Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 22 iul 2015 - Anul XX, nr. 167 (5979)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Politică

Ardeleanu: "Bucovina – capitală culturală europeană" nu poate şi nu trebuie să fie un proiect de campanie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Deputatul PNL de Suceava, universitara Sanda-Maria Ardeleanu, consideră că „Bucovina – capitală culturală europeană” nu trebuie să fie confiscat politic pentru a fi folosit în campania electorală. Sanda-Maria Ardeleanu a precizat că acest proiect a fost lansat în urmă cu doi ani de dramaturgul bucovinean Matei Vişniec.

„Pentru evitarea oricăror ambiguităţi, mă văd nevoită, ca urmare a nominalizării mele repetate în apariţiile mediatice ale domnului deputat Ștefan Alexandru Băişanu, de a-mi exprima, încă o dată, poziţia faţă de proiectul lansat de dramaturgul bucovinean Matei Vişniec acum doi ani, <Bucovina – capitală culturală europeană>. Aşa cum am mai declarat recent în cadrul şedinţei Comitetului Local Executiv al PNL Suceava din data de 16 iulie a.c., susţin proiectul cu toată convingerea că bucovinenii trebuie să aibă dreptul la o altfel de cultură, instituţionalizată, de anvergură, coerentă şi condusă de oameni cu viziune, cu credibilitate, care se pricep la actul managerial cultural”, a explicat Ardeleanu. Ea a declarat însă că nu crede într-un proiect de o asemenea amploare lansat într-o competiţie internă de partid pentru Primăria Sucevei.

Deputatul PNL de Suceava a subliniat faptul că nu vrea ca un asemenea proiect să fie confiscat politic, iar sucevenii, care au dreptul să se exprime chiar printr-un referendum, ca în ţările civilizate, să fie păcăliţi şi induşi în eroare. „Nu vreau ca iniţiatorii proiectului, oameni de cultură cu prestigiu mondial, să fie atraşi într-o capcană politicianistă, întrebându-mă de ce până acum cei care imploră unitate în jurul ideilor şi valorilor nu au fost auziţi pe acest teren”, a declarat parlamentarul sucevean.

 

Ardeleanu: „Nu putem face cultură cu patimă, agresivitate sau pe genunchi”

Sanda-Maria Ardeleanu a ţinut să precizeze faptul că personal a susţinut toate proiectele culturale care au ajuns la ea, printre care „Teatru la Suceava” sau „Ciocăneşti – Satul cultural al României”, titlu obţinut de această comună în anul 2014, în urma unei competiţii de proiecte asemănătoare celei pentru „capitală culturală europeană”.

„Şi vreau să precizez că atunci când eu, în calitate de deputat, ca reprezentant al sucevenilor în Parlamentul României, nu am fost susţinută pe proiecte culturale de administraţia municipală, mi le-am asumat cu bună-credinţă şi curaj”, a mai spus Ardeleanu.

Deputatul PNL de Suceava a arătat că pentru proiectul „Bucovina-capitală culturală europeană” nu a fost invitată la nici o discuţie aplicată. Sanda-Maria Ardeleanu a subliniat faptul că singura persoană care a invitat-o să formuleze propuneri pe o strategie culturală pentru Suceava este liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, deputatul Ioan Balan. „Am lucrat şi continuăm să o facem, într-un grup de specialişti. Pregătirea unui megaproiect, precum <Bucovina – capitală culturală europeană>, poate dura câţiva ani, cei care au făcut proiecte ştiu lucrul acesta. Sunt pregătită, ca întotdeauna, să particip efectiv la creionarea şi dezvoltarea proiectului, punându-mi energia şi experienţa în slujba acestui vis frumos, care este şi al meu, de ani buni”, a mai declarat Ardeleanu.

Deputatul PNL de Suceava a ţinut să mai afirme că „Bucovina – capitală culturală europeană” nu poate şi nici nu trebuie să fie un proiect de campanie, adăugând că „nu putem face cultură cu patimă, agresivitate sau pe genunchi”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ardeleanu: "Bucovina – capitală culturală europeană" nu poate şi nu trebuie să fie un proiect de campanie.
 Vizualizări articol: 1159 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Ardeleanu: "Bucovina – capitală culturală europeană" nu poate şi nu trebuie să fie un proiect de campanie5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei