Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 31 mai 2023 - Anul XXVIII, nr. 125 (8349)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   9 imagini |   ø fişiere video

Grijă pentru mediu

10 ani de reciclare a deșeurilor de lemn la Egger România, care a deschis două noi centre de colectare

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Sute de tone de ambalaje de lemn (paleți, lădițe), mobilier uzat, resturi de PAL, deșeuri din construcții/demolări, dar și biomasă, sunt integrate în procesul de producție al EGGER România, care a depășit 21% pondere a lemnului reciclat în producția de plăci aglomerate din lemn (PAL) și are ca obiectiv să ajungă la 25% în următorii doi ani.

Peste 34.000 de camioane cu deșeuri din lemn adunate din țară au ajuns la fabrica EGGER de la Rădăuți, unde, printr-o serie de operațiuni complexe, au fost transformate în materie primă pentru materiale de construcții și materiale pentru industria mobilei, produse care fac parte din viața noastră de zi cu zi și de care avem mare nevoie.

O economie circulară, în care fiecare bucățică de lemn contează și e utilizată la maximum, într-una dintre cele mai moderne fabrici din Europa, realizată în inima Bucovinei, printr-o investiție care totalizează aproape 550 de milioane de euro și a furnizat până acum contribuții de peste 275 de milioane de euro la bugetul local și național, plus sponsorizări de cinci milioane de euro, în diverse domenii, de la social la învățământ și sănătate.

Două noi centre de colectare a deșeurilor și planuri pentru alte două

 

La 10 ani de activitate de reciclare a lemnului, timp în care a folosit în producție 664.000 de tone de lemn reciclat, Grupul EGGER, care deține din 2008 o fabrică la Rădăuți, cu peste 850 de angajați, a decis extinderea activității de reciclare a lemnului, demarate în 2012, prin deschiderea a două noi centre de colectare a deșeurilor (Timberpak), la Brașov, respectiv Arad. Astfel, numărul punctelor EGGER de colectare a materialului lemnos uzat, în România, se ridică la cinci, în condițiile în care alte trei centre au fost deschise anterior în București (Chitila și Cernica) și Cluj.

Strategia de reciclare a EGGER include încă două noi puncte de colectare.

Investiția EGGER în activitatea de reciclare, în România, se ridică în prezent la 20 de milioane de euro.

Obiectivul companiei este reducerea cantității de lemn rezultat din exploatările forestiere și folosit în producție prin creșterea utilizării de material reciclat, care poate proveni din: mobilier vechi, paleţi deteriorați, deșeuri de plăci aglomerate din lemn, ambalaje din lemn, deșeuri lemnoase de la construcții şi demolări, deșeuri lemnoase municipale sau biomasă.

„Ritmul de colectare a deșeurilor din lemn și de integrare a lor în producția EGGER România este mult mai accelerat decât anticipam în 2012, la demararea proiectului Timberpak. În cei zece ani de reciclare am reușit să folosim în producția de PAL o cantitate de 664.000 de tone de lemn provenit din deșeuri, cu recorduri înregistrate de la an la an.

Obiectivul nostru este să creștem componenta de utilizare a lemnului reciclat în producție la 30%, până în 2030, și să extindem colectarea de la operatorii economici la gospodării, prin intermediul municipalităților. Pentru asta, suportul și implicarea administrațiilor locale sunt esențiale”, a declarat Alina Chifan, director de vânzări la EGGER România.

Centrele Timberpak colectează, depozitează și toacă deșeurile din lemn provenite din activitatea economică, după care sunt transportate la instalația de reciclare de pe platforma EGGER de la Rădăuți, care are ca scop optimizarea utilizării materiilor prime. Capacitatea anuală de prelucrare a instalației de reciclare este de 150.000 tone de material lemnos.

Materialul reciclabil din România, mai scump chiar și de zece ori decât în Italia

 

Pe imensele platforme de depozitare a deșeurilor de masă lemnoasă de la Rădăuți sunt adevărați munți de paleți, lădițe, bârne, bucăți de materiale de construcții și fel de fel de alte resturi, cărora li se îndepărtează materiile străine (cuie, sârme, bucăți de metal etc.), sunt tocate și selectate, fiind utilizate apoi în producție, înlocuind într-o bună măsură utilizarea lemnului brut ca materie primă.

„Toate aceste deșeuri sunt procesate la furnizori ori în centrele de colectare sau pe platforma de la Rădăuți și ajung sub formă de tocătură în instalația noastră de producție. Inclusiv praful rezultat din aceste operațiuni este folosit drept combustibil, înlocuind astfel utilizarea gazului metan în procesul de producție”, a precizat Ioan Banciu, director tehnic divizia Est a Grupului Egger, care a prezentat în detaliu cum se face reciclarea lemnului. Eficiență maximă și beneficii pentru mediu, obținute prin determinare și investiții continue.

O piedică neașteptată s-au dovedit a fi costurile foarte mari din România, cel puțin duble comparativ cu alte țări, unde materialul reciclabil este procurat mult mai ușor, din mai multe surse, cel mai eficient sistem fiind în Italia, unde ei sunt căutați de către cei care produc deșeuri, nu invers, încât costurile sunt și de zece ori mai mici decât la noi.

Legislație strictă și măsuri foarte restrictive

 

O discuție interesantă a vizat numeroasele și alambicatele reguli care vizează gestionarea masei lemnoase în România, care are cel mai restrictiv cadru legal din toată Europa, ori chiar din lume. Cadrul legislativ în care își desfășoară activitatea compania, respectat cu strictețe, a fost explicat de către Emilian Monac, specialist certificări EGGER, în vreme ce Paul Dima, expert forestier independent din Finlanda, a făcut o interesantă prezentare a sectorului forestier românesc în context european, evidențiind atât oportunitățile de care ne-am putea bucura, cât și amenințările actuale și viitoare.

 

„Investim în România, producem în România, vindem în România”

 

Fabrica din Rădăuţi este una dintre cele mai mari investiţii greenfield în România. EGGER a investit peste 550 milioane euro în dezvoltarea unității strategice de producție din Rădăuți, într-o locație de producție complet integrată și dotată cu tehnologie de ultimă generație.

La Rădăuți sunt produse plăci de PAL brut și melaminat pentru industria mobilei, precum și plăci OSB pentru industria construcțiilor din lemn și sectorul retail, dar și hârtie impregnată, adezivi și rășini de impregnare.

Producția de la fabrica din Rădăuți, care se întinde pe 76 de hectare, este livrată în peste 50 de țări, dar principala piață este România.

„Investim în România, producem în România, vindem în România”, a subliniat Alina Chifan, director de vânzări la EGGER România.

Din cei peste 850 angajaţi ai firmei de prelucrare a lemnului, 70% sunt din Rădăuţi şi din imediata apropiere, EGGER fiind cel mai mare angajator din zonă.

Din 2006 până în prezent, operaţiunile desfăşurate pe platforma de la Rădăuţi au generat peste 250 de milioane de euro în taxe şi impozite locale și naționale: impozit pe profit, TVA, taxe şi autorizaţii, precum şi impozite pe construcţii speciale.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 10 ani de reciclare a deșeurilor de lemn la Egger România, care a deschis două noi centre de colectare.
 Vizualizări articol: 969 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
10 ani de reciclare a deșeurilor de lemn la Egger România, care a deschis două noi centre de colectare0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei