Cătălin Miron, președintele PNL Rădăuți și candidatul acestui partid pentru funcția de primar, și-a cristalizat proiectele cu care este convins că va scoate orașul din amorțire și din mizerie. Cele 20 de proiecte majore pe care Cătălin Miron le-a creionat vizează cele mai importante segmente ale activității orașului.
„În Rădăuți este nevoie de viziune, implicare și multă muncă. Sunt proiecte perfect realizabile și care pot fi implementate în următorii patru ani. Desigur, nu va fi deloc simplu, mai ales dacă ne uităm cum arată orașul în prezent, dar sunt convins că alături de echipa cu care am plecat la drum avem capacitatea de a schimba lucrurile în bine”, a opinat Cătălin Miron.
Principalele obiective pentru dezvoltarea municipiului Rădăuți în perioada 2016-2020 propuse de candidatul liberalilor la fotoliul de primar sunt următoarele:
1. Modernizarea infrastructurii rutiere, a tuturor străzilor și trotuarelor, astfel încât în patru ani să nu mai existe străzi neasfaltate.
2. Crearea de noi locuri de muncă prin facilități fiscale acordate investitorilor care creează cel puțin zece locuri de muncă noi.
3. Extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public, precum și instalarea unui sistem de supraveghere video în intersecții, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.
4. Construirea unui Complex sportiv constând dintr-un stadion cu 5.000 de locuri, o sală polivalentă, un bazin de înot, terenuri de sport multifuncționale.
5. Amenajarea și modernizarea parcurilor și construirea de noi locuri de joacă pentru copii.
6. Reabilitarea centrului istoric, cât și a întregii zone centrale.
7. Reabilitarea și modernizarea Spitalului vechi.
8. Modernizarea și reabilitarea infrastructurii școlare.
9. Devierea traficului greu în afara orașului până la finalizarea centurii ocolitoare, precum și acordarea de despăgubiri pentru imobilele avariate din cauza traficului greu.
10. Construirea unei parcări mari la una din intrările în oraș și amenajarea de parcări în zona centrală.
11. Reabilitarea termică a blocurilor și refacerea fațadelor.
12. Construirea de blocuri de locuințe sociale, precum și locuințe tip familial.
13. Începerea consultărilor cu localitățile învecinate Rădăuțiului pentru dezvoltarea unei zone metropolitane în jurul municipiului.
14. Restructurarea pe criterii de performanță a SC Servicii Comunale SA Rădăuți.
15. Renegocierea contractului de asociere a municipiului Rădăuți cu SC ACET SA Rădăuți, în vederea scăderii prețului metrului cub de apă.
16. Crearea la nivelul Poliției locale a unei forțe de intervenție rapidă.
17. Angrenarea pe bază de voluntariat a învățătorilor și profesorilor pensionari în cercurile școlare, precum și în taberele școlare, subvenționate exclusiv din bugetul local.
18. Înființarea Clubului Pensionarilor, crearea de evenimente culturale, acordarea de facilități financiare suplimentare persoanelor vârstnice cu venituri mici, suspendarea plăților impozitelor pentru imobilul în care locuiește o singură persoană vârstnică (menționăm că această facilitate fiscală se va acorda soțului supraviețuitor care locuiește singur).
19. Sprijinirea reală și activă a activităților sportive. Încurajarea mediului privat de afaceri de a promova o echipă de fotbal în liga națională.
20. Acordarea în mod transparent de sprijin financiar pentru toate bisericile creștine din municipiul Rădăuți.