Urmași ai veteranilor de război rămași astăzi printre noi, împreună cu reprezentanți ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război – Filiala Județeană ”Mușatinii” Suceava, autorități județene și locale, elevi care le-au adus un omagiu și spectatori au prezentat onorul prin intermediul unei ceremonii religioase și militare susținute vineri de subunități militare la Monumentul Eroilor din Parcul Central al Sucevei, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.Sărbătorită în fiecare an la 29 aprilie, în urma emiterii Înaltului Decret Regal al Regelui Carol I din 29 aprilie 1902 în care decizia era justificată astfel: „Pentru ca fiecărui ostaș veteran să i se asigure liniștea și ocupațiunea pentru restul de viață, i se vor pune la dispoziție cele necesare în acest scop, ca stimulent pentru generațiile viitoare”. Se instituia atunci onorantul titlul de ”Veteran de Război”, iar cei prezenți vineri la ceremonie au adus unpios omagiu celor care au luptat cu onoare și jertfă pentru idealurile naționale ale României.
Evenimentul a debutat cu un ceremonial religios, după care a urmat un mesaj al președintelui filialei, col. rtg. Neculai Niga, care a vorbit despre cultul pentru acești eroi: ”Ar trebui să se știe de către toți românii că cei mai buni dintre ei, veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, rămân, cu demnitate, în prima linie a frontului vieții! Să le acordăm onorul cuvenit veteranilor pe care îi mai avem în viață, celor care, cu tâmplele albite de ninsoarea timpului, cu fața brăzdată de asprimea vremii și cu mersul șovăielnic, se îndreaptă, parcă prea grăbiți, spre amurgul vieții, păstrând însă neștirbită afecțiunea față de Armata Țării și setea de credință, adevăr și dreptate.”
Au adus un omagiu prin discursurile lor prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean Niculai Barbă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, precum și elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava.
Din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, consilierul eparhial Vasile Demciuc a vorbit despre cinstirea eroilor de către Instituția Bisericii și le-a vorbit copiilor prezenți la eveniment despre curajul și sacrificiul veteranilor. El a oferit din partea instituției pe care o reprezintă cele mai înalte distincții, ”Crucea Bucovinei”, gen. Ion Burlui și col. rtg. Neculai Niga. Festivitatea s-a încheiat cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor.
In memoriam
Ziua Veteranilor de Război a fost sărbătorită vineri la Suceava, printr-un omagiu adus marilor luptători
