Președintele executiv al Organizației Municipale Suceava a PSD, doctorul Tiberius Brădățan, a dezmințit, ieri, informațiile apărute în spațiul public, în legătură cu o eventuală plecare a sa din PSD. Brădățan, care a fost și candidatul social-democraților la Primăria Suceava la alegerile locale din vara acestui an, a declarat, într-o conferință de presă, că nu dorește să iasă din politică deoarece consideră că ”încă se mai poate face ceva”. ”Am fost și rămân social-democrat. Nu am avut niciodată intenția de a părăsi PSD. Rămân implicat în activitatea politică”, a afirmat Tiberius Brădățan.
El a mai spus că în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a.c. va fi alături de colegii săi care candidează pentru un mandat de deputat sau senator și îi va susține în prezentarea către electorat a proiectelor pe care PSD le are pentru următorul mandatat. ”Suntem un partid responsabil, care știe ce are de făcut și trebuie să ajungem iar la guvernare”, a declarat Brădățan.
În ceea ce privește absența numelui său de pe listele de candidaturi la Parlament, președintele executiv al Organizației Municipale Suceava a PSD a afirmat că nici nu a avut intenția să candideze pentru postura de „candidat” deoarece în perioada următoare vrea să se concentreze pe activitatea profesională, pe familie și pe mandatul de consilier local.
Precizări
Doctorul Tiberius Brădățan dezminte că ar pleca din PSD
