Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Doi scriitori bucovineni, Emil Ianuş şi Ion Prelipcean, care nu sunt la prima carte pe care o alcătuiesc în tandem, l-au luat alături de ei, ca autor, pe ultimul partizan supravieţuitor din Bucovina, Gavril Vatamaniuc, şi-au scos împreună de sub tipar o carte - document, cartea mărturisirii celui din urmă.
„Luptător pentru libertate”, „Luptător pentru supravieţuire” şi „Hăituit de Securitate”
Apărută zilele trecute într-un tiraj confidenţial, cartea, cu titlul „Ultimul partizan”, este transcrierea fidelă a înregistrării relatării lui Gavril Vatamaniuc „conducătorul - cum spune chiar el - unui grup de partizani din 1949 şi până în 1955”.
Numele şi faptele lui Gavril Vatamaniuc sunt pomenite în mai multe volume, studii şi culegeri de documente, articole de presă, dar cartea pe care-o semnează ca autor împreună cu cei doi scriitori (care şi-au dovedit preocuparea pentru memorie şi prin alte titluri de gen: „Destine sub dictatură” sau „Anul 1949 în judeţul Suceava: revolte ţărăneşti, execuţii publice, deportări”) este propria sa mărturisire, viaţa lui de partizan pe capitole, de la „Luptător pentru libertate” la „Luptător pentru supravieţuire” şi „Hăituit de Securitate”.
„O viaţă trăită, în două săptămâni povestită”
Într-un „Cuvânt înainte”, cei doi scriitori, care-au înregistrat „relatarea fluviu a povestitorului” întocmind apoi această „reconstituire literar-artistică a unei vieţi palpitante”, îi recunosc lui Gavril Vatamaniuc „talentul de mare povestitor dublat de o memorie colosală”.
Autorii relatează într-un scurt text introductiv momentul începerii acestui demers de tezaurizare documentară, când octogenarul, luând cunoştinţă de ce şi-au propus să realizeze, i-a prevenit: „E de lucru vreo două săptămâni. Vă rog să nu vă supăraţi, dar în mai puţin timp nu pot comprima. O viaţă în două săptămâni. O viaţă trăită, în două săptămâni povestită. O viaţă de chinuri şi patimi a unui supravieţuitor”.
„Au murit pe rând, iar eu trăiesc şi pot mărturisi despre ei!”
Este viaţa unui supravieţuitor care a plecat pe front copil de trupă, iar în august 1948 a fost scos, ca subofiţer, din cadrele armatei, locul celor care-au luptat pentru ţară fiind ocupat de „politruci şi trădători bolşevizaţi”.
Un om îndârjit care s-a retras ca partizan în munţi, a îndurat frigul şi foamea, a trăit în ascunzători, a avut parte de trădări şi condamnări, a trecut prin crâncene experienţe în închisori, a fost urmărit şi hăituit de securitate şi a scăpat câtorva tentative de asasinat...
Un supravieţuitor care mărturiseşte, către sfârşitul cărţii, după ce-şi face un scurt bilanţ al existenţei: „Am venit la bătrâneţe la Stulpicani, să trăiesc ultimii ani ai vieţii în Munţii Bucovinei care mi-au fost casă şi adăpost în tinereţile mele, deoarece codru-i frate cu românul! Şi mulţumesc lui Dumnezeu că nu i-a lăsat pe duşmanii mei să mă omoare. Au murit pe rând, iar eu trăiesc şi pot mărturisi despre ei!”.
„Am trăit într-o lume prost alcătuită, sub semnul urii şi duşmăniei”
„Pentru că nu am vrut să fac compromisuri - îşi încheie Gavril Vatamaniuc istorisirea - viaţa mea a fost deraiată, pentru că am vrut să trăiesc liber am pricinuit închisoare altora care mi-au făcut binele. Totul mi-a ieşit pe dos. Cei care m-au iubit, au pătimit. Pentru că am trăit într-o lume prost alcătuită, sub semnul urii şi duşmăniei”.
„Cartea - aşa cum spun Emil Ianuş şi Ion Prelipcean - este varianta optimistă, luminoasă, dar mai există una tragică şi întunecoasă, pe care o vom reconstitui ulterior...”.
Şi o notă de final care se cuvine menţionată: cartea este ilustrată de artistul plastic bucovinean Radu Bercea, fost deţinut politic, cu lucrări grafice din ciclul „Memoria retinei gulagului românesc”.
