„Cămine culturale noi în județul Rădăuți”
„Pentru ridicarea nivelului cultural al sătenilor trei cămine culturale din județ au inaugurat cursurile țărănești, anume: Căminul cultural «Petrișorul» din Horodnic de Sus, Căminul cultural «Alexandru cel Bun» din Vicov de Jos și Căminul cultural «George Tofan» din Bilca. Inaugurarea cursurilor din comuna Horodnic de Sus s’au făcut în prezența d-lui inginer Ilie Olteanu, de la Camera Agricolă Rădăuți, care a ținut cu această ocazie și o prelegere despre «Îngrășarea pământului». La Vicov de Sus, cursurile s’au deschis în prezența domnului Filimon Rusu, președintele Asociației Învățătorilor din Rădăuți, care a vorbit despre «Importanța căminelor culturale și a cursurilor țărănești»”.
„Suceava”, Anul II, nr. 420, Aprilie 1940.
„Colectiviștii”
„Folosind creditele acordate de stat și posibilitățile proprii, noi, colectiviștii din Bucecea, am hotărît ca în acest an să cumpărăm 150 juninci, 100 oi, 20 scrofițe și 180 purcei. Purceii îi vom crește și îngrășa pînă la 100-120 kg fiecare, apoi îi vom vinde statului, pe bază de contract. În scopul asigurării bazei furajere, afară de faptul că avem însămînțate din toamnă 12 ha cu secară pentru masa verde am stabilit să cultivăm 80 ha cu porumb siloz (din care 25 ha le vom iriga), precum și 50 ha cu trifoi, 20 ha cu borceag, 27 ha cu lucernă pentru masă verde. Vom construi un grajd pentru 50 taurine, un padoc pentru viței, un umbrar pentru tabăra de vară, o maternitate pentru scroafe”.
„Zori noi”, Anul XV, nr. 4142, Suceava, Aprilie 1961.