Măsuri

Primarul din Cornu Luncii, exclus din PSD după ce a agresat verbal o localnică

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, exclus din PSD

Biroul Politic Permanent al PSD Suceava a decis, aseară, excluderea din partid a primarului din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, după ce ieri presa locală și națională a difuzat imagini cu acesta în timp ce agresa verbal o localnică venită la el la birou.
„Organizația PSD Suceava regretă situația apărută în cazul domnului primar al comunei Cornu Luncii”, se precizează scurt într-un comunicat remis aseară de purtătorul de cuvânt al organizației, Ioana Irimia. Gheorghe Fron a candidat la Primăria Cornu Luncii din partea PNL și a trecut la PSD anul trecut, în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.55/ 2014.
Tot ieri, în legătură cu incidentul în care a fost implicat primarul Fron, a transmis și Prefectura un comunicat, în care se arată că „limbajul folosit de primar a fost total nepotrivit, jignitor și în dispreț față de acel cetățean, având în vedere faptul că potrivit prevederilor Legii administrației publice «primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor»”.
Comunicatul Biroului de presă al Prefecturii mai precizează că prefectul județului, Constantin Harasim, a dispus efectuarea de verificări prin Corpul de control al prefectului, „în vederea identificării problemei care a stat la baza declanșării conflictului și dacă aceasta va intra în atribuțiile legale ale instituției vor fi dispuse măsuri conforme. Potrivit prevederilor art. 123 alin (4) din Constituția României «între prefecți (…) și primari (…) nu există raporturi de subordonare»”.
„Legat de acest incident nedorit, sub semnul respectului pentru cetățean, instituția prefectului va face o avertizare către toți factorii de răspundere din toate unitățile administrativ teritoriale din județ cu privire la receptivitatea față de problemele și sesizările cetățenilor, fără nici o discriminare”, se mai precizează în comunicat.

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Primarul Gheorghe Fron a semnat contractul pentru extinderea rețelei de apă în patru sate ale comunei Cornu Luncii

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a semnat contractul pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă în patru sate ale comunei

Centrul Cultural „Sofia Vicoveanca” a găzduit ultimul spectacol aniversar al Caravanei „10 pentru folclor”