Competiții

Suceava va organiza cinci olimpiade naționale în acest an școlar



Competițiile vor aduna elevi din toată țara
Competițiile vor aduna elevi din toată țara

Ministerul Educației a publicat calendarele olimpiadelor și ale concursurilor școlare naționale și internaționale din acest an școlar.
Potrivit documentului, județul nostru va fi gazdă pentru cinci olimpiade naționale.
Prima competiție pe care Suceava o va organiza este etapa națională a Olimpiadei de limbă polonă maternă, în perioada 16-19 martie.
Urmează faza națională a Olimpiadei de Religie – seminarii și licee teologice ortodoxe (clasele IX-XII), programată în intervalul 6-9 aprilie 2023.
Tot în aprilie va fi organizată și Olimpiada Națională – Aria curriculară tehnologii – domeniul fabricarea produselor din lemn, între datele de 10 și 14.
În luna mai, între 24 și 27, municipiul Fălticeni va găzdui Olimpiada Națională de Religie, cultul ortodox de rit vechi, limba rusă.
Ultima olimpiadă programată este cea de Creativitate științifică, din 5-9 iulie.
Cât privește concursurile naționale școlare finanțate de către Ministerul Educației, organizate în acest an școlar, sunt patru astfel de competiții care vor fi organizate în județul nostru. Este vorba despre: Concursul „Istoria și tradițiile ucrainenilor” (6-28 mai); Concursul național de interpretare muzicală „Lira de aur” (26-28 mai); Concursul Național „Democrație și toleranță” (26-29 iulie); Turneul de dezbateri academice a regiunilor – Pache Open, Bucovina Open, Slobozia Open (decembrie 2023, Gura Humorului).



Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului
Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului