Cezar STRATON

Logică(masculină). Într-o zi, un tăietor de lemne își scăpă securea în lacul de la marginea pădurii. Omul se puse pe jelit, pentru că-și pierduse singurul lucru cu care putea să-și câștige existența. Văzând acesta, Dumnezeu apăru lângă apă și-l întrebă care este cauza disperării sale. Omul îi spune ce și cum. Atunci, Dumnezeu plonjă în lac și reveni cu o secure din aur masiv. – Asta e securea ta?, îl întrebă el. – Nu!, răspunse tăietorul de lemne. Dumnezeu intră din nou în apă și, de data aceasta, se întoarse cu o secure din argint. – Asta e securea ta?, întrebă el din nou. – Nu!, răspunde tăietorul de lemne. A treia oară Dumnezeu reveni cu o secure din fier și îl întrebă din nou pe omul de pe mal: – Asta e securea ta? – Da, asta este, îi răspunse tăietorul de lemne. Dumnezeu, mișcat de onestitatea omului, îi făcu cadou toate cele trei securi. Câteva zile mai târziu, tăietorul se plimba pe malul lacului cu nevasta sa. La un moment dat, aceasta se împiedică și căzu în apă. Cum omul se puse din nou pe bocit, Dumnezeu apăru, întrebându-l care este necazul. – Nevasta mea a căzut în lac, îi răspunse tăietorul de lemne printre suspine. Atunci Dumnezeu sări în apă și apăru cu Penelope Cruz în braţe. – Asta e nevasta ta?, întrebă el. – Da!, urlă omul. Atunci, Dumnezeu, furios, îl apostrofă: – De ce minţi? Tăietorul de lemne i-a explicat pe îndelete: –– Dacă spuneam „nu” la Penelope Cruz, data viitoare mi-o aduceai pe Angelina Jolie. Apoi...pe – știu eu? – Adriana Bahmuțeanu... Și dacă și atunci aș fi spus „nu”, abia a patra oară mi-o aduceai pe nevastă-mea, Doamne! Și dacă de data asta aș fi spus „da”, mi le făceai cadou pe toate patru, în mărinimia Ta. Dar eu sunt un om nevoiaș și n-am cu ce să țin atâtea femei. Morala: Bărbaţii mint întotdeauna numai din motive oneste și logice.

Pastel retro.”Aceste Doamne nu se prăbușeau sub pălării/Și-aveau sânii intenși, funduri zglobii/Pe care le lăsau să facă valuri/În valsuri și tangouri la mari baluri,/Strânse în brațe de-ofițerii cu monoclu/Sub candelabre cu lumina-n ocru!/Mâncau chiftele la bufet, vin mediocru/Beau în pahare cu piciorul fin./Ele-și urmau teribilul destin/Și în final orbeau cu "vitrion"/Rivalele cu mască de șifon!/Purtau bijuterii de-un kilogram, mănuși,/Făceau amor proptite dur de uși/Sau de pereți în vreun obscur balcon,/Fiind apăsate dulce pe buton.../Aceste Doamne susțineau că-s Domnișoare/Și îl ”citau” pe Schopenhauer cu-ncântare...” (Emil Brumaru).

Falus.” Singurul „vibrator“ roman în mărime naturală, care are o vechime de aproximativ 2.000 de ani, a fost descoperit de arheologi într-un șanț dintr-un teritoriul care se afla la limita nordică a Imperiului Roman. Dacă la început se credea că este o unealtă de cusut, acum arheologii consideră aceasta era un instrument sexual, în formă de penis în erecție. Falusul a fost găsit alături de zeci de pantofi și accesorii vestimentare, precum și de deșeuri artizanale, cum ar fi resturi de piele și coarne de cerb lucrate. Acesta are o lungime de 16 cm lungime, dar, spun cercetătorii, era probabil mai mare, deoarece lemnul este predispus la contracție și deformare. „Ceea ce face ca aceasta să fie o premieră este faptul că nu este un falus mic, în miniatură. (....)Adesea, în arheologie, când găsim un obiect, putem spune la ce a fost folosit sau putem deduce la ce a fost folosit. Nu a fost cazul acestui obiect. A trebuit să ne aruncăm plasele larg în a ne gândi la ce ar putea fi folosită o sculptură din lemn de 15 centimetri și jumătate: era un falus".

Neuitare.„Să nu uiți. Asta am învățat eu de la tata. Să le povestești copiilor. Să nu urăști. Asta mi-a transmis bunica. Să le transmiți trecutul generațiilor care vin. Iată moștenirea mea. (...). Cu treizeci de ani în urmă, eram la Piatra Neamț. Puneam margarină pe pâine. Pâinea era pe cartelă. Și margarina. Sau untul. Dar nu se găsea. Apoi presăram Vegeta. Obținută cu greu, pe parale multe, din Iugoslavia. De la sârbi. Apoi citeam cartea de bucate. O aveam de la mama. Veche și cu gravuri. Sanda Marin. Uneori se lua curentul. Deseori. Mâncam pâine cu margarină și Vegeta, și citeam despre friptură. De vânat!” (Maia Morgenstern).

Marga Barbu.Unul din admiratorii actriței din acele vremuri a fost Hubert H. Humphrey, vicepreședinte al Statelor Unite în perioada 1965 – 1969 și candidatul Partidului Democrat în cursa prezidențială din 1968, învins cu o diferență foarte mică de voturi de către Richard Nixon. „Marga l-a cunoscut la Festivalul filmului de la Moscova, în anul 1969, la un cocktail oferit de delegația americană. A fost o simpatie spontană și reciprocă;, de la prima vedere ambii s-au comportat ca și cum s-ar fi cunoscut dintotdeauna. Chiar în acele zile, el dirija personal aselenizarea și era permanent pus la curent cu toate operațiunile. Într-o cameră de apartament princiar, cu oglinzi enorme, în care locuise pe vremuri Lenin, Marga Barbu și alți colegi din delegația română au auzit în direct, prin telefon, glasurile cosmonauților americani care puneau piciorul pe Lună. Prietenia cu vicepreședintele SUA a continuat cu o corespondență care a durat opt ani, până la stingerea lui din viață, în 1978.” O altă prietenă a Margăi a fost diva absolută a Italiei, Sofia Loren, cu care, la fel, a păstrat legătura multă vreme. În egală măsură, șansa și, deopotrivă neșansa Margăi a constituit-o faptul că a fost căsătorită timp de peste 30 de ani cu scriitorul Eugen Barbu, aceasta fiind a treia ei căsătorie, prima consumându-se – când avea doar 21 de ani - cu un inginer textilist din Ploiești, iar cea de-a doua, care a durat cinci ani, fiind cu un coleg de teatru, actorul Constantin Codrescu. (Eugen Barbu a murit în 1993 – atunci când, la înmormântare, inexplicabil Sergiu Nicolaescu i-a sărutat mâna lui Corneliu Vadim Tudor - dar Marga Barbu i-a supraviețuit 16 ani, până pe 31 martie 2009.).

Cenușăreasa.”Eu nu-i vedeam, îi auzeam râzând./Băieții fluierau frumos pe stradă./Rufe spălam, în curte, sub un pom/și frică îmi era c-or să mă vadă./Simțeam cum înfioară drumul,/iubeam și pietrele pe care ei călcau./Pe garduri aplecați ca peste umeri/abia-nfloriții trandafiri ardeau./Umezi mi-erau ca la sălbăticiune ochii…/Pe sârmă vântul cuprindea în dans/mijlocul strâmt al unei rochii.” (Gabriela Melinescu)