterea Cinstitei și de viață-făcătoarei Cruci, să ne miluiască și să ne mântuiască pe toți! Amin!

(Pr. Cristian Ştiubianu, Parohia Ciprian Porumbescu)