„Cale lungă, drum de fier”

„Parcelele de pe moșia Tătăraș”
„În ziua de 6 Februarie 1930 a început să lucreze comisiunea pentru repartizarea parcelelor în arendă din moșia Tătăraș, urmând să rezolve în ședințe consecutive peste 2.000 de cereri. Cu această ocazie se pune capăt protecționismului care a dăinuit atâta vreme în acest oraș cu privire la posesiunea moșiei Tătăraș, donată de fostul domnitor al Moldovei Mihail Gh. Sturza”.
„Suceava”, Anul I, nr. 35, 15 februarie 1939.
„Cale lungă, drum de fier”
„Pe liniile sclipitoare de oțel, ce par fără sfîrșit, locomotiva gonește într-una trăgînd după ea șirul lung de vagoane. Zgomotul ritmic al roților, șuierul puternic al locomotivei pătrund pînă departe, în inima codrilor și satelor pe lîngă care trece. După cîteva ceasuri de drum, locomotiva a început să mănînce mai mult combustibil. Urcă acum prin gerul tăios, de la Vatra Dornei spre Mestecăniș, ocolește stînci și mlădiază pe lîngă munți. Mecanicul, un om mijlociu de statură și uscățiv, îmbrăcat într-o șubă cafenie, se uită atent la manometrul de presiune. Acul arată zece atmosfere. Apa la sticla de nivel se găsește la numai două degete. Încă puțin și cazanul va rămîne fără apă. Ce s-o fi întîmplat? Cu mîna streașină la ochi pentru a se feri de dogoarea ce țîșnește din marchiză, el se uită cu atenție în cutia de foc să vadă care este cauza că locomotiva nu are presiune. Fochistul, un băiat tăcut și înțelegător, dezbrăcă imediat pufoaica și zvîrli cîteva lopeți de cărbuni pe lîngă pereții laterali și vreo două în fund, la placa tubulară. Fumurile negre acopereau culmile și umpleau văile îmbrăcate cu o haină sclipitoare ca briliantul. Trenul trecuse de semnalul de intrare în stație. Aplecat în afară, prin fereastra marchizei, mecanicul urmărea trecerea peste ace a ultimului vagon”.
„Zori noi”, Anul X, nr. 2564, Suceava, Joi 16 februarie 1956.