Doi scriitori bucovineni, Emil Ianuș și Ion Prelipcean, care nu sunt la prima carte pe care o alcătuiesc în tandem, l-au luat alături de ei, ca autor, pe ultimul partizan supraviețuitor din Bucovina, Gavril Vatamaniuc, și-au scos împreună de sub tipar o carte – document, cartea mărturisirii celui din urmă.
„Luptător pentru libertate”, „Luptător pentru supraviețuire” și „Hăituit de Securitate”
Apărută zilele trecute într-un tiraj confidențial, cartea, cu titlul „Ultimul partizan”, este transcrierea fidelă a înregistrării relatării lui Gavril Vatamaniuc „conducătorul – cum spune chiar el – unui grup de partizani din 1949 și până în 1955”.
Numele și faptele lui Gavril Vatamaniuc sunt pomenite în mai multe volume, studii și culegeri de documente, articole de presă, dar cartea pe care-o semnează ca autor împreună cu cei doi scriitori (care și-au dovedit preocuparea pentru memorie și prin alte titluri de gen: „Destine sub dictatură” sau „Anul 1949 în județul Suceava: revolte țărănești, execuții publice, deportări”) este propria sa mărturisire, viața lui de partizan pe capitole, de la „Luptător pentru libertate” la „Luptător pentru supraviețuire” și „Hăituit de Securitate”.
„O viață trăită, în două săptămâni povestită”
Într-un „Cuvânt înainte”, cei doi scriitori, care-au înregistrat „relatarea fluviu a povestitorului” întocmind apoi această „reconstituire literar-artistică a unei vieți palpitante”, îi recunosc lui Gavril Vatamaniuc „talentul de mare povestitor dublat de o memorie colosală”.
Autorii relatează într-un scurt text introductiv momentul începerii acestui demers de tezaurizare documentară, când octogenarul, luând cunoștință de ce și-au propus să realizeze, i-a prevenit: „E de lucru vreo două săptămâni. Vă rog să nu vă supărați, dar în mai puțin timp nu pot comprima. O viață în două săptămâni. O viață trăită, în două săptămâni povestită. O viață de chinuri și patimi a unui supraviețuitor”.
„Au murit pe rând, iar eu trăiesc și pot mărturisi despre ei!”
Este viața unui supraviețuitor care a plecat pe front copil de trupă, iar în august 1948 a fost scos, ca subofițer, din cadrele armatei, locul celor care-au luptat pentru țară fiind ocupat de „politruci și trădători bolșevizați”.
Un om îndârjit care s-a retras ca partizan în munți, a îndurat frigul și foamea, a trăit în ascunzători, a avut parte de trădări și condamnări, a trecut prin crâncene experiențe în închisori, a fost urmărit și hăituit de securitate și a scăpat câtorva tentative de asasinat…
Un supraviețuitor care mărturisește, către sfârșitul cărții, după ce-și face un scurt bilanț al existenței: „Am venit la bătrânețe la Stulpicani, să trăiesc ultimii ani ai vieții în Munții Bucovinei care mi-au fost casă și adăpost în tinerețile mele, deoarece codru-i frate cu românul! Și mulțumesc lui Dumnezeu că nu i-a lăsat pe dușmanii mei să mă omoare. Au murit pe rând, iar eu trăiesc și pot mărturisi despre ei!”.
„Am trăit într-o lume prost alcătuită, sub semnul urii și dușmăniei”
„Pentru că nu am vrut să fac compromisuri – își încheie Gavril Vatamaniuc istorisirea – viața mea a fost deraiată, pentru că am vrut să trăiesc liber am pricinuit închisoare altora care mi-au făcut binele. Totul mi-a ieșit pe dos. Cei care m-au iubit, au pătimit. Pentru că am trăit într-o lume prost alcătuită, sub semnul urii și dușmăniei”.
„Cartea – așa cum spun Emil Ianuș și Ion Prelipcean – este varianta optimistă, luminoasă, dar mai există una tragică și întunecoasă, pe care o vom reconstitui ulterior…”.
Și o notă de final care se cuvine menționată: cartea este ilustrată de artistul plastic bucovinean Radu Bercea, fost deținut politic, cu lucrări grafice din ciclul „Memoria retinei gulagului românesc”.
