„Moșneagul la danț”
„Acest țăran necult ținu o cuvântare pentru a căror idei sănătoase și frumos exprimate l’ar putea invidia mulți oratori.El închină un păhar spre propășirea învățăturei sfârșind cu următoarele memorabile cuvinte: «În vremea mea era veacul întunericului, acuma e acel al luminei». Pare că a fi rostit Dumnedeu de a doua oară cuvântul: să fie lumină, și se făcu lumină. Ș’apoi moșneagul, necătând la cei 60 de ani pe cari îi purta pe spetele sale, se prinse cu unu de brâu pe care îl conduse cu un foc și un avânt care mai că dedea de rușine pe tinerii ce se țineau de el”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, Octomvrie 1887.
„Lipsa crește”
„Situația cetățenimii românești din orașele Bucovinei a devenit tot mai grea. Ea se compune, în mare parte, din meseriași cari, dela isbucnirea răsboiului, au rămas lipsiți de câștig. Cojocarii Siretiului stau, de lungă vreme, în nelucrare, căci, deși ar fi de lucru, lipsesc pieile, producțiunea în țară fiind micșorată și importul din România fiind oprit. Același lucru e și cu cismarii din Suceava. Ar avea de lucru pentru oraș și district, însă materialele trebuincioase (pielea, tălpile) sunt atât de scumpe încât din toată munca nu mai rezultă nici un câștig”.
„Viața Nouă”, Anul III, nr. 165, Octombrie 1915.