marţi, 12 iul 2022 - Anul XXVII, nr. 161 (8078)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9486 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta5,1027 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Shopping City Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video
Cezar STRATON

Cezar STRATON


Omul, un carnivor? Pâine

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Pâine.Problema pâinii - ”cea de toate zilele”, cum zice Biblia - a preocupat întotdeauna autoritățile medievale, din motive politice și – evident - de securitate socială. Să ne amintim că numai după scrisorile de brevet din 1305, burghezii din Paris au primit de la regele Philippe le Bel permisiunea de a-și coace pâinea, fiecare în casele lor și de a o vinde ori consuma după bunul lor plac. Până atunci, pâinea era coaptă și distribuită vulgului la modul ”centralizat”, controlat. Aceasta a însemnat crearea instituției brutarului, dar și abolirea tacită a servituții cuptoarelor comune. În zilele primilor regi capetieni, Parisul avea un singur cuptor comun în fiecare cartier, cuptor în care fiecare locuitor își cocea pâinea. În 1137, regina Alix, văduva lui Ludovic al VI-lea cel Gras, a construit-o pe a doua pe terenul Champeaux, pe locul unde ulterior a fost localizat Les Halles. Mai târziu, episcopul Parisului a construit un al treilea mare cuptor comun, pentru burghezii din Saint-Germain-l'Auxerrois. Apoi au avut cuptorul lor călugării din Saint-Germain-des-Prés, starețul Saint-Maur-des-Fossés, canoanele Saint-Marcel etc. Ordonanțele regale privind brutăria, vânzarea de făină, fabricarea pâinii sunt nenumărate. Carol al V-lea decide, în 1366, că brutarilor li se va cere să facă numai două feluri de pâine, una de două, cealaltă din patru denari; șase ani mai târziu recunoaște trei calități de pâine și reglementează în mod expres prețurile: pâinea albă sau pâinea Chailli, cântărind 25 de uncii și jumătate, se vor vinde cu doi denari; pâinea burgheză, 37 uncii, se va vinde pentru doi denari. Nu concluzionați din aceasta că strămoșii noștri din Evul Mediu vedeau pâinea albă așa cum o mâncăm noi astăzi. Nu este așa. Această pâine albă, pe care o numeau pâine Chailli și care era pâinea celor bogați, li s-a părut albă doar pentru că era mai puțin întunecată decât celelalte. Dar adevărata pâine albă este un progres destul de modern. Și în plus, igieniștii, susținătorii pâinii integrale, vă vor spune că nici măcar nu este un progres și că strămoșii noștri, mâncând pâine neagră, au mâncat poate pâine mai bună decât a noastră.

Alegere.Doctore, sunt extrem de deprimat, nu mai am nici poftă de viaţă. Ce mă sfătuieşti: să mă sinucid ori să-mi înec disperarea în băutură. Cum e mai bine? – Depinde cum stai cu ficatul…

Miopie.O profesoară mioapă își ascultă elevii la lecție: – Hei tu, cel de acolo din spate, de lângă calorifer, recită poezia! V-am rugat pe toți să o învățați! – Îmi pare rău, dar nu pot. – Pot să te întreb ce ai făcut aseară? Întreabă, nervoasă, profesoara. – Am băut câteva halbe cu colegii mei, am jucat un poker, am fumat marijuana și apoi am stat cu iubita. – Incredibil! Cât tupeu! Încep să mă întreb de ce te-ai mai deranjat să vii azi la școală!? – Păi, eu sunt aici ca să vă repar caloriferul…

Veronica(Micle). Iacob Negruzzi, conducătorul ”Convorbirilor literare”, în „Amintirile” sale, se lansează în descrierea Veronicăi printr-o adevărată diatribă (vezi și motto). Probabil înfierbântat fiind de idee, nu se abţine la a-i face o descriere parcă dictată de Maiorescu (ce o ura pe Veronica!), sau însumând toate părerile proaste ale junimiştilor: „Foarte frumuşică, veselă, spirituală, această fată fu măritată de mama ei la vârsta de 16 ani (în realitate este vorba de 14 ani) cu Ştefan Micle, bătrân profesor la Universitate. Între dânşii erau poate 38 de ani deosebire, de nu mai mult (eroare: diferenţa de vârstă era, se cunoaşte oficial acum, doar de 30 de ani). În asemenea împrejurări, fiind dat şi caracterul uşuratic al acestei tinere femei (!), nu e de mirat că ea nu se credea legată prin lanţurile căsătoriei până într-atâta încât să păzească cu stricteţă credinţa conjugală bătrânului Micle, pe care îl considera mai mult ca un părinte decât ca un soţ.” (Iacob Negruzzi, Amintiri din „Junimea”, Ed. Minerva, 1970).

Avem, aşadar, o prezentare în detaliu a Veronicăi, însă văzută ca într-o oglindă uşor deformată, pentru că, acelaşi Iacob Negruzzi, restrânge apoi aria acuzaţiilor şi aflăm în continuare, prin intermediul aceloraşi „Amintiri”, că, „Veronica nu a simţit un adevărat amor decât pentru Eminescu.” Dar mai aflăm şi că în timpul vizitelor lui Eminescu la familia Micle, „s-a dezvoltat această violentă pasiune reciprocă”, fapt care a dus la situaţia că „tinerii amorezaţi îşi jurară să se căsătorească după moartea lui Micle, ba încă Eminescu cu fantezia lui nemăsurată, temându-se de pe atunci de posibilitatea unei despărţiri după eventuala lor căsătorie, propunea ca amândoi să treacă în secret la catolicism din cauză că această lege nu admite divorţul.”

Sigur că se poate discuta mult şi bine pe această temă, însă rămâne clară influenţa lui Maiorescu asupra întregii situaţii, la care s-a mai adăugat şi maliţiozitatea lui Negruzzi, fără să ţină seama cu obiectivitate de situaţia reală a Veronicăi… Şi trebuie să acceptăm, prin extensie, că fenomenul era complex, iar Negruzzi nu avea nici timp, nici chef de analize psihologice, mai uşor şi la îndemână fiind aruncarea întregii poveşti în groapa cu lei a bârfitorilor şi cârcotaşilor. În acest sens, este cât se poate de evident că Negruzzi, furat de mirajul propriei descrieri, a căzut într-o capcană simpatică şi nu a mai ţinut seama de câteva detalii care s-au dovedit până la urmă destul de importante. Însă, mergând pe aceeaşi frecvenţă a detaliilor, cred că e suficient să ne gândim la statutul unei femei frumoase, rămasă văduvă la 29 de ani şi, în plus, cu o solidă şi deja veche legătură extraconjugală, pentru a nu mai putea salva oarece, dacă ar mai fi fost ceva de salvat.” (Dumitru Hurubă)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Omul, un carnivor? Pâine.
 Vizualizări articol: 584 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Omul, un carnivor? Pâine0.05

Facos Suceava
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei