Legea prin care parcurile Șipote și Zamca pot trece din proprietatea Romsilva în domeniul public al municipiului Suceava a primit, ieri, votul final în Camera Deputaților, care a avut rol de cameră decizională. 285 dintre cei 286 de deputați prezenți au votat pentru trecerea unor suprafețe de fond forestier din grupa I funcțională – vegetație forestieră cu funcții speciale de protecție din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale, lege inițiată de parlamentarii de Suceava și susținută în Camera Deputaților de deputatul PNL Angelica Fădor.
Deputatul Fădor a declarat, ieri, că este foarte bucuroasă de faptul că, în final, parlamentarii de la toate partidele au înțeles importanța acestui proiect de lege și l-au votat. Ea a transmis mulțumiri atât colegilor parlamentari, cât și fostului secretar de stat Gelu Puiu, despre care a spus că a ajutat-o cu toate informațiile tehnice și i-a oferit tot sprijinul pe întreg parcursul procesului legislativ al acestui proiect de lege.
Unanimitatea arătată de parlamentarii suceveni, indiferent de partidul din care fac parte, în cazul inițiativei legislative de transfer al pădurilor-parc la administrațiile locale este un exemplu de bune practici în politică, de colaborare în interesul comunității. ”M-a bucurat foarte mult votarea acestui proiect de lege. Este o dovadă că perseverența și onestitatea, convingerea oamenilor că este o lege în interesul comunității, că nu există nici un fel de interese ascunse, dau roade”, a afirmat deputatul sucevean.
Legea votată urmează a fi trimisă președintelui României, Klaus Iohannis, pentru promulgare și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.
Primăria are la dispoziție 5 ani, de la preluare, pentru a face amenajarea celor două parcuri
După aceea, Consiliul Local Suceava trebuie să aprobe o hotărâre prin care să solicite Guvernului transferul celor două păduri-parc și, în baza hotărârii de Guvern, să se încheie protocolul de predare-primire între Romsilva și Primăria Suceava.
Angelica Fădor a spus că, teoretic, transferul efectiv al parcurilor Șipote și Zamca are șanse să se definitiveze până la sfârșitul acestui an. De la data transmiterii pădurilor-parc, administrația locală are la dispoziție 2 ani pentru întocmirea studiilor de specialitate și depunerea lor în vederea avizării în comisia tehnică de avizare pentru silvicultură. Deputatul liberal a subliniat că legea prevede că, în cazul în care pe suprafețele de păduri-parc transferate nu sunt executate amenajările prevăzute de studiile de specialitate, în termen de 5 ani de la data transmiterii, respectiv de la data avizării studiilor de specialitate, acestea revin în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva.
Prin legea votată ieri, Primăria Suceava poate prelua 150 de hectare din parcul Șipote și parcul Zamca pentru a le amenaja ca zone de agrement.