Creativitate

Elevii militari au participat la „Atelierul de mărțișoare!”

Elevii militari au participat la „Atelierul de mărțișoare!”. Foto elev sergent Maria Găină

După tradiție, de 1 martie, elevii Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc au dăruit mărțișoare dascălilor și colegilor în semn de apreciere și respect.
Mărțișoarele, create de cele mai pricepute mâini la „Atelierul de mărțișoare!”, activitate care face parte din cadrul proiectului SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară), au adus bună dispoziție, provocându-i totodată pe participanți să își folosească imaginația și gândirea liberă pentru a face cele mai frumoase obiecte.
„Mărțișorul este considerat simbolul renașterii naturii și marchează venirea primăverii. Deși această primăvară se lasă puțin așteptată, ne-am întâlnit să facem mărțișoare pentru a celebra începutul primăverii calendaristice. Fără îndoială activitate a avut povestea ei, la fel ca în fiecare an, dar pentru mine a fost o deosebită bucurie să contribui cu ceilalți colegi la transmiterea tradițiilor românești. Zâmbete, râsete, muzică, creativitate și nu în ultimul rând, muncă…”, a povestit elev sergent Maria Găină.

Recomandări

Mărțișorul din Suflet de Copil: Tradiție, Creativitate și Generozitate la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni