Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de după Botezul Domnului spune: De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 4, 17). Acelaşi cuvânt l-a spus şi Sfântul Ioan Botezătorul când a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 3, 2). Acelaşi cuvânt au primit şi Sfinţii Apostoli, când au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: Şi mergând, propovăduiţi, zicând: S-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 10, 7).

Dumnezeiasca Evanghelie de duminică zice: De atunci a început Iisus a propovădui... (Matei 4, 17). Dar ce înseamnă "de atunci"? Adică de când a fost prins şi pus la închisoare Sfântul şi marele Prooroc Ioan Botezătorul. Acest adevăr îl arată Sfânta Evanghelie de duminică, zicând: Şi Iisus, auzind că Ioan a fost pus în temniţă, a plecat în Galileea (Matei 4, 12). Dar oare Mântuitorul a plecat de frică în Galileea? Nicidecum. Ci s-a dus în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după profeţia proorocului Isaia care zice: Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare. Şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a strălucit (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).

 

Fericiţi cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe dânsul

Iată, deci, care a fost pricina venirii Mântuitorului în Galileea: predicarea Evangheliei şi luminarea celor ce zăceau în întuneric. Căci propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu în lume aduce adevărata lumină în inimile oamenilor credincioşi care nu numai că aud cuvântul, ci îl şi împlinesc cu fapta, după cuvântul Mântuitorului, care zice: Fericiţi cei ce aud cuvântul lui Dumnezeu şi îl păzesc pe dânsul (Luca 11, 28). Cuvântul lui Dumnezeu aduce mare fericire celor ce îl ascultă şi îl pun în practică.

Dar, fraţii mei creştini, cine sunt datori să predice cuvântul lui Dumnezeu în Biserica ortodoxă? Numai slujitorii Bisericii, adică episcopii, preoţii şi diaconii hirotoniţi canonic au puterea şi dreptul să predice Evanghelia lui Hristos. Mirenii, în cazuri speciale, pot deveni misionari, ca ajutori ai clericilor, numai cu binecuvântarea ierarhilor respectivi. Aşadar, nimeni din clerici şi laici nu pot predica cuvântul lui Dumnezeu dacă nu vor fi trimişi la această misiune cu aprobarea Bisericii. Marele Apostol Pavel adevereşte acest lucru, zicând: Cum vor propovădui de nu vor fi trimişi (Romani 10, 15). Numai sectele rupte de Biserică au căzut cu totul în extrema opusă, dând totală libertate laicilor să predice cuvântul lui Dumnezeu fără a fi trimişi şi să explice Sfânta Scriptură după mintea lor.

 

Misionarii laici

Aşadar, fraţii mei, vedem că încă de la început Biserica lui Hristos a avut şi misionari laici care au predicat cuvântul lui Dumnezeu înaintea împăraţilor şi a filosofilor şi au apărat creştinismul cu preţul vieţii lor, cum a fost Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful. Însă aceştia au fost foarte bine orientaţi în adevărul dreptei credinţe şi de aceea au adus mare folos Bisericii lui Hristos prin învăţăturile lor cele luminate şi pătrunse de lumina adevărului.

Care erau condiţiile principale ce se cereau misionarilor laici care apărau dreapta credinţă? Prima condiţie a misionarilor laici în Biserica dreptmăritoare era ca cel trimis să predice cuvântul lui Dumnezeu să fie un creştin verificat, evlavios, cu viaţa curată şi să cunoască bine dogmele credinţei Ortodoxe, deoarece dogmele sunt orientate după Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură şi după Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos.

Apoi, să cunoască bine Sfintele Canoane apostoleşti, ale celor şapte Sinoade Ecumenice şi cele ale Sfinţilor Părinţi, deoarece Sfintele Canoane sunt norme ce rânduiesc şi reglementează viaţa Bisericii ca organism special ce conduce pe credincioşi pe calea mântuirii. Apoi, cei ce predicau cuvântul lui Dumnezeu dintre creştinii mireni erau întotdeauna sub ascultarea Bisericii, fiind trimişi, controlaţi şi subordonaţi ierarhilor în eparhia cărora acţionau.

 

Propovăduirea Evangheliei, în sarcina preoţilor

Datoria principală a propovăduirii Evangheliei lui Hristos cade însă în sarcina păstorilor Bisericii, adică a episcopilor şi a preoţilor. Mai puţin în sarcina diaconilor şi a călugărilor care ajută şi ei la propovăduirea cuvântului, însă în chip secundar. Primul care a propovăduit Sfânta Evanghelie în lume a fost Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos.

Tocmai de aceea a venit pe pământ şi se cheamă Cuvânt, căci a vestit tuturor oamenilor prin cuvânt Evanghelia mântuirii, a întemeiat Biserica şi cele şapte Taine, şi şi-a dat viaţa pe Cruce ca să răscumpere lumea din robia morţii, a necredinţei şi a osândei. Apoi, înălţându-Se la cer de-a dreapta Tatălui, a încredinţat datoria propovăduirii Cuvântului lui Dumnezeu celor doisprezece Apostoli mari şi celor şaptezeci de apostoli, numiţi mici, cărora le-a poruncit, zicând: Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă... (Matei 28, 19-20).

Apostolii sunt cei dintâi propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu în Legea Harului. Ei au hirotonit primii preoţi şi episcopi, pe care i-au rânduit peste tot să păstorească turma lui Hristos. Iar prin episcopi, harul s-a transmis prin rugăciune şi punerea mâinilor, până astăzi şi cât va fi lumea.

(Părintele Cleopa)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu.

Comentarii