Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, deputatul Ioan Stan, a făcut un apel către toți liderii filialelor acestui partid din județ să definitiveze cât mai rapid organizarea până la cel mai mic nivel și să atragă către PSD noi membri, reprezentativi pentru comunitate, în vederea abordării cu eficiență maximă a alegerilor parlamentare din 2016. La finalul săptămânii trecute a avut loc, în comuna Straja, ședința Biroului Permanent al PSD Suceava, la care au participat lideri din cadrul organizației județene, primari și președinții filialelor locale ale acestei formațiuni politice. După întâlnire, purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, a precizat că la începutul ședinței, liderul Organizației Județene, Ioan Stan, a ținut să-i felicite pe noii primari social-democrați, respectiv Cornel Țehaniuc, din Solca, Codrin Ilaș Rusu, din Brodina, Mihai Juravle, din Straja și Vasile Țugui, din Vicovu de Jos. În același timp, Ioan Stan le-a transmis tuturor primarilor social-democrați că trebuie să colaboreze între ei, dar în același timp și-a exprimat regretul față de rezultatul modest înregistrat în unele localități din zona de munte a județului la alegerile pentru Consiliul Județean.
Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava a mai transmis că în cadrul ședinței de la Straja, Vasile Rusu, responsabil de coordonarea activității organizațiilor locale PSD din această zonă a județului, a făcut o analiză a rezultatelor înregistrate la alegerile locale, evidențiind pentru fiecare localitate atât aspectele pozitive, cum ar fi alegerea unor noi primari social-democrați sau constituirea majorităților în consiliile locale, cât o serie de aspecte negative, precum pierderea funcțiilor de primar în unele localități, respectiv Horodnic de Sus, Marginea, sau obținerea unui număr insuficient de voturi acordate candidaților PSD pentru Consiliul Județean. De asemenea, Vasile Rusu a mai prezentat deciziile care au fost luate deja în ceea ce privește organizațiile locale care au înregistrat rezultate modeste la alegerile locale și a menționat viitoarele demersuri organizatorice, printre acestea numărându-se consolidarea organizațiilor de femei, tineret și seniori, atragerea de noi membri.
„Primarii și președinții de organizații locale prezenți și-au asumat rezultatele analizelor făcute și au identificat, la rândul lor, soluții de îmbunătățire a activităților administrative și politice, și-au exprimat determinarea pentru câștigarea alegerilor parlamentare din 2016”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, Alexandru Rădulescu.
Tot în cadrul ședinței de la Straja au fost supuse votului Biroului Permanent al PSD Suceava și s-au aprobat noua echipă de conducere a organizației locale Suceava, înlocuirea președintelui interimar al organizației locale Câmpulung Moldovenesc, Adrian Posa, cu Radu Mihalescul, precum și dizolvarea Birourilor Permanente din unele organizații locale care au înregistrat rezultate slabe la alegerile locale.