Mii de oameni din comuna Moara și-au pus speranțele în programul CESAR, prin intermediul căruia parcelele de teren urmau să fie intabulate gratuit. Deși acest proiect a demarat încă din 2010, nici până astăzi nu a fost finalizat. Dorel Constantin Dumitraș, candidatul UNPR pentru funcția de primar în Moara, precum și candidat pentru un loc de consilier județean din partea acestei formațiuni politice, plasat pe locul 3 pe lista UNPR, consideră că vina pentru nerezolvarea acestei probleme revine exclusiv conducerii primăriei acestei comune.
„Tergiversarea acestei operațiuni are o singură explicație: neimplicarea conducerii Primăriei Moara și a aparatului de specialitate. Există interese majore pentru ca starea de incertitudine în ceea ce privește terenurile de la Moara să persiste, iar anumite persoane care utilizează terenurile din comună să le poată folosi și în viitor fără prea multe eforturi și cheltuieli”, a arătat Dorel Constantin Dumitraș.
Intabularea gratuită a terenurilor este printre cele mai fierbinți subiecte din comună, iar cel puțin unul din doi oameni este interesat de finalizarea acestui proiect. Practic, locuitorii din Moara doresc să se clarifice cât mai rapid problema terenurilor pe care le dețin, iar pe de altă parte încearcă să economisească sume consistente de bani pe care le-ar cheltui pentru aceste operațiuni, sume care se ridică la câteva mii de lei.
„Una din întrebările care mi se adresează frecvent, în special de oamenii în vârstă, este legată de acest subiect, unul extrem de fierbinte, dar care nu s-a dorit a fi rezolvat, deși existau toate premisele pentru ca intabularea gratuită să fi fost deja finalizată. Aceste intabulări sunt un punct de interes maxim pentru oamenii din comuna Moara, care în acest fel ar economisi sume importante, pe care în caz contrar trebuie să le achite celor care efectuează aceste operațiuni”, a mai menționat Dorel Constantin Dumitraș, candidatul UNPR pentru fotoliul de primar în Moara.
Programul CESAR este finanțat de Banca Mondială și a demarat în 2010, dar nu a fost finalizat nici până astăzi. Prin acest program urmau să fie intabulate gratuit aproximativ 10.000 de parcele.