„Înainte, pentru îndeplinirea întrecerii socialiste…”
„Însuflețiți de frumoasele succese dobîndite în întrecerea socialistă în anul trecut, minerii dela șantierul minei «Filimon Sârbu» s’au avîntat cu și mai mare elan în întrecerea socialistă, pentru îndeplinirea și depășirea planului de producție pe anul 1953, sub lozinca realizării cincinalului în patru ani. Munca neobosită a bravilor mineri a primit sprijinul activ al colectivului șantierului care, sub îndrumarea organizației de bază și cu sprijinul comitetului de întreprindere, a luat o serie de măsuri tehnico-organizatorice pentru a asigura condițiile corespunzătoare desfășurării cu succes a întrecerii socialiste. Printre măsurile tehnico-organizatorice luate principalele au fost cele referitoare la asigurarea cu materiale de bază a procesului de producție, în special lemn de mină, exploziv, carbid și fierărie diversă; repararea și întreținerea în bune condițiuni a utilajelor, în special a vagonetelor, aprovizionarea la timp cu scule, ceeace a făcut ca eforturile minerilor în întrecerea socialistă să dea roade tot mai bune. În întrecerea socialistă, care a cuprins peste 96 % din totalul minerilor, sunt organizate 15 brigăzi de calitate care luptă neobosit pentru îmbunătățirea calității mineritului, ceeace a făcut ca în luna ianuarie să se obțină succese importante”.
„Zori noi”, Anul VI, nr. 1644, Suceava, Februarie 1953.