Vizita unei vecine s-a finalizat rău pentru gazdă, care într-un final a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut la Bosanci, iar totul a plecat din nimic. Mai exact, o tânără de 22 de ani a mers la vecina ei în vârstă de 49 de ani, iar între cele două a început o discuție contradictorie, care a degenerat rapid. Înfuriată, vizitatoarea a pus mâna pe o cratiță cu apă fierbinte aflată pe foc și a aruncat-o peste gazdă. Femeia de 49 de ani a suferit mai multe arsuri, motiv pentru care a solicitat ajutorul unui echipaj medical. La Bosanci a ajuns o ambulanță, iar după ce, unde s-a stabilit diagnosticul preliminar „arsură lichid fierbinte, gradele I și II”. După îngrijiri de specialitate, femeia a plecat acasă.
O discuție
A mers în vizită la o vecină și i-a aruncat o cratiță de apă fierbinte peste față
