Lui Dumnezeu, ca izvor al existenței, i se cuvine cea mai înaltă formă de cinstire. Spunem în teologie că Îl adorăm. Pe sfinți îi venerăm ca cei care sunt prietenii lui Dumnezeu, iar Maicii Domnului i se cuvine o cinstire deosebită întrucât este Născătoare de Dumnezeu, fiind astfel cea mai sfântă persoană dintre toți sfinții. Însuși Dumnezeu a cinstit-o când a ales-o să-L poarte în pântece pe Fiul Său cel întrupat. Maica Domnului mărturisește acest adevăr prin cuvintele Sfintei Scripturi: ”Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic și sfânt este numele Lui.” (Luca 1, 48-49) Pe Cruce fiind, Mântuitorul Hristos a purtat grijă de Maica Sa. I-a văzut sufletul sfâșiat de durere și a dat-o în grija ucenicului iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul, zicându-i: „Fiule, iată mama ta!”, iar Maicii Sale i-a zis: ”Iată fiul tău!” (Ioan 19, 26-27). Din acel moment toți ucenicii iubiți ai Mântuitorului Hristos au devenit fiii Maicii Domnului, iar Sfânta Fecioară Maria a devenit Maica noastră a tuturor celor care Îl iubim pe Fiul ei. Ce privilegiu, Maica lui Dumnezeu să fie și Maica noastră!
Ce scumpă este fotografia mamei dragi atunci când nu este aproape de noi! Câtă emoție, câtă lumină și liniște se revarsă în suflet privind-o! Cu atât mai mult ne este drag chipul Maicii Domnului din sfintele ei icoane. Prin icoană, cele nevăzute și neperceptibile prin simțuri devin văzute și astfel Maica Domnului devine o prezență plină de har care acoperă neputincioasa noastră fire umană.
Prin Hristos, harul sfințitor al lui Dumnezeu se revarsă în lume asupra oamenilor, asupra timpului și spațiului, asupra obiectelor și toate devin purtătoare de sfințenie. Așa se întâmplă și în cazul icoanelor Maicii Domnului. E plin pământul de icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și nu puține au fost înzestrate cu puterea facerii de minuni. Printre acestea se află una deosebit de dragă sufletului românesc, icoana nefăcută de mână omenească numită Prodromița, adică Înaintemergătoarea. Aceasta se află, unde altundeva decât în grădina Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos. Pelerinii care trec pragul Schitului românesc Prodromu au bucuria de a vedea și de a se închina înaintea acestei icoane despre care se spune că îi înfățișează pe Maica Domnului și pe Pruncul Sfânt așa cum erau în realitate. Există o descriere rămasă de la Sfinții Epifanie și Nichifor despre chipul trupesc al Prea Curatei Fecioare Maria: “Încă de când viețuia pe pământ era fața ei ca vederea bobului de grâu, părul galben, ochii ascuțiți la vedere, întru care luminile erau asemenea rodului de măslin, sprâncenele ei erau plecate și ales de negru, nasul potrivit, buzele ca floarea trandafirului, fața nu rotundă, nici scurtă, ci puțin alungită, mâinile și degetele lungi, hainele pe care le purta erau simple și puțin mai lungi decât măsura corpului, cu trupul gingaș, având părul bine și cu multă cuviință legat“.
Mulți pot întreba cum este cu putință așa ceva de vreme ce icoana datează abia din anul 1863. Dacă vom cerceta cu atenție istoria acestei sfinte icoane vom vedea că nu om, ci însăși Maica Domnului a fost cea care a pictat această icoană.
Refacerea schitului Prodromu s-a făcut între anii 1852-1866, de ieroschimonahii Nifon și Nectarie. Aceștia erau de metanie de la mănăstirea nemțeană Horaița. Cu ajutoare aduse din țară, ei au ridicat noua biserică și trei corpuri de chilii. Arhimandritul Antipa Dinescu menționează că, în timpul lucrărilor, starețul Nifon căuta un iconar care să zugrăvească pe lemn de tei o icoană a Maicii Domnului cu totul deosebită, ”care să fie spre mângâierea confrățimii și a vizitatorilor și totodată protectoare și de grijă purtătoare acestei sfinte noi mănăstiri precum se află și la celelalte sfinte mari locașuri din Sfântul Munte”.
Prin pronia lui Dumnezeu, în anul 1863, mergând în România, Părintele Nifon, însoțit de Părintele Nectarie Ieroschimonahul, ajungând în Iași, a aflat un bătrân și bun zugrav român, anume Iordache Nicolau, căruia i-a arătat condițiile următoare: să zugrăvească Icoana Maicii Domnului, cu Domnul Iisus Hristos Prunc în brațe în partea stângă, cât va putea mai bine și mai frumos, în mărime de 1 m și 10 cm, pe scândură de lemn de tei. În tot timpul cât va lucra, să facă rugăciune către Maica Domnului, citind Acatistul sau Paraclisul în toate zilele și să nu mănânce, nici să bea mai înainte de lucru, iar după mâncare să nu mai lucreze și să se păzească în curățenie trupească până la terminare, să fie mărturisit la duhovnic și să nu aibă ceartă și mânie cu nimeni.
Evlaviosul zugrav primi cu bucurie condițiile. Iconarul a început lucrarea la mănăstirea Bucium din Iași. După un timp a terminat veșmintele și celelalte părți ale icoanei, lăsând ca Sfintele Fețe să le facă pe urmă, după cum este sistemul artei zugrăvirii. Începând să picteze Sfintele Fețe, bătrânul iconar s-a mâhnit pentru că în nici un chip nu reușea să facă acest lucru, de parcă icoana nu se lăsa a fi pictată.
Iată ce mărturisește arhimandritul Antipa Dinescu: ”a doua zi, plin de zel, se apucă de dimineață a lucra cu toată silința, că doar ar putea reuși să îndrepte Sfintele Fețe și să le termine; căci ardea cu sufletul de dragostea duhovnicească pe care avea să vadă Sfânta Icoană făcută așa precum doreau și Părinții. Cu toată punerea lui și cu tot zelul ce avea, lucrul ieșea din contra; că nu numai că n-a putut să le îndrepte, ci și mai rău le-a schimonosit, încât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe și urâte, ieșite din cuviincioasele măsuri, având o înfățișare întru totul neplăcută.”
Această nereușită a iconarului aduce în sufletul său gânduri de deznădejde, crezând chiar că și-a uitat meșteșugul. Mai mult decât atât, cei doi părinți trec în acea zi să vadă icoana și întristați fiind îl încurajează pe bătrânul zugrav să mai încerce o dată a îndrepta Sfintele Fețe. I-au promis ca-i vor da plata cu care se înțeleseseră la început, iar icoana o vor dona la o biserică săracă din Iași.
Zugravul a acoperit icoana cu o pânză curată și, încuind cu cheia ușa camerei unde lucra, s-a retras foarte scârbit, nemâncând nimic în ziua aceea, ci tot închinându‑se să-i lumineze Dumnezeu mintea și rugându-se să-i ajute a termina frumos Fețele Sfintei Icoane.
A doua zi, sculându-se mai de dimineață și luând cheia, a deschis ușa camerei unde lucra Sfânta Icoană și a început a găti cele trebuincioase pentru zugrăvit, având multă dorință și râvnă să se apuce de lucru. Și, făcând câteva metanii, se închină și se rugă Maicii Domnului să-i ajute ca să nu pătimească precum ieri. Mergând să înceapă lucrul, a ridicat pânza de pe Sfânta Icoană și a rămas uimit că icoana era desăvârșită, fără să înțeleagă cum se petrecuse această minune. Pentru a da mai multă credibilitate minunii, iconarul a lăsat și o mărturie scrisă. La schitul Prodromu se găsește un document datat 29 iunie 1863 care reprezintă mărturia iconarului Nicolau Iordache și iscălită cu propria sa mână:
“Eu, Iordache Nicolau, zugrav din târgul Iași, am zugrăvit această sfântă icoană a Maici Domnului cu însăși mâna mea, la care a venit o minune: după ce am isprăvit veșmintele, după meșteșugul zugrăvirii mele, m-am apucat să lucrez fețele Maicii Domnului și a lui Iisus Hristos. Privind eu la chipuri, cu totul a ieșit din potrivă, pentru care foarte mult m-am mâhnit, socotind că mi-am uitat meșteșugul. A doua zi, după ce m-am sculat, am făcut trei metanii înaintea Maicii Domnului, rugându-mă să-mi lumineze mintea, să pot isprăvi sfânta ei icoana. Când m-am dus să mă apuc de lucru, am aflat chipurile drese desăvârșit, precum se vede. Văzând această minune, n-am mai adaos a-mi pune condeiul, fără numai am dat lustrul cuviincios, deși o greșeală a fost aceasta că am dat lustru la o asemenea minune. Aceasta este povestirea acestei Sfinte Icoane. Iordache Nicolau, 1863, Iunie 29, Iași”.
Chipul Maicii Domnului și al Pruncului Iisus au culoarea galbenă, nuanța de galben a grâului. Există mărturii cum că Sfintele Fețe se schimbă, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. O altă caracteristică este aceea că icoana, cercetată la microscop, nu prezintă urme de pensulă, acest lucru întărind credința cum că Sfintele Fețe au fost pictate miraculos de mână nepământească.
Minunea aceasta s-a întâmplat noaptea, spre 28 iunie. Însă pomenirea minunatei zugrăviri a acestei Sfinte Icoane se sărbătorește la 12 iulie, chiar înainte de Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, îngerul binevestitor al Născătoarei de Dumnezeu, devenind al doilea hram al Schitului românesc Prodromu de la Sfântul Munte Athos. Pe lângă aceasta, era cu greu să se pună două praznice cu privegheri de toată noaptea unul după altul, adică la 28 și 29 iunie, când se prăznuiesc Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Părinții Nifon și Nectarie cu ceilalți, fiind la Metocul Mănăstirii din orașul Iași, îngrijorați și întristați, neștiind nimic de această minune, fără de veste văd că vine unul din ucenicii zugravului foarte repede, zicând în gura mare: „Să trimiteți curând să ia Sfânta Icoană, fiindcă în noaptea aceasta singură s-a zugrăvit, și s-a adunat lume multă, încât nu mai încape, privind la minunea Sfintei Icoane!”. Venind însuși Prea Sfințitul Mitropolit Calinic Miclescu, cu câțiva clerici, au văzut cu toții Sfânta Icoană și crezând s-au închinat cu toată evlavia, minunându-se și zicând: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Domnului prin această minunată și proslăvită Icoană a Sa!”. Apoi Mitropolitul a dat binecuvântare ca să se sfințească apa cerând a se citi acatiste cu evlavie. Și îndată a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin Sfânta Icoană și a face minuni.
Copii ale Sfintei Icoane
De-a lungul vremii au fost făcute câteva copii, dintre care unele au rămas în Sfântul Munte, iar altele au fost trimise în România, toate fiind făcătoare de minuni.
Din mila lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și prin purtarea de grija a părintelui Vasile Baltag, o copie a Sfintei Icoane Prodromița se află și în municipiul Suceava, la Biserica ”Sfânta Cruce” din cartierul Obcini. Ea a fost pictată la dorința unor credincioși evlavioși chiar în Sfântul Munte, la Schitul românesc Prodromu, fiind sfințită în ziua hramului Bisericii Sfânta Cruce de Înaltpreasfințitului Părinte Pimen, în Duminica Sfintei Cruci, a treia duminică din Postul Mare, în data de 3 aprilie 2016. Biserica Sfânta Cruce are ca al doilea hram Acoperământul Maicii Domnului și Sfânta Fecioară a rânduit prezența ei prin această Sfântă Icoană.
Monahul de la Rohia, Nicolae Steinhardt, spunea în volumul ”Dăruind vei dobândi” că Maica Domnului și Sfânta Cruce sunt ”cele două evlavii pe care creștinii nu se cuvine să le părăsească”, cuvinte care se transpun în fapte la biserica Sfânta Cruce din Suceava. Pentru a trăi această duhovnicească întâlnire, vă invităm cu dragoste să participăm împreună la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, închinându-ne cu evlavie înaintea icoanei Maicii Domnului Prodromița în ziua de 12 iulie 2017 în biserica Sfânta Cruce din cartierul sucevean Obcini. În această zi ne vom aduce aminte de zugrăvirea minunată a sfintei icoane întâmplată în târgul Iașilor în 1863. Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale și cu puterea Cinstitei și de viață-făcătoarei Cruci, să ne miluiască și să ne mântuiască pe toți! Amin!
(Pr. Cristian Știubianu, Parohia Ciprian Porumbescu)
