Permanentele asigurări date de liderii PNL că fuziunea dintre fostul PNL și fostul PDL s-a derulat fără probleme și că acum ”noul PNL” vorbește pe o singură voce nu sunt susținute de realitate. Cel puțin la Suceava, atmosfera în partid este destul de încărcată, mai ales după ce Organizația Municipală Suceava a decis excluderea din partid a vicepreședintelui Ilie Niță, decizie validată și de Comitetul Director Județean. Copreședintele Organizației Județene Suceava a PNL, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, a prezentat, ieri, într-o conferință de presă, versiunea sa în privința excluderii lui Niță. Astfel, Băișanu a arătat că celălalt copreședinte al Organizației Județene a PNL, senatorul Gheorghe Flutur, nu l-a consultat în privința convocării Comitetului Director, că a fost anunțat foarte târziu de această întrunire politică, ”doar cu 11 ore și 48 de minute înainte”, noaptea, și că nici nu ar fi avut timp să ajungă din București la Suceava pentru a participa. ”La fel s-a întâmplat cu majoritatea membrilor din fostul PNL. În sală au fost 170 de oameni, când ar fi trebuit să fie 114 președinți de organizații locale de la fostul PNL și încă 114 de la fostul PDL, alți 70-80 de oameni politici, deci cu totul peste 300 de persoane. Au fost jumătate și circa 90% erau din fostul PDL”, a declarat Băișanu.
În privința modalității de vot, deputatul a spus că a fost vot deschis, în fața șefilor de la partid: ”oamenii cu care am vorbit mi-au spus că le-a fost frică să nu voteze pentru excludere”.
Băișanu îl vrea pe Niță la PNL
Alexandru Băișanu a mai avertizat în privința ”pericolului care pândește PNL nu doar la Suceava, ci la nivel național”, acolo unde PDL este majoritar în structura de conducere, deoarece ”orice hotărâre poate fi luată arbitrar de majoritatea PDL”. De asemenea, liderul PNL a mai spus că Ilie Niță era de acord să demisioneze în anumite condiții din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean, că acest lucru a fost prezentat în Consiliul Județean Executiv al PNL, iar răspunsul a fost ”huiduieli”.
Pentru Băișanu, ”domnul Niță este în continuare membru PNL, vicepreședinte ales. Are dreptul și obligația de a ataca la următoarele foruri hotărârea care a fost validată. A depus deja o contestație la această hotărâre de excludere”.
Întrebat care este motivația unui membru de partid de a rămâne cu forța într-o formațiune politică în care nu mai este dorit, deputatul a răspuns că ”acum PNL trece printr-un impas, dar inclusiv la Suceava va avea înțelepciunea să depășească momentul”. În ceea ce privește relația cu Gheorghe Flutur și despre atmosfera de teroare pe care a descris-o că ar fi în PNL, Băișanu a susținut că el nu a spus nimic despre teroare – ”astea sunt concluziile dvs.”. ”Eu v-am spus cum s-au petrecut lucrurile, nu am spus nimic despre teroare. PNL este un partid unit, în care există diversitate de opinie”, a declarat copreședintele PNL.
Întrebat cine din fostul PNL mai este alături de el, având în vedere că foarte mulți dintre vechii liberali cu funcții publice se afișează alături de liderii din fostul PDL, răspunsul lui Băișanu a fost ”îl am pe Dumnezeu în spate” și ”pe foarte mulți membri PNL”. ”Fac apel la unitate, la seriozitate și democrație în PNL”, a mai spus Băișanu.