Iubirea și mila - greutăți pe talerul drumului ce duce spre mântuire

Fiecare dintre aceste virtuţi este o cale spre mântuire şi care duce hotărât la unul dintre sălaşurile veşnice şi fericite, fiindcă, după cum deosebite sunt alegerile de viaţă, tot aşa şi lăcaşurile multe sunt la Dumnezeu împărţite şi deosebite fie­căruia după a lui vrednicie. Şi unul să meargă pe calea cea dreaptă a unei virtuţi, iar altul pe cea a alteia, altul pe calea mai multora, altul pe cea a tuturor, dacă se poate, numai să meargă şi să dorească să înainteze mai departe şi să se ţină strâns pe urmele bunului nostru călăuzitor şi ducător pe drumul cel drept şi la lărgimea fericirii de dincolo, pe calea şi prin uşa cea strâmtă.

Şi dacă trebuie să ne încredinţăm spusei lui Pavel şi a lui Hristos Însuşi, anume să socotim iubirea ca prima din­tre porunci si cea mai mare, ca una care este cap al legii şi profe­ţilor, puterea ei cea mai mare o aflu în iubirea săracilor şi în înduioşarea rărunchilor şi în suferirea împreună cu cei din aceeaşi plămadă cu noi. Căci prin nimic altceva nu se slujeşte aşa de desăvârşit lui Dumnezeu, ca prin mila faţa de aproapele, fiindcă nici nu este ceva mai propriu lui Dumnezeu decât acea­sta, înaintea căruia merge mila şi adevărul şi căruia trebuie să i se aducă mila mai înainte decât judecata, şi prin nimic altceva, mai mult ca prin iubirea de oameni, nu ni se dă în schimb iubirea de către Cel care la rându-i ne-o măsoară după dreptate si care pune mila în cântar drept greutate de măsurat.