„Din Bosanci” (I)
„Despre bosînceni am auzit felurite năzbîtii încă din anii copilăriei. Povesteau moșnegii, la clăci, că musai când treceai seara prin sat să-ți bagi cușma-n sîn, altminteri ți-o smulg dumnealor din cap și-ți mai zic pe deasupra «Bogdaproste!». Și dacă nu le răspunzi cumva, în grabă și din toată inima, «să fie de sufletul tatii», cît ai clipi din ochi te dezbracă de suman și dece altă îmbrăcăminte mai ai. Așa că, dacă vrei să ajungi sănătos la nevastă, e mai bine să urmezi înțelepciunea unui vechi proverb, ocolind satul pe după dealuri, tupiliș, prin răchiți. Și multe altele am auzit în anii copilăriei despre acești oameni iuți și fudui, încît m-am jurat cu mintea cea crudă de atunci să nu-mi calce vreodată în sat la dînșii piciorul…
Acuma ce-o fi fost adevărat din toate astea n-aș putea spune, dar iată că zilele trecute am mers și eu la Bosanci. Îndrăzneț din cale-afară nu mă cunosc și totuși n-am ținut seamă de sfatul bătrînilor mei povestași, cu cușma pe-o ureche, hoțește, cu mantaua pe umeri, m-am repezit de-a dreptul în inima satului. Am frămîntat seara glodul pe uliți și n-am rămas ca Adam în livezile raiului, m-am încontrat la vorbă cu destui gospodari și-am ajuns la nevastă nevătămat, iar cușma, dacă vreți dragii mei, v-o împrumut la vară”.
„Zori noi”, Anul X, nr. 2552, Suceava, Februarie 1956.
