3 septembrie



„Adună bani cu grițărașul”
„Adună bani cu grițărașul”

„Adună bani cu grițărașul”
Preoții papistași adună bani cu grițărașul pentru ridicarea de biserici noui, iar părintele protopop aleargă după adaosuri personale și uită de întrebuințarea parofienilor săi. Da’ vecernia cum de nu se ține? Poate ordinațiunea consistorială e numai pentru alți preoți și nu pentru părintele Tomiuk? Oare ce-a avut de gând părintele Tomiuk, ca president al consiliului școlar local, de-a iscălit ordinul ca în școlile poporale din Rădăuț să nu se mai primească, de acuma înainte, copii de prin cele sate din împrejurime?”.
„Deșteptarea”, nr. 29 din 9 septembrie 1900.
„O nouă casă de naștere”
În toamna anului trecut, cu sumele adunate din autoimpunere, țăranii muncitori din comuna Iazlovăț, raionul Rădăuți, au început construcția unei case de naștere. Lucrările sunt acum pe terminate. Acoperișul, tencuielile în interior și exterior, tîmplăria, au fost executate. Pentru a fi dată în folosință cît mai curînd, țăranii muncitori au impulsionat munca de încasare a sumelor din autoimpunere, astfel numai în luna aceasta s-au adunat mai mult de 7000 lei, care au fost folosiți pentru continuarea lucrărilor”.
„Zori Noi”, Anul XI, nr. 2752, Suceava, Septembrie 1956.



Recomandări

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui

„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui
„Sus inima!” – Lansarea volumului părintelui Alexandru Lungu, manifest al iubirii și al slujirii aproapelui