„Schiță din viața militară”
„În casarmă era o mișcare generală, totul era pe picioare. Unii măturau, alții băteau, unii aședau în ordine armele și munițiile de răsboiu, alții mobilele casărmii. Cu toată această activitate febrilă domnea o adâncă tăcere întreruptă numai de regulatul și cadențatul sgomot al frecăturilor de paie, cu cari vre-o câți-va «leați» se munciră, după ordinele caporalului de gardă, a scoate «sânge din podele»…Cam pe la miezul nopții se sfârșise cu această activitate; pretutindenea o curățeniă esemplară, paturile în o desăvârșită ordine, monturile întinse pe scândurile de căpătâiu, armele strălucinde la locul lor”.
„Patria”, Anul II, nr. 116, Cernăuți, Aprilie 1898.
„Câți șomeri intelectuali avem”
„În total în România sunt 6.197 șomeri intelectuali. În Bucovina situația stă în felul următor: județul Câmpulung – 22, Cernăuți – 22, Rădăuți – 37, Storojineț – 27, Suceava – 25. Din aceste cifre rezultă că șomajul intelectual nu are proporțiile din alte țări și trebuie să recunoaștem că au contribuit la acest îmbucurător rezultat toate măsurile luate de guvern pentru plasarea intelectualilor”.
„Glasul Bucovinei”, Anul XX, nr. 5041, Aprilie 1937.