“Muzeu Etnografic Românesc, la Suceava”
„De mai bine de un an de zile, mă port cu gândul de a începe o acțiune intensivă, în vederea înființării unui «Muzeu Etnografic Românesc», al județului Suceava. Ideea aceasta am răspândit-o abia de-o săptămână printre intelectualii din orașul nostru și am deplina convingere că ea va prinde consistență și într-o bună zi, vor porni la muncă spornică…Apelez, deci, la toți intelectualii și conducătorii satelor noastre (preoți, directori școlari, învățători, primari, notari, secretari comunali etc), să mediteze asupra acestei idei și când vom începe a o traduce în practică să ne sprijinească din toată inima.”
„Suceava”, Anul I, nr. 11-12, Martie 1935.
„«Adevărul» bate cu pumnul în masă”
„«Adevărul», fost «Scînteia», fost «Scînteia poporului» bate din nou cu pumnul în masă.După ce faci asta 45 de ani impunînd presei românești o nedreaptă și umilitoare stare de subaltern, este greu să te obișnuiești cu ideea că acum, așa ceva nu se mai poate, sau n-ar trebui să se mai poată. Care este nemulțumirea fostului organ al PCR? Tirajul. Celor din conducere li se pare inacceptabil ca tirajele ziarelor «Adevărul» și «România liberă» să fie egale, invocînd numărul mai mare al abonamentelor la ziarul «Adevărul». Principial, corect. Numai că, se pare, conducerea ziarului «Adevărul» suferă de amnezie. Uită de pildă că abonamentele la ziarul «Scînteia» erau, în bună parte, obligatorii și că la sfîrșitul anului trecut se făcuseră deja abonamente (pentru «Scînteia») pe primele luni ale anului 1990. Evident schimbarea numelui ziarului din «Scînteia» în «Scînteia poporului» și apoi în «Adevărul» nu a fost urmată și de restituirea banilor pe abonamente, acestea rămînînd valabile în continuare…Oricum e clar. «Adevărul» bate din nou cu pumnul în masă”.
„România liberă” (ziar independent, de opinie, informație și reportaj), Anul XLVIII, nr. 14093 (serie nouă nr. 59), Vineri 2 martie 1990.