Judecătoria Suceava a anulat, ieri, hotărârea Biroului Electoral Municipal Suceava, de a admite lista de candidați ai PSD la Consiliul Local Suceava. Judecătorii au admis acțiunea formulată de Vasile Cioban, împotriva hotărârii Biroului Electoral Municipal Suceava, de a accepta lista de candidați PSD la Consiliul Local Suceava. Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Suceava, judecător Cătălin Brânză, prin hotărâre judecătorească s-a anulat hotărârea nr. 9/2016 a Biroului Electoral al Circumscripției nr.1 Suceava și s-au respins propunerile de candidatură a intimaților Tiberius Brădățan, Vasile Mocanu, Eugen Girigan, Doinița Cocriș, Cornel Grosar, Cristian Boberschi, Mitică Bejenaru, Andrei Păduraru, Dan Apetroaie, Iulia Fuior, Florin Cristescu, Gabriel Buciuac, Gheorghe Petrescu, Dumitru Rusu, Manuela Pohoață, Camelia Darie, Valerică Gherasim, Gheorghe Negură, Răzvan Aioanei, Sorin Gălățeanu, Dumitru Livadaru, Cristina Ungureanu, Monica Huțanu, Silviu Casandra, Cristian Munteanu, Mihaela Nascu, Răzvan Gavriluț, Maria Roșca și Andrei Ghiață la funcția de consilier local. Hotărârea este cu drept de apel în 24 de ore de la pronunțare. Motivarea hotărârii va fi dată astăzi și tot astăzi se judecă și apelul, dacă va fi formulat.
Nereguli în completarea listelor de susținători au fost motivul contestației
Printre motivele invocate de Vasile Cioban în contestația pe care a formulat-o împotriva admiterii candidaturilor PSD la Consiliul Local Suceava se numără absența adresei complete, a cetățeniei, a datei de naștere, a seriei și numărului actului de identitate ale persoanelor din listele de susținători. De asemenea, a fost reclamat faptul că acțiunea de strângere de semnături s-a efectuat în corturi în care s-au făcut gratuit și analize medicale.
Contestația candidaturilor și, dacă este cazul, cererea de apel se depun la instanța competentă să le soluționeze, sub sancțiunea nulității.
Contestațiile privind admiterea sau respingerea candidaturilor se soluționează în termen de 48 de ore de la înregistrare, de către judecătoria, respectiv tribunalul în a cărui rază teritorială se află circumscripția electorală. Hotărârea nu se comunică. Împotriva hotărârii date în contestație se poate face apel în termen de 24 de ore de la pronunțare, la instanța ierarhic superioară. Apelul se soluționează în termen de 24 de ore de la înregistrare. Hotărârea pronunțată în apel este definitivă.
Instanțele judecătorești competente să soluționeze contestațiile formulate împotriva hotărârilor de admitere sau de respingere a unei candidaturi de către biroul electoral de circumscripție vor lua măsuri de aducere la cunoștință, de îndată, a hotărârii definitive, după expirarea termenelor imperative prevăzute anterior, biroului electoral de circumscripție care a pronunțat hotărârea atacată, în vederea definitivării candidaturilor.