Test

Nici un sucevean pe lista de candidați la Parlament a UDMR Suceava



Filiala Suceava a UDMR a înregistrat, ieri, listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c.. Spre deosebire de alegerile precedente, la acest scrutin pe listele pentru Camera Deputaților și Senat nu se regăsește nici un candidat din județul Suceava.
Președintele filialei Suceava a UDMR, Klara Adriana Hapenciuc, ne-a explicat, ieri, absența candidaților locali: ”În fiecare campanie electorală ne-am prezentat cu liste, însă niciodată un candidat UDMR din Suceava nu a avut șansa să intre în Parlament, nici măcar la redistribuire. Acum am propus președinției executive o listă de candidați, pe care o aprobă președintele Uniunii, în care măcar unul dintre candidați să aibă șansa ca la redistribuire să acceadă în Parlament și să fim și noi reprezentați”.
Cei care candidează în circumscripția Suceava din partea UDMR sunt din județele Bihor, Mureș, Harghita, Covasna și Timiș, iar ca profesie acoperă o paletă foarte largă: doi manageri, doi ingineri, un jurist, un specialist în politici sociale europene și științe religioase, un bobinator, un zugrav, un referent cultural, un tehnician electronică, un lăcătuș, un maistru, un economist, un tehnician dentar, un profesor, un învățător, un prelucrător prin așchiere, un zidar și un mecanic auto. UDMR are liste complete, 13 candidați pentru Camera Deputaților și șase pentru Senat. ”Sunt tineri frumoși, cu perspective, capabili, care își pot asuma de pe acum rolul de perdanți sau câștigători ai UDMR”, a mai spus Klara Adriana Hapenciuc.



Recomandări

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă
Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, îi cere premierului să scoată CCR din procesul de validare a candidaturilor pentru prezidențiale