Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a anunțat că parlamentarii PSD și ALDE au respins în mod politicianist proiectul pentru modificarea Legii minelor. Angelica Fădor a precizat că în ședința de ieri a Comisiei pentru administrație a fost dezbătut un proiect foarte important inițiat de PNL, cel de modificare a Legii minelor. Coinițiator al acestui proiect de lege, Angelica Fădor a explicat că prin această propunere legislativă PNL vine în sprijinul autorităților locale, propunând o soluție imediată pentru completarea bugetelor primăriilor, care sunt grav afectate de introducerea noilor măsuri fiscale ale Guvernului PSD-ALDE. „În viziunea PNL, comunitățile locale trebuie să beneficieze direct de pe urma exploatării resurselor naturale deoarece, în multe cazuri, ele suportă consecințele schimbărilor la care este supus mediul în urma acestor exploatări”, a spus deputatul PNL de Suceava. Angelica Fădor a explicat că PNL a propus prin acest proiect ca un procent de 80% din fiecare redevență minieră cuvenită bugetului de stat să fie transferat autorității locale pe al cărei teritoriu administrativ se desfășoară exploatarea pentru care s-a încasat redevență, procent din care 55% să revină bugetului local al județului și 25% bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale.
„Considerăm că se impune ca o parte din banii încasați de statul român, în baza acestor redevențe, să fie redistribuiți către bugetele localităților și județelor unde au loc aceste exploatări ale resurselor naturale. Chiar dacă reprezentanții Guvernului și ai puterii au apreciat proiectul de lege, ne-au anunțat că Executivul va veni în luna martie cu Legea minelor și Legea redevenței prin care se vor stabili cote din taxe și redevențe care să rămână la nivel local. Însă, argumentul PSD-ALDE este unul neconvingător și politicianist”, a declarat parlamentarul liberal. Angelica Fădor a explicat că Parlamentul este forul legislativ al României, iar reprezentanții Guvernului și parlamentarii PSD-ALDE pot aduce amendamente proiectului PNL pentru a nu întârzia aplicarea acestor prevederi extrem de importante pentru administrațiile locale. „Din păcate, prin votul negativ dat în ședința Comisiei de administrație, parlamentarii PSD-ALDE au arătat că nu îi preocupă soarta comunităților locale, care resimt în mod direct efectele negative ale activităților de exploatare și care nu dispun de veniturile necesare acțiunilor de refacere a cadrului natural și de protecție a mediului”, a încheiat Angelica Fădor.