Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 29 apr 2023 - Anul XXVIII, nr. 98 (8322)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sesizări Avocatul Poporului

10 abuzuri ale profesorilor față de elevi, sesizate în Suceava. Doar în București au fost mai multe cazuri

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Peste 80 de cazuri de agresiuni asupra elevilor, din partea profesorilor, se află în evidența Avocatului Poporului, cu privire la ultimii doi ani, potrivit unui document obținut și publicat de Edupedu.ro. Cazurile sunt detaliate și pe localități, iar ce atrage atenția în mod deosebit este că Suceava apare în fruntea acestui top, cu 10 cazuri raportate în anii 2021 și 2022. Doar în București sunt mai multe sesizări, 23.

Din datele puse la dispoziție de Avocatul Poporului reiese că aceste cazuri reprezintă fie sesizări din oficiu (după anchete penale demarate de polițiști și procurori), fie petiții ajunse direct la Avocatul Poporului. Deducem de aici că o parte din cazuri au luat conotație penală, în timp ce altele sunt încă sesizări aflate în lucru ori cazuri care țin de cercetări interne în școli, cum sunt cazurile de abuz psihologic.

Totuși, atrage atenția în mod neplăcut numărul mare de cazuri de la Suceava, din care o parte sunt cunoscute, în sensul că au fost mediatizate și s-au soldat cu trimiterea în judecată a unor profesori acuzați inclusiv de agresiuni sexuale.

 

De la comportament indecent, la agresiune sexuală, abuz fizic sau emoțional 

Conform Avocatului Poporului, în Suceava au fost identificate cazuri de abuz fizic, abuz psihologic, abuz verbal și abuz sexual.  Se află în evidențe un caz de comportament indecent și provocator din partea unui profesor, cazul de agresiune sexuală plus abuzuri fizice sau psihologice sesizate la Avocatul Poporului.

Putem aminti la modul concret cazurile educatoarei din Bosanci trimisă în judecată sub acuzația că a agresat sexual trei fetițe în timpul programului de la grădiniță, în timp ce un profesor este trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune sexuală, după ce i-ar fi făcut avansuri unei eleve care a înregistrat cu telefonul parte din discuție.
Un caz mai recent este cel al unei educatoare din Câmpulung Moldovenesc care este acuzată că ar fi jignit, lovit și smuncit un băiețel de 7 ani. De asemenea, mai este un caz al unei educatoare din Gura Humorului, trimisă în judecată pentru purtare abuzivă.

Se poate observa că toate aceste cazuri nu sunt finalizate cu condamnări, fiind în diferite faze de anchetă, însă evident că reprezintă totuși indicii importante privind problemele din școlile din județ. Iar aceste cifre arată că problemele legate de violență și abuzuri nu au venit doar din partea elevilor.

 

Violență în creștere în școlile din Suceava, în special fapte de loviri între elevi 

Pe de altă parte, un raport recent al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava arată o creștere evidentă a infracționalității în școli.  

Statistic, în anul 2022, la nivelul județului Suceava au fost sesizate 90 de infracțiuni cu implicarea elevilor, cu 21 în plus față de anul 2021.

Din cei 64 de autori identificați și puși sub acuzare, 53 au fost elevi, 4 cadre didactice, restul fiind aparținători ai elevilor.

Din cele 84 de victime, 73 au fost elevi, iar patru cadre didactice.

Cu privire la tipul de infracțiuni, de departe cele mai multe dosare penale sunt încadrate la infracțiunea de loviri sau alte violențe. Adică lovituri aplicate între elevi, în cele mai multe cazuri.

Atrage atenția și numărul mare de 20 fapte de vătămare corporală din culpă (agresiuni cu repercusiuni mai serioase).

Alte fapte cu implicarea elevilor au fost furturi (4), distrugere (3), amenințare (3), agresiune sexuală (2). S-au mai înregistrat pe parcursul anului trecut și câte o faptă de racolare a minorilor în scopuri sexuale și una de tâlhărie.

Poliția a înregistrat și patru dosare penale privind purtarea abuzivă a unor cadre didactice sau a personalului auxiliar.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului 10 abuzuri ale profesorilor față de elevi, sesizate în Suceava. Doar în București au fost mai multe cazuri.
 Vizualizări articol: 760 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
10 abuzuri ale profesorilor față de elevi, sesizate în Suceava. Doar în București au fost mai multe cazuri0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei