Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 2 apr 2024 - Anul XXIX, nr. 77 (8606)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6109 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Situație

Aproape 160 de cazuri de rujeolă în județul Suceava, de la începutul acestui an. Cele mai multe au fost în comuna Baia

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Numărul cazurilor de rujeolă înregistrate în județul Suceava de la începutul acestui an, în perioada 1 ianuarie – 28 martie, a fost de 157, a informat, luni, directoarea Direcției de Sănătate Publică Suceava, Daniela Odeh. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în comuna Baia, respectiv 92 de cazuri. Alte localități din județ în care au mai fost notificate cazuri de rujeolă sunt Suceava - 8 cazuri, Rădăuți – 5 cazuri și între 1-3 cazuri în localitățile Arbore, Berchișești, Bogdănești, Brodina, Burla, Comănești, Cornu Luncii, Dolhești, Dumbrăveni, Fălticeni, Gălănești, Hănțești, Horodnic de Sus, Iacobeni, Iaslovăț, Ipotești, Marginea, Moara, Păltinoasa, Preutești, Rădășeni, Stroiești, Satu Mare, Sucevița, Udești, Vicovu de Sus, Voitinel și Vulturești.

În România, în aceeași perioadă au fost 7.243 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 8 decese. Cazurile confirmate cu rujeolă au fost raportate în 40 de județe și în municipiul București. Cea mai mare incidență este în județele Brașov, Mureș, Covasna și Giurgiu.

Daniela Odeh a subliniat că luna aprilie este Luna Națională a Informării despre Vaccinare, iar perioada 21 – 27 aprilie a.c., în Regiunea Europeană a OMS se celebrează Săptămâna Europeană a Vaccinării. „Scopul acestei campanii este de a crește acoperirea vaccinală prin creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța imunizării în rândul părinților și îngrijitorilor, al profesioniștilor din domeniul sănătății și factorilor de decizie politică și, nu în ultimul rând, al mass-media. Sub sloganul: „Spune NU rujeolei, spune DA vaccinării!” se vor derula activităţi de implicare a personalului medical și de informare a populației. Se va sublinia riscul de reapariție a unor boli infecțioase (de exemplu, poliomielita, difteria) și pericolul reprezentat de epidemia de rujeolă, reamintindu-le părinților să-și vaccineze copiii și încurajând dialogul dintre părinți și personalul medical, pentru a răspunde întrebărilor sau preocupărilor legate de vaccinare”, a arătat șefa DSP Suceava.

 

10 țări europene, printre care se află și România, au raportat 98% din numărul total de cazuri

Vaccinarea antirujeolică (cu vaccin combinat Rujeolă-Oreion-Rubeolă - ROR), este inclusă în Programul Național de Vaccinare, și se poate efectua gratuit la medicul de familie. Atunci când un număr mare de persoane se vaccinează se obține imunitatea de grup, situație în care bolile nu se mai pot răspândi cu ușurință de la o persoană la alta.

Daniela Odeh a evidențiat că rujeola este una dintre cele mai contagioase boli, răspândită atunci când o persoană infectată respiră, tușește sau strănută. Virusul rămâne activ și contagios în aer sau pe suprafețele contaminate timp de până la 2 ore.

Orice persoană care nu a fost vaccinată sau nu a trecut prin boală la un anumit moment dat în viață se poate infecta. Cel mai vizibil simptom este erupția cutanată, iar complicațiile pot include orbire, encefalită, diaree severă și deshidratare asociată, infecții ale urechii și pneumonie. Pe termen lung, o persoană care a suferit de rujeolă poate dezvolta o complicație foarte severă, panencefalita sclerozantă subacută.

În plus, rujeola este o boală care slăbește sistemul imunitar și îl poate face „să uite” cum să se protejeze împotriva altor infecții comune. Sugarii, femeile însărcinate, persoanele cu boli care slăbesc sistemul imunitar sunt la risc de a dezvolta forme severe de rujeolă.

Pentru a proteja inclusiv aceste persoane care nu pot fi vaccinate împotriva rujeolei, este importantă vaccinarea persoanelor din jurul lor cu atingerea unor acoperiri vaccinale înalte. Vaccinarea protejează atât persoana vaccinată, cât și persoanele din jur.

Statisticile arată că Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de cazuri și de decese prin rujeolă. În perioada ianuarie-decembrie 2023, au fost raportate 58.114 cazuri de rujeolă de către 41 dintre cele 53 de state membre ale regiunii, cu peste 60 de ori mai multe comparativ cu anul 2022. 10 țări, printre care se află și România, au raportat 98% din numărul total de cazuri (57.111). „Creșterea numărului de cazuri s-a accelerat în ultimele luni, iar această tendință este de așteptat să continue în regiune, dacă nu se iau măsuri urgente pentru a preveni răspândirea în continuare”, a mai spus șefa DSP Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aproape 160 de cazuri de rujeolă în județul Suceava, de la începutul acestui an. Cele mai multe au fost în comuna Baia.
 Vizualizări articol: 399 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aproape 160 de cazuri de rujeolă în județul Suceava, de la începutul acestui an. Cele mai multe au fost în comuna Baia0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Autentificaţi-vă pentru a posta comentarii!
Remember
Am uitat parola Înregistrare

Monitorul doreşte ca acest site să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ.
Din acest motiv, cei care postează comentarii la articole trebuie să respecte următoarele reguli:

1. Să se refere doar la articolul la care postează comentarii.
2. Să folosească un limbaj civilizat, fără injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, dacă acestea nu au legătura cu textul.
4. Username-ul să nu fie nume de personalităţi ale vieţii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greşeli, incoerenţă, lipsă de documentare etc.

Nerespectarea regulilor menţionate mai sus va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinţă interdicţia accesului la această facilitate a site-ului.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei