Conducerea Spitalului Municipal Fălticeni continuă politica de achiziții pentru ca serviciile prestate să fie la un nivel cât mai înalt. Joi, 9 februarie, managerul Spitalului Municipal Fălticeni, medicul chirurg Vlad Morariu, a anunțat punerea în funcțiune de echipamente medicale ultramoderne pentru compartimentele Urologie și Gastroenterologie din cadrul unității medicale. Achizițiile au fost făcute cu sprijinul financiar al administrației locale și au ca scop creșterea calității actului medical, o prioritate pentru Spitalul Municipal Fălticeni.
„Vreau să anunț cu multă bucurie pacienții arondați spitalului nostru că în cadrul compartimentelor de Urologie și Gastroenterologie au fost achiziționate și puse în funcțiune două echipamente medicale ultramoderne, unice în județul nostru în cadrul sistemului sanitar de stat, respectiv un laser super pulsat Thulium pentru Compartimentul Urologie și un aparat pentru examinarea non-invazivă a fibrozei și steatozei hepatice, Fibroscan pentru Compartimentul Gastroenterologie.
Aceste echipamente sunt folosite în tratamentul litiazei (piatra) la nivelul întregului tract urinar, precum și la determinarea non-invazivă a gradului de afectare hepatică (fibroză, delimitare, ciroză).
Mulțumim mult Consiliului Local al municipiului Fălticeni și mai ales domnului primar prof. Gheorghe Cătălin Coman pentru sprijinul constant acordat spitalului nostru în ultimii ani”, a precizat doctoral Vlad Morariu, Managerul Spitalului Municipal Fălticeni.
Cele două echipamente au costat 1,6 milioane de lei și vor fi deservite de dr. Vasile Băișanu – Cabinet Urologie și dr. Roxana Radion / Dr. Alexandra Leahu – Cabinet Gastroenterologie.


